În numărul din aprilie a.c. al revistei de cultură universală ”Constelaţii diamantine”, Mihai Caba semnează un articol despre eruditul român Nicolae Milescu Spătarul, care cuprinde atât aprecieri ale unor personalităţi la adresa diplomatului, cât şi elemente biografice.
”Mircea Eliade – în India” este titlul sub care Ion Pătraşcu evocă figura autorului – între altele – al romanului Maitreyi, arătând că Eliade ajunsese acolo cu o bursă, pentru a studia sanscrita şi yoga la Universitatea din Calcutta şi că a beneficiat de îndrumarea unui mare scriitor şi filosof, Surendranath Dasgupta, al cărui discipol a şi devenit.
Scriitorul şi filosoful român nu a rămas definitiv acolo, cum plănuia, dar vizita şi studiile la Universitatea din Calcutta l-au influenţat puternic pe plan filosofic şi religios. (Veţi găsi şi un fragment minunat dintr-o convorbire avută cu Rabindranath Tagore, ca şi detalii despre povestea de dragoste cu Maitreyi Devi).
”Mihai Eminescu & George Enescu” se intitulează materialul lui Marin I. Arcuş, în care se face o paralelă între destinele artistice ale celor doi mari creatori români care au lăsat posterităţii celebrele opere Luceafărul, respectiv Oedip. Unele poeme eminesciene au fost puse pe muzică de Enescu. După cum concluzionează autorul, Eminescu şi Enescu au fost ”doi dintre creatorii unor sinteze ale patrimoniului de poezie şi cântec integrate armonios şi irevocabil în arta şi cultura universală”.
”Gândirea simbolică la Mircea Eliade, între ”metaştiinţă” şi reabilitare”, articolul lui Dragoş Niculescu, este o lucrare amplă, ce foloseşte termeni de specialitate, menită a descifra sensuri ale creaţiei marelui filosof, istoric şi scriitor român.
Tot o paralelă propune şi Constantin Miu, în ”Hyperion şi Prometeu, eroi de sorginte romantică”, de data aceasta fiind vorba despre o contrapunere a Luceafărului eminescian cu Izgonirea lui Prometeu, de Alexandru Philippide, în ambele creaţii fiind vorba de ”soarta geniului neînţeles de o lume mărginită la plăceri mărunte, banale şi terestre, o lume incapabilă să intuiască măreţia morală a acestuia”, iar diferenţa constând doar în asumarea (sau nu) a gestului de revoltă. Este un articol care atinge sensuri profunde, filosofice, dar este accesibil, ca înţelegere, tuturor. (Într-o astfel de lume trăim, de fapt, şi astăzi, diferenţa fiind, poate, chiar mai accentuată, n.r.).
În ”Memento mori”, Ion Popescu-Brădiceni propune o analiză critică extinsă (ce va continua şi în numărul următor al revistei) a poemului eminescian cu acelaşi nume, din care aş oferi următorul citat: ”Dar cum metafizica este ştiinţa ce pretinde a se putea lipsi de simboluri, Eminescu se repliază eficient, căci propria sa persoană, în călătoria ei prin timp, îşi plimbă privirea lăuntrică a conştiinţei, peste „amintiri” aparent inexplicabile logic, inexprimabile şi inefabile”.
Doina Drăguţ propune, sub titulatura ”Jocul minţii”, câteva scurte poeme, diferite însă ca tematică de creaţiile cu care îşi obişnuise cititorii: de data aceasta nu mai este vorba despre relaţia om-cosmos, sinele nu mai este contrapus universului sau eternităţii, ci sinele este contrapus sinelui, procesele analizate au loc în interiorul fiinţei umane. Schimbare de context, dar analiză la fel de profundă. Dacă mi-ar fi permis să folosesc un termen din lumea internetului, două poezii ”le-am salvat deja în favorite”: ”Puterea cuvântului” şi ”Libertatea”. Citez din primul: ”cuvântul are puterea/ de a fascina/ sau de a înşela/ de a lumina/sau/de a întuneca (…), ”cuvântul/ este prezent/întotdeauna/şi oriunde/dar/nu este acelaşi/pentru toţi” – şi din al doilea: ”unii oameni cred/că sunt liberi/ doar/ dacă nu sunt sclavi/ sau/ dacă nu sunt/ la închisoare, dar (…) ei se ataşează/prin dorinţe/şi devin limitaţi/în libertatea lor/ei devin captivii/propriilor lor dorinţe”.
Serialul ”Filozofia, Religia, Ştiinţa, Politica” al Vavilei Popovici continuă cu episodul 23, dedicat lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel. Materialul cuprinde atât date biografice esenţiale ale marelui filosof german, cât şi repere ale învăţăturii acestuia. Între multe altele, reţinem că ”Hegel încearcă să unească universalul cu individualul, să înţeleagă cu adevărat viaţa, având ca rezultat cunoaşterea absolută”.
O replică la o afirmaţie a aceluiaşi filosof o dă Janet Nică în ”Paradigma fentei”. Vă las să descoperiţi despre ce e vorba, dar voi da următorul citat: ”În sport, ocolul adversarului se cheamă dribling, în politică – diplomaţie, în morală – altruism, în turism – ospitalitate, în medicină – placebo, în educaţie – ideal, în pescuit – momeală , în religie – răsplata de apoi, în literatură – metaforă, transfer, în comerţ – amabilitate, în căsătorie – jurământ, în justiţie – nepărtinire. Pretutindeni, o agresivitate de mătase îţi fură veghea şi banii din buzunar”.
Mai semnează: George Petrovai, Livia Ciupercă, Adrian Dinu Rachieru, Nicolae Mareş, Ionel Necula, Cornel Simion Galben, Ionel Popa, Mariana Zavati Gardner, Ada Stuparu, Florentin Smarandache, Voichiţa Tulcan Macovei, Gheorghe A. Stroia, Felix Lungulescu, Galina Martea, Al. Florin Ţene, Lidia Grosu, Silviu D. Popescu, Eleodor Dinu, Mădălina Maroga, Dan Şalapa, Alexandru Cazacu, Iulian Chivu, Grigore Cotul, Iulia Tatomir şi Philip Tudora.
O lectură elevată, rafinată, la aceleaşi standarde cu care publicaţia şi-a obişnuit cititorii.
