Meci de mare echilibru și intensitate între reprezentativele Elveției și a Statelor Unite, în finala Campionatului Mondial de hochei pe gheață. S-a patinat într-un ritm susținut, s-a jucat fizic, dar și cu subtilități tehnice deosebite – o confruntare demnă de o finală.
Cele două echipe s-au apărat foarte exact – de aceea nici nu s-a înscris, cu toate că atât elvețienii, cât și americanii au beneficiat în prima repriză de o situație de superioritate numerică.
Aceleași apărări bune și un joc relativ tacticizat, deși rapid, s-a desfășurat și în repriza a doua.
Totuși, americanii au avut o șansă enormă de a înscrie prin Garland, care a executat o lovitură de penalitate (dictată pentru o agățare cu crosa în situație iminentă de gol), însă excelentul portar Genoni nu s-a lăsat păcălit nici de această dată și a avut o intervenție prin care și-a salvat echipa.
Genoni apără o lovitură de penalitate
Este drept, primele două reprize, deși au oferit un spectacol de urmărit, au semănat cu acele finale de Champions League la fotbal în care nicio echipă nu riscă nimic și se ajunge deseori la prelungiri și la penalty-uri. Situația nu s-a schimbat mult nici în repriza a treia, cele două combatante care s-au confruntat pe Avicii Arena din Stockholm nereușind, niciuna, să ”spargă gheața”.
Fanii elvețieni imploră divinitatea…
Obișnuindu-și fanii cu o avalanșă de goluri până la momentul ultimului meci (47 de goluri elvețienii, 45 americanii – cele mai multe de până atunci), cele două echipe s-au anihilat reciproc în finală, și de aceea tabela a rămas intactă. Parcă mai aproape de gol au fost americanii, dar scorul de 0-0 e, în linii mari, conform cu realitatea din teren.
Pe măsură ce timpul a trecut, însă, dramatismul a crescut la cote maxime, fiindcă ambele echipe știau că deznodământul e aproape.
…iar cei americani anticipează victoria
După un joc cu crosa ridicată al lui Moser, cu 6 minute înainte de final, americanii au avut o șansă enormă de a se impune în superioritate, însă apărarea elvețiană a fost din nou la post.
S-a ajuns la disputarea unei reprize suplimentare, în cazul finalei aceasta fiind de 20 de minute și putând fi urmată de alta, până când una dintre echipe înscrie ”golul de aur”. După numai câteva faze, Tage Thompson a marcat în repriza suplimentară de prelungiri, care a durat doar două minute, învingându-l pentru prima oară pe aproape imbatabilul Genoni, care a făcut și duminică un meci mare.
Astfel, echipierul lui Buffalo Sabres a adus o victorie istorică pentru Statele Unite ale Americii, al căror ultim titlu mondial data din 1960!
Tage Thompson marchează cel mai important gol al carierei
Ce ar fi de spus. A fost un turneu final deosebit de spectaculos, după o părere personală mai ridicat valoric decât cele din 2022 și 2024, iar surprizele înregistrate (unele dintre ele, de proporții) au compensat dezechilibrul care a putut fi observat în ultimii ani, în sensul că în unele partide s-au înregistrat scoruri mari sau chiar foarte mari.
De acord, și aici am avut scoruri de 6-0, 7-0 și chiar 10-0, însă faptul că, de exemplu, Norvegia a izbutit să trimită în prelungiri meciul cu SUA (nimeni alta decât viitoarea campioană mondială!) după ce a fost condusă cu 5-1 sau acela că Danemarca a reușit să ajungă în semifinale după ce a eliminat Germania și, mai ales, Canada au menținut suspansul și atractivitatea competiției.
Fiindcă nimeni nu își dorește să vadă un campionat în care marile favorite se impun la scor, iar restul echipelor fac figurație. Nu a fost cazul la această ediție, chiar dacă, repetăm, s-au înregistrat și scoruri disproporționate.
Apoi, poate că s-a făcut într-un fel dreptate, fiindcă nici eșecurile americanilor la turneele finale nu puteau să dureze la infinit. De acord, au fost perioade în care Canada și Rusia/URSS au dominat clar competiția, cele două având și cele mai multe titluri cucerite (28, respectiv 27, dacă le socotim și pe cele câștigate de Uniunea Sovietică). Însă o echipă care se bate pentru supremație în America de Nord cu Canada nu poate rata la nesfârșit un nou titlu mondial.
Ryan Warsofsky, care antrenează San Jose Sharks, a scris istorie pentru naționala țării sale, reușind acolo unde antrenori mai titrați au eșuat!
Ryan Warsofsky și-a condus echipa către un nou titlu mondial după mai bine de șase decenii
Pe de altă parte, este absolut frustrant pentru Elveția, antrenată de experimentatul Patrick Fischer, să piardă a doua finală la rând, după cea de anul trecut cu Cehia (0-2). Elvețienii au făcut un turneu excelent și, dacă exceptăm înfrângerea din meciul de debut cu Cehia, nu au putut fi învinși decât de americani, care astfel și-au luat revanșa după înfrângerea destul de severă (0-3) suferită în grupe.
Vor avea însă ocazia să atace din nou titlul mondial anul viitor, când turneul final se va desfășura în Elveția, la Zürich și Fribourg.
Patrick Fischer va încerca din nou să obțină medalia de aur în 2026, pe teren propriu
Suedezii obțin medaliile de bronz
În finala mică, prima repriză a dat iluzia unei repetări a evoluției Danemarcei din partidele cu Germania și Canada, când scorul a rămas foarte strâns tot meciul. Danezii au intrat la prima pauză cu scorul de 0-0 pe tabelă și, dacă mai țineau de rezultat, ar fi putut ulterior specula o eventuală slăbiciune în defensiva suedeză și să dea marea lovitură, cum au făcut și cu reprezentanții Frunzei de arțar.
Cam de pe la jumătatea meciului, însă, a început să se facă simțită oboseala, iar Suedia, cu o ”foame” acută de victorie, nevrând să se facă de râs și să rateze și medalia de bronz în fața propriilor suporteri, a apăsat pedala de accelerație și s-a impus în final cu 6-2.
Suedezii nu au mai dat greș în finala mică
De notat că în fruntea clasamentului principalilor marcatori (goluri plus pase de gol) îi găsim pe cehii David Pastrnak (locul 1, 15 puncte) și Roman Cervenka (locul 3, 14 puncte), deși Cehia a fost eliminată din competiție încă din faza sferturilor de finală! Locul 2 este ocupat de suedezul Elias Lindholm, tot cu 14 puncte.
Danezii rămân cu bucuria primei semifinale din istorie
(Sursa foto: capturi ecran antenaplay.ro)
