În cel mai recent număr (februarie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Ion Popescu-Brădiceni propune o tabletă de factură eseistică asupra literaturii moderne, analizată cu ochi critic și văzută prin prisma unei contemporaneități care de multe ori are o problemă în ierarhizare după o corectă scară a valorilor (Noua direcție în literatura de azi: Calea Transmodernă).
Arătând care sunt derapajele literaturii actuale europene, și citându-l totodată pe Tzvetan Todorov, semnatarul articolului opinează: ”Fiind contaminată de aceste trei derive majore, literatura actuală e în pericol de a-și pierde atât scopul, cât și obiectul. Și formalismul, și nihilismul, și solipsismul dezvoltă simptomatic o concepție absurd restrânsă și sărăcită a literaturii”.
Literatură care este analizată, repetăm, și prin prisma societății actuale: ”Societatea democratică a începutului de mileniu este amenințată de trei riscuri majore: deriva identitară (prezentă și în România de acum), deriva moralizatoare și deriva instrumentală”.
”Urgent trebuie să găsim soluții viabile, ci nu demagogice”, atrage atenția autorul, care mai este de părere că ”Opțiunea pentru Calea transmodernă este una din propunerile salutare care oferă o perspectivă integratoare a moștenirii milenare cu „aventura” experimentalistă a viitorului”.
Un eseu de factură filosofică oferă cititorului Al Florin Țene sub titlul ”Nostalgia lui Heidegger după esența anistorică a omului”, în care analizează esențele concepției celebrului filosof german, arătând că ”Filozoful de la Freiburg a dorit să reediteze o încercare mai veche în filozofia omenirii de a înțelege o esență abstractă, anistorică a omului”, acesta exprimându-și ”nostalgia după ancestralitatea armoniei ființei umane cu pulsațiile cosmice, a unei osmoze între existență și „logos”.
Între altele, acesta atinge tema reîntoarcerii la natură și la paradisul pierdut, și de asemenea ridică esența și funcția cuvântului până la mistica pitagoreică a numerelor.
După o succintă, dar doctă analiză, semnatarul materialului conchide: ”Opera lui Heidegger, în care găsim convingerea acestuia potrivit căreia cunoașterea umană va izbuti cândva să găsească un luminiș în semizeitatea Ființei, întreține acele irizări care îi înstelează nostalgia după esența anistorică a omului”.
Un binevenit popas în lumea Bisericii și a Ortodoxiei face Ionuț Țene într-un moment deosebit, aniversar: ”2025 – Anul Centenar al Patriarhiei Române”. Arătând că în 1925 am devenit independenți din punct de vedere religios prin înființarea Patriarhiei Române și că astfel, de atunci, Ortodoxia românească și-a câștigat pe deplin autocefalia față de bisericile surori, autorul face o succintă, dar relevantă rememorare a principalelor repere istorice care au însoțit acest eveniment, după care, revenind la prezent, informează că momentul aniversar ”va fi marcat pe tot parcursul anului prin manifestări diverse, printre care proclamarea canonizării mai multor sfinți români contemporani și sfințirea mare a Catedralei Naționale”.
O analiză extrem de lucidă – și, din nefericire, și de tristă – a neajunsurilor, morale și materiale, ale societății contemporane și a efectelor acestora asupra omului modern face Doina Drăguț într-o tabletă intitulată, elocvent, ”Jungla realității”. Fiindcă, vedem cu toții, în pofida supertehnologizării ce se vrea salvatoare, lumea actuală se află într-o mare criză a reperelor morale, într-o lipsă de identitate autentică, într-o degringoladă și inversare a valorilor. O adevărată ”junglă” în care este invitat să supraviețuiască cel mai abil, și nu cel mai moral, cel mai puternic, și nu cel mai înzestrat spiritual.
”Suferim de nepotrivirea legilor cu adevărata realitate, purtăm cu noi gânduri goale într-o lume fără rost, iar pașii, pierduți într-o nesfârșită așteptare, o iau acum înaintea ideilor într-un avânt absurd”. ”Jungla realității se întinde, adevărul se subțiază, nelămuritele întrebări se înmulțesc mereu”, notează cu amărăciune autoarea, care trage astfel un semnal de alarmă asupra contemporaneității care pare a se fi vidat de sensuri și tinde a-l atrage, ca o forță centripetă, și pe om în acest vârtej (sin)ucigaș.
Spicuim din maximele și aforismele lui Nicolae Mareș:
”Puțini știu că din lumină crește a copacului rădăcină”.
”Singurătate = Pasul ineluctabil spre moarte”.
”O viață întreagă ne pregătim ca narațiune devenim”.
”Radio Erevan a comunicat chiar azi: În capitalism, vechea deviză leninistă ”Învățați, Învățați, Învățați!” s-a transformat în ”Înhățați!, Înhățați! Înhățați” (sic!).
O binevenită rememorare a marelui poet și fabulist Grigore Alexandrescu propune Mihai Caba sub titlul ”Grigore Alexandrescu – neîntrecutul fabulist și tragicul său destin”. Pornind de la aprecieri critice de prestigiu, autorul trece în revistă date biografice esențiale ale acestuia, dar și considerații asupra operei. ”Poet al Târgoviștei, al ruinelor și al umbrelor istorice, Grigore Alexandrescu „atinge înaltul compoziției în «Umbra lui Mircea la Cozia», în care comentariul istoric este recitat somnambulic, hamletian și se încadrează într ́o unitate perfectă”.
Tot despre un poet, dar de data aceasta despre unul ”al luminii”, în egală măsură filosof, literat și gânditor de seamă, este vorba în eseul biografic al lui Constantin E. Ungureanu, «Drumul lui Lucian Blaga spre “marea trecere”». Pornind de la un superb aforism al gânditorului din Lancrăm, ”O singură rugăciune am: Doamne, să nu mă lași niciodată să fiu mulțumit de mine însumi”, autorul supune atenției cititorului drama personală a celui care a lăsat posterității ”Poemele luminii”, răpus de o boală nemiloasă. În mini-eseul biografic sunt incluse și interacțiunile acestuia cu personalități ale vremii.
Despre religie și transcendent scrie George Petrovai în ”Religia sau nevoia stringentă a omului de Transcendent”, un eseu filosofic care pornește de la teza, prezentă în marile religii și în operele unor gânditori de seamă, potrivit căreia există ceva dincolo de lumea vizibilă/cunoscută, iar omul însuși este, într-un fel, reprezentarea unei taine. Relevând cititorului diferite tipuri ale transcendenței, semnatarul materialului pledează pentru o aprofundare a sensurilor existențiale umane, prin prisma filosofiei și a religiei.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după lucrări de Cecily Brown, pictoriță engleză contemporană căreia Filip Tudora îi consacră la final un medalion, sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Ștefan Lucian Mureșanu, Silviu Doinaș Popescu, Lucian Ciuchiță, Carmen Manea, Petre Gigea-Gorun, Marin I. Arcuș, Florentin Smarandache, Mădălina Virginia Antonescu, Lucia Cosmina Vlad, Petru Ababii, Ioan Voicu, Gabriel Cristea, Christian W. Schenk, Marin Rada, Irina-Ana Drobot, Dan Adrian Popescu, Mihai Batog-Bujeniță, Marian Ilie, Dan Florin Lazăr, Mircea Daroși, Iulian Chivu, Mariana Zavati Gardner, Constantin Lupeanu, Ioan Ursu, Ivan Pozzoni, Ecaterina Negara.
