Spiritele nu s-au liniștit. După salariații din sănătate, și cei din transporturile feroviare sunt deciși să-și respecte calendarul protestelor anunțat la începutul lunii. Motivul este similar. Negocierile derulate până în prezent par să urmeze modelul din Educație, unde greva generală s-a transformat în grevă cu… “suspendare”. Feroviarii pun presiune pe guvernanți anunțând că nu sunt mulțumiți doar cu promisiuni viitoare, fără acoperire, și cer respectarea legislației în vigoare. Prin urmare, luni, începând cu ora 10, va avea loc un nou miting de protest, organizat de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România în fața sediului Ministerului Transporturilor. Este dat și un termen limită pentru rezolvarea revendicărilor, și anume data de 1 iulie, când este posibilă chiar o grevă, mai nuanțată de această dată, a mecanicilor de locomotive.
Care sunt nemulțumirile feroviarilor? Duminică, Rodrigo Gabriel Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, a precizat care sunt problemele care au generat acest nou protest:
“Majoritatea ceferiștilor sunt nemulțumiți de tergiversarea aplicării Legii nr. 195 /2020 privind Statutul Personalului Feroviar în ceea ce privește articolele referitoare la pensionare, dar sunt nemulțumiți și de varianta de aplicare a salarizării gândită de administrație care să fie valabilă începând de la 1 iulie 2023. Referitor la faptul că DOAR ceferiștii din CFR CĂLĂTORI – din care majoritari sunt mecanicii de locomotivă, revizorii de locomotivă și șefii de tură de la CFR CĂLĂTORI – sunt mâine la al 21-lea Miting de protest feroviar din ultimele 24 luni se datorează faptului că acestora, aplicarea legii Statut – aplicarea Legii nr. 195 /2020 privind Statutul Personalului Feroviar – li se va face, așa cum prevede legea, de la 1 iulie 2023 și până la acea dată le rămâne doar să protesteze pentru o lege Statut care prin aplicare nu prezintă nicio creștere salarială de la 01.07.2023 pentru mecanicul de locomotivă de drum, deși este înaintată verbal de Directorul General al CFR CĂLĂTORI ce susține o Grilă de salarizare cu două clase de confort ca la tren, respectiv cu două clase principale de salarizare: una pentru salariații din exploatare și a doua cu alte câteva secundare pentru angajații încadrați pe funcții cu studii superioare. Mecanicii de locomotivă de la CFR CĂLĂTORI, până la 1 iulie 2023 când trebuie să li se aplice legea, au hotărât să protesteze prin Mitinguri de Protest feroviare pentru că au Contract Colectiv de Muncă valabil pană pe 31 decembrie 2023, fapt ce nu le permite să facă Grevă Generală și pentru că li se spune că Legea Statut se va aplica conform Legii nr 195 /2020 privind Statutul Personalului Feroviar începând de la 1 iulie 2023, dar care în realitate este fără efect salarial pentru mecanicii de drum de la CFR CĂLĂTORI pentru că prin aplicare prevede aceeași salarizare ca și înainte de aplicare a legii și după aplicarea legii nr 195 /2020 privind Statutul Personalului Feroviar începând de la 1 iulie 2023.
În consecință mâine, 26 iunie 2023, în fața sediului Ministerului Transporturilor între 10.00-12. 45, Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România va protesta din nou în stradă și va anunța la protest că după data de 1 iulie 2023, mecanicii de locomotivă de drum, revizorii de locomotivă și șefii de tură tracțiune vor protesta prin refuzul legal de a efectua ore suplimentare și vor aviza în scris conducătorii locurilor de muncă că atât în luna iulie 2023, cât și în continuare vor efectua doar norma lunară dacă nu li se va face creșterea salariului de bază de la data de 1 iulie 2023, la același nivel de salarizare ca aceea de la aceleași funcții de: mecanic locomotivă, revizor locomotivă și șef tură tracțiune de la CFR Marfă, la care se aplică aceeași Lege nr 195 /2020 privind Statutul Personalului Feroviar începând de la 1 iulie 2023” – susține liderul de sindicat.
De urmărit această evoluție a protestelor și, mai ales, ce se va întâmpla în data de 1 iulie.
Nu Vrem Legea 195 Statutul Personalului Feroviar, deoarece este amânată și va fi în vigoare la Anu 2024, pentru că așa este normal:
https://clubferoviar.ro/se-suspenda-din-nou-aplicarea-statutului-personalului-feroviar/