„Dezechilibre măsurabile” în sistemul de educaţie

10% din școlile din România sunt supraaglomerate, în timp ce 58% dispun de capacități excedentare, arată un raport pe care se bazează Recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind Programul național de reformă al României pentru 2019.

136 de unităţi de învăţământ preuniversitar din 37 de județe și din Bucureşti s-au înscris anul acesta în competiția națională „Şcoală Europeană”, dintre care 87 au acumulat punctele necesare pentru dobândirea titlului şi au fost premiate de Ministerul Educaţiei Naționale. Pe primele trei locuri s-au situat două licee dintr-un judeţ emblematic în sens rău pentru condiţiile socio-economice şi dintr-unul cu anvergură academică în cel mai bun caz lăudabilă.

Şcolii româneşti i se cer rezultate măsurabile. Una dintre cele cinci valori considerate prin viziunea strategică „Educaţia ne uneşte” drept fundamentale pentru construirea educaţiei viitorului este eficacitatea, pe care viziunea o defineşte prin „obiective clare, transparente şi măsurabile” şi prin „standarde coerente de măsurare a rezultatelor”. Credinţa în puterea magică a numerelor e înduioşătoare şi poate fi socotită semn de trăinicie a educaţiei de pe la noi, pentru că-i o credinţă care ţine vremuri îndepărtate. Din câte se vede, e găsită de bază şi pentru viitor. În acelaşi timp, instituţii europene determinante pun în faţa autorităţilor noastre date şi aspecte de asemenea măsurabile, care dau nu numai imaginea la zi a educaţiei româneşti, ci şi perspectiva acesteia.

Dezechilibru poate fi considerat cuvântul-cheie. Documentul intitulat în versiunea lui în limba română „Recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind Programul național de reformă al României pentru 2019 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al României pentru 2019” arată în partea consacrată analizării sistemului educaţional că „se înregistrează întârzieri în modernizarea rețelei de școli și în optimizarea lor astfel încât să se țină cont de tendințele demografice, 10% din școli fiind supraaglomerate, în timp ce 58% dispun de capacități excedentare. (…) Disparitățile dintre mediul rural și cel urban persistă, iar grupurile vulnerabile, inclusiv romii, continuă să aibă un acces limitat la un învățământ de calitate și favorabil incluziunii”.

Consonant, din perspectiva Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), preşedintele acesteia, Şerban Iosifescu, se exprimă tranşant: „Există mari diferenţe de rezultate între şcoli. Noi suntem în categoria ţărilor în care diferenţa de rezultate între şcoli e mai mare decât diferenţa rezultatelor în interiorul şcolii. Sistemul nostru de învăţământ nu este nici echitabil, nici just, inclusiv în repartiţia resurselor, pentru că cei care au ajung să aibă şi mai mult, iar cei care nu au, până la urmă, au şi mai puţin. Se produce chiar un transfer invers de resurse: de la cei care nu au la cei care au”.

Constatarea – întărită cu date de la nivel european – este de luat în seamă cu deplină actualitate, pe fondul „răzvrătirii” şi mai ales al argumentelor faţă de reaşezarea locurilor destinate admiterii în clasa a IX-a (care, evident, în continuare, este clasă de învăţământ obligatoriu). Tocmai la deficienţe în repartizarea ofertei educaţionale în raport cu cererea de forţă de muncă din economie se referă Recomandarea Consiliului Uniunii Europene când spune că „în prezent, nu există o evaluare globală sau sectorială a nevoilor de competențe și nu se realizează, în continuare, previziuni privind necesarul de competențe, ceea ce împiedică adaptarea sistemului de educație și formare la nevoile pieței forței de muncă.

A început implementarea sistemului dual de educație și formare profesională, menit să abordeze problema lipsei de personal calificat. Cu toate acestea, educația și formarea profesională este considerată în continuare o opțiune secundară de către elevi și părinți, iar rata de ocupare relativ scăzută în rândul proaspeților absolvenți ai programelor de educație și formare profesională ridică problema relevanței acestor programe pentru piața forței de muncă”. În acelaşi timp, arată documentul UE, „competențele nu evoluează în concordanță cu nevoile sectoarelor economice în creștere, 81% dintre angajatori confruntându-se cu dificultăți în ocuparea locurilor de muncă vacante”. Una dintre cerinţele Consiliului UE către autorităţile române este „să asigure îmbunătățirea competențelor, inclusiv a competențelor digitale, în special prin sporirea relevanței pe piața forței de muncă a educației și formării profesionale și a învățământului superior”.