Domnul Valer Kovacs este polițist în cadrul IPJ Timiș și președinte al Sindicatului Național al Polițiștilor DECUS, filiala Timiș. Are o vechime de peste 18 ani în poliție fără să fi avut nicio abatere disciplinară sau vreo sancțiune totuși, deși era în concediu medical, a fost subit dat afară din poliție, adică trecut în rezervă.
De ce ?
Pentru că a dezvăluit abuzurile pe care unii șefi din poliție le-au făcut prin aplicarea de amenzi sub umbrela stării de urgență. Într-un interviu dat mass-media, domnul Kovacs spune: ”Se merge pe principiul: nu poți să vii din teren fără nici o sancțiune. Noi ne cumpărăm inclusiv vestele reflectorizante, noi ne cumpărăm spray-ul lacrimogen, noi cumpărăm cătușe, noi ne cumpărăm lanterne. În afară de un pistol de 40 de ani și o stație, noi altceva nu primim de la Inspectorat.
Au fost incidente, s-au blocat pistoalele colegilor și efectiv nu aveau ce să facă. Șefii nici nu au curajul să raporteze mai sus, doar ca să nu deranjeze, să nu fie schimbați.”
Șefii nu au curaj să raporteze mai sus, dar au avut curajul să-l dea afară pe domnul Valer Kovacs, mai ales că starea de urgență le permitea acest lucru fără nicio posibilitate de apărare a celui în cauză.
Evident, este un abuz de putere peste care societatea noastră nu ar trebui să treacă chiar în condițiile în care pandemia a dat posibilitatea decidenților medicali să impună măsuri la limita libertăților democratice și în multe cazuri neconstituționale.
Cazul domnului Valer Kovacs nu este doar un caz de abuz asupra unei persoane care a avut conștiința și curajul să dezvăluie deficiențe de fond ale funcționării poliției române, ci și cazul mai general al modului de gestionare a unei crize sanitare.
Domnul secretar de stat Raed Arafat a pus punctul pe i atunci când într-un interviu televizat (nu dau data, pentru că oricum domnia sa apare pe ecran în fiecare zi, dacă nu chiar de mai multe ori pe zi) a spus că prin decizia CCR de a considera amenzile neconstituționale ”i s-au luat instrumentele de acțiune în lupta cu coronavirusul”.
Nu pot să nu admit corectitudinea ideii și buna intenție a domnului Arafat, dar este absolut necesar să știm ce înțelege domnia sa prin ” instrumente”.
Instrument pot fi și penseta și pick-hammerul
Oare pe care dintre ele să le alegem pentru a avea cel mai adecvat și eficient ”instrument”? Asupra cui și cum intenționăm să folosim ”instrumentele”? Acționăm cu penseta, cu înțelegere și cu grija de a provoca cât mai puțină durere sau ne năpustim cu pick-hammerul pentru a sparge și sfărma cu daune cât mai mari?
Asta este arta decidentului! Este arta alegerii instrumentului celui mai potrivit mediului și situației în care trebuie să decidă și să acționeze.
În condițiile noastre, mediul îl constituie cetățeanul român, stresat de pierderea locului de muncă, de lipsa banilor, de incertitudinea viitorului sau de grija copilului căruia nu poate să-i cumpere tabletă pentru teleșcoală. Este cetățeanul român care și-a pierdut locul de muncă în străinătate, ieri considerat elita României, azi hulit ca importator de virus, este pensionarul român devenit mai contagios pentru decidenții medicali chiar decât pangolinul chinezesc.
Așa după cum au fost concepute amenzile asupra cetățenilor României nu putem să nu remarcăm faptul că instrumentul folosit a fost pick-hammerul. Aberantul cuantum al acestora și modul abuziv de aplicare arată că nu s-a dorit prevenția, ci distrugerea, căci o amendă care depășește și de cinci ori salariul minim pe economie ( ca indicator obligatoriu de referință la stabilirea amenzilor) înseamnă o reală distrugere pe termen mediu și chiar lung a nivelului de trai al amendatului.
Există însă și un alt mod de a aborda problema ”instrumentelor” utilizate în lupta cu pandemia.
Este instrumentul ”Biopower”, de care se vorbește tot mai mult acum în țările occidentale.
Noțiunea nu este nouă, ea a fost introdusă de către filozoful francez Michel Foucault. Biopower în abordarea lui Michel Foucault este un tip de putere care se exercită asupra vieții: viața corpurilor și cea a populației. Biopower în versiunea sa de stat are vocația de a prelua conducerea vieții oamenilor, pe de o parte a corpului biologic (să-l disciplineze) și pe de o parte a populației (să o controleze).
Dezbaterile și analizele din Europa Occidentală și din SUA acreditează ideea tentației pe care majoritatea guvernelor au avut-o de a resuscita Biopowerul în condițiile pandemiei actuale, chiar dacă nimeni nu a recunoscut acest lucru. Marea majoritate a anlizelor nu aprobă această ”tehnică de gestionare a crizei” deoarece ea constă în culpabilizarea victimei. Incapacitatea sau incompetența autorităților de a gestiona criza se ascund prin învinuirea cetățeanului pentru simplul fapt că s-a îmbolnăvit. Vinovatul trebuie deci, controlat, izolat, amendat și eventual chiar i se va face dosar penal pentru că decidenții nu vor să recunoască incapacitatea lor materială, uneori și profesională, de a-i acorda îngrijirea necesară în caz de îmbolnăvire.
Biopower presupune supravegherea în masă pentru a forța acceptarea socială a unor măsuri chiar dacă acestea înseamnă admiterea absurdului ca normă. Metoda utilizată este propagarea în spațiul public a ideii de „frică și moarte” și a ”transferului de responsabilitate asupra populației” , făcându-o pe acesta din urmă singurul garant și responsabil al bunei gestionări a crizei.
Tehnica Biopower apare și în contextul implementării „urgenței sanitare”, cu o constrângere exacerbată care să permită restricții asupra libertăților majore, inclusiv izolarea, care a devenit în cele din urmă indispensabilă și scandaloasă.
Indispensabilă reglementării fluxului de pacienți din cauza lipsei mijloacelor de siguranță în paturi, aparate de respirat etc.
Scandaloasă, deoarece autoritățile și-au dovedit nepregătirea de ani de zile. O nepregătire care s-a cristalizat în jurul problemei măștilor, a mănușilor dar și a sistemului sanitar în ansamblul său.
Nu pot spune că decidenții români au fost influențați de tehnicile Biopower, dar nici nu au dovedit o atitudine de parteneriat cu cetățeanul român în lupta cu coronavirusul. L-au tratat pe acesta ca un vinovat de serviciu prin prisma unor comportamente marginale ale unor comunități cunoscute prin atitudinile lor ”rebele” față de lege. Marea majoritate a românilor au înțeles însă și fără amenzi să respecte reguli, ceea ce s-a confirmat de Paște și de 1 mai. Cu siguranță se va confirma și în starea de alertă.
