Ionuț Țene
Zilele trecute mi-am făcut ordine prin actele mai vechi și am avut surpriza să descopăr lipit într-un dosar un număr din revista literară ”Tribuna”, din august 1989, când am debutat cu poezie. Debutul era cu un ”pseudonim” interesant, gongoric chiar: Val Ioan Țene. M-a cuprins o mare emoție și mintea mi-a fost năpădită de amintiri și nostalgie. Revista cu hârtia galbenă și titlul albastru îmi părea un palimpsest. Erau vremuri când ”Tribuna” se vindea săptămânal în zeci de mii de exemplare, iar cine debuta în această prestigioasă sub patronajul lui DR Popescu (atunci redactor șef era Vasile Sălăjean) avea asigurată o interesantă și trecătoare popularitate literară. La momentul debutului aveam 17 ani și eram elev la liceul de filologie-istorie ”Ady Șincai”, o școală de elită care încerca să iasă din tiparul învățământului rigid comunist. Aveam profesori anticomuniști la sfârșitul anilor 1980, care trecuseră prin gulag și nu se sfiau să-l critice pe Ceaușescu la clasă. Noi elevii de la ”Șincai” purtam cu mândrie uniforma albastră cu numărul matricol roșu pe umăr, singurul de culoarea aceasta din învățământul clujean dominat de albastru și negru. Cei care cochetam cu literatura, după o cafea cu ”nechezol” la ”Arizona” frecventam redactorii de la ”Tribuna” pentru a ne prezenta ”firavele” creații. Și acum țin minte cum poetul Ion Mureșan, pe atunci un tânăr rebel, cu ochelarii săi cu multe dioptrii, se apleca peste poeziile mele și le ”masacra” cu un pix roșu. În prezent, când compun poezii am o teamă atavică să nu-l supăr pe maestru cu surplusul de zugură al unor versuri. De altfel, Ion Mureșan m-a debutat în ”Tribuna”, cu un scurt cuvânt înainte. Vestea s-a dus repede în liceu printre elevi și profesori. Un debut în ”Tribuna” în acele vremuri te făcea ”legendar” printre colegi și intram indirect în gașca poeților ”șincaiști” conduși deja de consacratul Sorin Grecu, vestit pentru chefurile lirice din epocă. Parcă și acum îl văd cu o geacă galbenă și cu blugi albaștri criticând în plină stradă regimul comunist, alături de colegul său, rebelul fiu al potentatului scriitor și nomenclaturist DR Popescu, după o bere la ”Pescaru”. Sorin Grecu debutase în volum colectiv la Dacia prin 1985 în celebra antologie ”Alpha”, fapt ce-i oferea o ascendență față de mai tinerii confrați, care nu au avut norocul să fie ”disidenți” recunoscuți de redactorii unei edituri comuniste.Tot atunci, boemul Călin Nemeș declama poezii originale scrise pe hârtie cu linii dictando la Croco. Din păcate poeziile au fost confiscate de agenții lui Ion Ilici Iliescu după 1990. Memoria marelui poet trebuia ștearsă din conștiința publică.
Debutul meu a fost apreciat de poetul Ion Cristofor, devenit cuinoscut cu volumul de versuri ”Cina pe mare”, care se dezbătea frecvent la localurile populare Zahana, Arizona, Croco sau Cola. Cu un set de reviste ”Tribuna”, ce conțineau debutul cu cele patru poezii neo-romantice și reflexive, influențate de filmul ”Francois Villon” al lui Sergiu Nicolescu am plecat euforic într-o scurtă vacanță cu cortul militar la Sinaia, împreună cu poetul Dorin Crișan. Ne-am pus cortul lângă gardul de la Pelișor spre disperarea securiștilor îmbrăcați cu cămăși albe care ne interogau în fiecare seară ce facem pe aici. Cu inconștiența adolescentului proaspăt debutat le răspundeam obraznic că suntem scriitori și am venit la Sinaia ca să scriem un volum de versuri. Vedeau că nu aveau cu cine vorbi și ne lăsau în pace. Seara ne împrieteneam cu turiști nemți din DDR, destui de numeroși la aceea vreme, și la un pahar de vodcă cu suc de roșii îi criticam pe Ceaușescu și Honecker. Tinerii blonzi cu rucsacuri portocalii pe spate ne spuneau că vor să treacă prin Ungaria în Austria, pentru că s-au deschis granițele. La radio se vorbea deja că în Polonia a venit la putere primul guven ne-comunist al sindicatului Solidaritatea. Era un entuziasm al apropiatei libertăți, care ni-l astâmpăram flirtând cu nemțoice blonde cu ochii albaștri, parcă venite de pe altă planetă, dar cu promisiunea unei viitoare eliberări. La mănăstirea Sinaia ne-am rugat pentru libertate, simțeam că vremurile se vor schimba, iar eu eram în al nouălea cer că debutam în ”Tribuna”. Viitorul era în față! Pe peronul de la Sinaia,unde a fost răpus de gloanțe IG Duca, așteptând trenul spre Cluj-Napoca, un grup de studente s-au așezat pe geamantane lângă noi. Mi-a sărit în ochi că aveau discuri de vinilin cumpărate și învelite în revista ”Tribuna”. Pe o parte din ambalaj se putea citi pagina de revistă cu poeziile mele. M-am uitat la poetul Dorin Crișan și am izbucnit amândoi în râs…și am declamat ”Paharul cu vin de lauri mi-l aduce pe Francois Villon cu centauri…”
