0.4 C
București
joi, 28 ianuarie

Despre salariile bugetarilor

Când politicienii nu au nimic de spus, dar vor să se bage în seamă, vorbesc despre salariile bugetarilor și pensiile speciale. Știu că adepții ”caprei vecinului” îi vor asculta cu cea mai mare plăcere și se vor îmbăta de satisfacție sperând că, în sfârșit, acei politicieni vor lua măsuri nu ca să trăim toți mai bine, ci ca să trăim toți la fel de prost. Ce satisfacție românească poate fi mai mare decât aceea a pizmuirii aproapelui tău chiar dacă nu știi nici cine este, nici ce face și nici dacă își merită sau nu soarta.

”Pizmuirea salarială” ca metodă de manipulare și de învrăjbire inventată și practicată cu talent de binomul Băsescu-Boc s-a inspirat ca imagine de referință de la o litografie a lui Goya reprezentând un om slab care poartă în cârcă un om gras. Mai spunea binomul că omul gras taie frunză la câini și stă cu fundul pe dosare, bând toată ziua cafele cu salarii colosal de mari.

La o asemenea abordare de mahala se reducea raportul dintre sectorul privat și cel public în perioada guvernării Băsescu-Boc.

Din păcate, ca orice mahalagism, și acesta are viață lungă și dăinuie în politica românească și după dispariția politică a acelui binom.

Azi, asistăm la reluarea explozivă a acestei abordări prin declanșarea unei adevărate campanii de linșaj mediatic a personalului din sectorul public, acuzat în stil inchizițional de primirea unor salarii prea mari atât față de cele din mediul privat, cât și față de cantitatea și calitatea muncii depuse. Se cere pe un ton ridicat reducerea acestor salarii care ar aduce nu doar salvarea de la faliment a bugetului , dar și eliminarea stării de imoralitate în care se complac ”tăietorii de frunze la câini” .

Să ne delimităm de o astfel de abordare și să încercăm o analiză pe criterii statistice și de logică economică.

  1. Este omul gras atât de gras pe cât se pretinde a fi? Avem prea mult personal în sectorul public?

În mod voit sau din ignoranță, politicienii prezintă incorect, prin generalizare, situația sectorului public din punctul de vedere al numărului de personal. Se amestecă într-o singură categorie socio-profesională personalul din sănătate, educație, ordine publică cu personalul angajat în administrație și instituțiile din domeniul guvernamental și parlamentar.

Corect este să precizăm că suspiciuni relativ la ”umflarea” sectorului public trebuie să existe doar în ceea ce privește ”funcționărimea”, adică acea categorie de personal din administrația publică, așa-numiții ”birocrați de la ghișeu” la care putem adăuga personalul din ministere, instituții centrale și locale, unități administrativ-teritoriale, comisii, agenții etc, ca și personalul tehnico-administrativ din sfera parlamentară.

Asupra acestor categorii poate plana suspiciunea că ar tăia frunze la câini, dată fiind nemulțumirea generală față de modul greoi și birocratic în care își desfășoară activitatea întârziind sau chiar blocând mersul normal al economiei la nivelul agenților ecomomici, dar și al populației.

Celelalte categorii, vital necesare societății și economiei, nu trebuie învinuite de supradimensionare. Din contră, este clar că sunt subdimensionate, nevoia de mai multe cadre sanitare, profesori și polițiști fiind mai mult decât evidentă, mai ales în actualele condiții ale crizei pandemice.

Nu este corectă nici afirmația, des întâlnită, conform căreia România ar avea prea mult personal în sectorul public comparativ cu alte țări membre UE. Conform datelor statistice oficiale, România figurează pe ultimul loc între statele membre UE la ponderea bugetarilor în forța de muncă totală, potrivit datelor publicate de Eurostat pentru anul 2019, deşi am înregistrat cea mai mare creștere a procentajului lucrătorilor din sectorul public faţă de anul 1995, de la mai mult de 6% până la 14% în raport cu o medie a UE 28 de aproape 24%.

  1. Este corect și necesar să se reducă acum salarizarea în sectorul public? Ar fi un mijloc de echilibrare bugetară și de relansare a economiei?

Ideea reducerii salariilor în sectorul public este în prezent un laitmotiv al unor analize, uneori excesiv mediatizate. Este probabil și o consecință a ”efectului Lazea” prin care economistul-șef al BNR cerea imperativ o reducere imediată a acestor salarii cu 20%. Ni se prezintă chiar la tablă niște calcule menite să arate cât ar câștiga bugetul dacă s-ar reduce salariile din sectorul public. Domnul economist- șef al BNR a mers chiar mai departe, susținând că o astfel de reducere ar fi una dintre principale căi de salvare a României de la o apocalipsă economică de proporții catastrofale.

