Ministerul Educaţiei Naționale supune dezbaterii largi o nouă structurare a sistemului de învăţământ: ciclul primar – cu durata de şase ani; gimnaziul – cu durata de trei ani; liceul – cu durata de patru ani, diferenţiat (ştiinţe, socio-umanist, vocaţional, profesional), finalizat cu patru tipuri de bacalaureat; studii profesionale – cu durata de trei ani, finalizate cu certificat de competenţe profesionale; fiecare tip de liceu, cu tipul de bacalaureat aferent, permite continuarea formării pe aceeaşi linie, prin studii universitare în ştiinţe şi ştiinţe aplicate, studii universitare socio-umaniste, studii universitare vocaţionale, studii postliceale; studiile profesionale se încheie cu certificat de competenţe profesionale.
Caracterizat de ministrul educaţiei naţionale, Ecaterina Andronescu, drept „un veritabil liant social”, învăţământul astfel conceput se prefigurează de fapt ca un fixativ pe câte o direcţie economică prestabilită.
Viziuea sistemică „Educația ne unește”, care înglobează ideile pentru o nouă structură a sistemului educaţional, conţine o nouă aşezare a claselor în interiorul ciclurilor de învăţământ, bacalaureat diferenţiat şi „studii universitare precondiţionate”, cum le-a numit doamna ministru Ecaterina Andronescu în contextul prezentării viziunii. Grădiniţa (cu durata de trei ani) devine obligatorie. Ciclul primar devine de şase ani, iar gimnaziul, de trei ani. Se împlineşte astfel o insistenţă veche a unor specialişti în ştiinţele educaţiei de la noi, aceea de a avea învăţământ primar până la clasa VI inclusiv. Această durată se obţine prin trecerea clasei V în ciclul primar. Clasa pregătitoare suferă o schimbare numai în ceea ce priveşte numerotarea, devenind clasa I, adică o punere de acord cu ceea ce este şi în prezent: prima clasă de şcoală. Ciclul primar cuprinde două părţi: ciclul primar inferior – clasele I-III, făcute cu profesor pentru învățământul primar (învăţător) şi ciclul primar superior – clasele IV-VI, făcute cu acelaşi profesor pentru învăţământul primar din clasele anterioare şi cu profesori de specialitate, la unele materii. Urmează gimnaziul, de la clasa VII la clasa IX. Trecerea clasei IX la gimnaziu, subliniată mediatic insistent, este iluzorie, pentru că noua clasă IX este de fapt vechea clasă VIII ajunsă IX în urma numerotării clasei pregătitoare drept clasa I şi pentru că liceul rămâne de patru ani, iar învăţământul profesional rămâne de trei ani, deci nu se mută nimic din structura acestora. După gimnaziu, ca şi până acum, se susţine evaluarea naţională. Ca noutate, apare posibilitatea unui an suplimentar pentru cine nu promovează evaluarea, an a cărui utilitate este explicată de ministrul educaţiei pornind de la situaţia actuală: „Cei care nu promovează acest examen merg în continuare, parcurg fie studiile de profesionalizare, fie studiile liceale şi ne trezim că nu promovează examenul de bacalaureat. De ce? Pentru că marea lor majoritate nu reuşesc să recupereze decalajele pe care le-au înregistrat faţă de programa pe care au parcurs-o. De aceea, vom încerca în interiorul ciclului, prin evaluare şi prin remediere, să eliminăm aceste lacune şi, în măsura în care pentru unii nu vom reuşi, putem să gândim un an suplimentar”. Imediat a apărut impresia că astfel va fi desfiinţată repetenţia în gimnaziu. Ar fi absurd chiar să fie aşa.
Admiterea la liceu sau la studii profesionale (revine pudoarea în a numi şcoala profesională ca atare, aşa cum altădată, tot din pudoare, i se spusese şcoală de arte şi meserii), aduce înscrierea pe câte un drum cu linie dreaptă şi ţintă fixă în spaţiul economic, via bacalaureat şi studii superioare de profil. Cine face liceul de ştiinţe poate merge mai departe la studii universitare în ştiinţe şi ştiinţe aplicate, de la liceu socio-umanist se poate merge la studii universitare socio-umaniste, de la liceul vocaţional se merge la studii universitare vocaţionale, de la liceu profesional, cu bacalaureat profesional, se merge numai la studii postliceale. Teoretic, există „un grad mare de flexibilitate în alegerea parcursului şcolar” şi „absolventul unui program poate decide să susțină oricare dintre tipurile de examen de absolvire, nefiind limitat de programul de studii liceale ales inițial”. Practic, va fi greu de concurat astfel, cu motivaţie şi cu şanse de reuşită.
Toate tipurile de bacalaureat cu deschidere spre studii universitare includ o probă de „creativitate, cunoştinţe, abilităţi, aptitudini şi atitudini”, de parcă nu la orice probă se cer creativitate, cunoştinţe etc. Bacalaureatul profesional nu are această probă, ca şi cum un absolvent de liceu tehnologic nu ar putea să probeze aşa ceva. Pe deasupra, un bacalaureat care să permită accesul numai la nivel postliceal este un nonsens, pentru că bacalaureatul prin definiţie dă liber spre studii superioare.
