Rândurile de faţă nu se vor o analiză a ceea ce face sau nu ministerul de resort şi nici o luare de poziţie elitistă care să pună anumite lucruri la punct dintr-o postură arogantă.
Şi nici o lamentare inutilă.
Sunt, de fapt, rodul unei constatări.
Mai precis, ce înseamnă aceasta?
”Cultura, în scenariul roşu”, ca să folosim un termen la modă, ar însemna ca… nimeni să nu se mai ocupe de nimic, sălile de cinematograf să fie goale, cărţile să nu se mai vândă, pe tablourile de la expoziţii să se aştearnă praful, interesul pentru actul cultural să fie zero – şi, eventual, să prindă viaţă lumea imaginată de Ray Bradbury în Fahrenheit 451.
Desigur, nu am ajuns aici, chiar dacă nici revenirea, încet-încet, la normalitate nu pare a aduce cu sine şi o efervescenţă a interesului faţă de cultură/artă.
”Cultura, în scenariul verde” ar însemna ca… toată lumea să se preocupe prioritar de asta, în cinematografe să ruleze filme care să aibă asupra spectatorului un impact cel puţin la fel de năucitor pe cât l-au avut, să zicem, un Almodovar sau un Amenabar când au debutat în această artă, cărţile să provoace discuţii aprinse nu numai în cenacluri, ci şi în cafenele, pictorii să nu mai facă faţă solicitărilor.
Fireşte, nici acesta nu este un scenariu care să corespundă realităţii.
Mai curând, aş spune că ne aflăm, în ce priveşte cultura, în ”scenariul cenuşiu”.
În traducere: lumea se interesează, dar cu jumătate de glas. În proaspăt redeschisele cinematografe ne întrebăm deja dacă ”Luca”, al lui Horaţiu Mălăele, va avea succesul scontat, sau va fi eclipsat de… ”Gorr, zeul măcelar din Thor 4” (interpretat, ce e drept, de Christian Bale, aflat la o nouă schimbare de „look”; pentru premiera în România mai avem de aşteptat cam un an), apoi în ceea ce priveşte interesul faţă de lectură, el există, dar unele apariţii editoriale par cam kitsch, iar galeriile funcţionează, însă se închid mai devreme…
Pe scurt, domneşte un soi de apatie, de indiferenţă – sau se manifestă un interes crescut pentru anumite producţii/opere supraevaluate.
Nu mai există acea emulaţie şi nici acea profunzime legate de actul cultural, aşa cum erau odinioară.
Desigur, vremurile s-au schimbat, tehnologia a evoluat. Filmele le poţi vedea pe calculator, cărţile le poţi citi pe diferite dispozitive electronice.
Este şi firesc.
Dar nu avem nici un nou Eminescu şi nici un nou Blaga, iar parfumul de epocă din unele filme par a fi ceva de domeniul trecutului, ceva demult apus…
Nimeni nu mai discută ”ce a apărut nou în librării”, ci la magazinele de modă sau de IT.
Nimeni nu cred că mai aşteaptă în mod serios un Dali al zilelor noastre, în schimb sunt urmărite cu mare atenţie cotaţiile şi preţurile, că tot suntem în epoca ”Zeului Ban”.
Cultura se află în ”scenariul cenuşiu”, acelaşi în care se mai află şi… patinoarele, sălile destinate hocheiului pe gheaţă, bazinele de înot, fabricile şi uzinele care au nume ce odinioară însemnau ceva, cinematografele clasice, anumite sectoare ale economiei ş.a.m.d.
Adică trebuie revitalizată – şi cu lucruri de calitate, autentice.