Cu tot respectul pentru libertatea de opinie, trebuie să spun că le consider opinii depășite care pleacă de la o viziune statică, de instantaneu a economiei. Economia nu mai poate fi interpreată în stil ”Polaroid” , ca un instantaneu fotografic, ca un flash de imagine al unui moment fix, fără continuitate. Economia trebuie să fie privită ca o succesiune de momente și etape, aflate în relație de continuitate și de cauzalitate.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că o reducere a salariilor bugetare ar aduce acum, într-adevăr, un element de echilibrare bugetară prin diminuarea cheltuielilor salariale și ar da, eventual, posibilitatea orientării acelei diferențe de cheltuieli spre alte domenii importante cum ar fi investițiile etc. Ar fi însă o operațiune de moment, conjuncturală, limitată ca efecte, fără sustenabilitate pe termen mediu sau lung.

Din contră, menținerea în acest moment a salariilor bugetare la un nivel neajustat ar aduce avantaje importante economiei.

Explicația este simplă. Economia veniturilor în România se prezintă ca o balanță cu două talere. Unul este nivelul salariarial din sectorul privat, celălalt este nivelul salarial din sistemul bugetar. Actualmente, această balanță a României este dezechilibrată în sensul în care nivelul salariilor bugetare depășește nivelul salariilor din privat. Evident, nu este normal și nici sustenabil pe ternen lung, dar, în condițiile concret actuale ale crizei pandemice cu prelungirea ei într-o criză economică acest dezechilibru este necesar și dezirabil de a mai fi susținut pănă în momentul ieșirii reale din criză.

În acest caz, nu mai vorbim despre diferența cuantumului salarial, ci despre diferențele din punctul de vedere al siguranței plăților salariale. Criza a determinat o scădere brutală a activității în domeniul economiei reale private, producând falimente și pierderi de locuri de muncă. În concluzie, veniturile salariale din privat nu numai că s-au redus, dar, caracteristică esențială, au devenit nesigure, procentul de lichiditate ce intră în economie prin aceste salarii fiind substanțial redus și nesigur.

Lipsa de lichiditate duce la reducerea cererii, deci a consumului, ceea ce întârzie sau chiar blochează trendul relansării și creșterii economice.

În aceste condiții de criză, salariile bugetare devin singura sursă sigură și constantă de lichiditate, susținând consumul ca un element de stimulare a ofertei interne cu consecințe favorabile asupra rezilienței și relansării. De fapt, statul prin intermediul bugetului, adică al salariilor bugetare, susține economia în perioada de criză.

Reducerea în acest moment a salariilor bugetare, în contextul în care sectorul privat are încă dificultăți majore, ar avea infinit mai multe efecte perverse pe termen mediu și lung decât efecte benefice de moment.

Problema nu este nici nouă și nici necunoscută de țările dezvoltate ale UE. Germania și Franța, de exemplu, au mărit substanțial în ultimul an veniturile salariale bugetare tocmai pentru a menține consumul la o cotă de supraviețuire a economiei pînă la data la care sectorul privat va reveni cel puțin la nivelul anului 2019.

Putem vorbi acum în România de o plafonare a nivelului salariilor bugetare, dar nu de o reducere.

Pentru cei care susțin reducerea, le recomand cu tot respectul să se pună la curent cu ultimele cercetări pe care știința economică occidentală le-a făcut în susținerea procesului de finanțare de către stat a economiei în perioadă de criză prin menținerea unui nivel neajustat al salariilor bugetare. Este extrem de interesantă din acest punct de vedere atenția specială pe care analiza occidentală o acordă actualmente contribuției unor celebrități ale cerectării economice din universitățile americane cum sunt Mariana Mazzucato și Esther Duflo (laureată a Premiului Nobel 2019), direct implicate în studiul problematicii sectorului public.

  1. Trebuie redus personalul bugetar din sectorul administrativo-birocratic?

Da, sectorul birocrației administrative va trebui redus, dar cu anumite condiții:

  1. Introducerea digitalizării este un mijloc important de reducere a birocrației și, în consecință, a numărului de ” funcționari”, dar acest proces nu trebuie să se rezume doar la înlocuirea hârțogăriei pe hârtie cu foldere virtuale. Este necesar un nou concept asupra organizării muncii administrative prin eliminarea suprapunerii de operațiuni și verificări, prin simplificarea legăturii dintre stat și contribuabili.
  2. O reală și nepolitizată reformă administrativ-teritorială ar trebui să conducă la reducerea numărului de unități administrativ teritoriale (primării, comsilii locale etc);
  3. Reorganizarea și restructurarea sectorului administrativ birocratic trebuie să se bazeze pe crearea și aplicarea unui cod al criteriilor de performanță.În absența lui, restructurarea nu va putea evita în România aplicarea unor criterii politicianiste și de nepotism.
- PUBLICITATE -

1 COMENTARIU

  1. De la 1,125mil.la 8-8,5sute de mii în administrație (redus din primării,ministere, desființate agenții, direcții,comisii, mașini și amante politicieni,diurne,) reduși generalii ca sunt mai mulți că în Coreea de Nord,taxate băncile, fără bani la partide,(cotizații doar membrii).salarizare in 5 trepte,salarii marii,pensii mici(să stea mult în activitate),salariul minim1000,salariul maxim 5-7mii euro,nu mai mult net,un singur venit:o pensie sau un salar, că n_a avut 7carti de muncă! și să vedeți câți bani mai și rămân!o opinie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW