La absolvire, 27 de licee din toată ţara au rata de promovare a bacalaureatului între 0 şi 5% de şase ani încoace. La admitere, repartizarea la licee se face inclusiv cu medii de 2 şi chiar cu numai câteva sutimi peste 1. Liceele în cauză se poate spune că merg în gol. Cerută, aşteptată de agenţii economici, soluţia orientării acelor licee spre învăţământ profesional e abordată pe ocolite.
Zici că-i banc sau jalnică matematică distractivă: un liceu rural a realizat performanţa saltului de la 0% promovare la bacalaureat anul trecut la 100% anul acesta, în condiţiile în care s-a prezentat un singur absolvent şi a luat examenul, iar alţi doi care s-au înscris până la urmă nu s-au prezentat şi duşi au fost, pentru că Ministerul Educaţiei Naţionale nu-i ia în calcul pe cei neprezentaţi.
Ministrul educaţiei naţionale, Ecaterina Andronescu, spune că elevii cu „asemenea rezultate slabe la bacalaureat sunt cei care au intrat în clasa a IX-a cu medii sub 5”. Drept urmare, anunţă că situația va fi analizată şi prefigurează o rezolvare a situaţiei: „Nu exclud ca aceste licee să se transforme în școli profesionale, având în vedere nu numai rezultate din anul acesta, ci și cele din ultimii şase ani“.
De la sine vine întrebarea de ce a fost nevoie ca una şi aceeaşi situaţie să reapară timp de şase ani şi de acum în colo abia să se pornească analize. O altă întrebare, despre cum poate fi acceptată (prin reglementare, nimic de zis) intrarea la liceu fără medie de trecere, se dovedeşte fără rost, din moment ce învăţământul obligatoriu are durata de 11 ani (numărând şi clasa pregătitoare), iar aşa-zisa admitere se petrece după clasa a VIII-a; prin urmare, trecerea mai departe de gimnaziu nu este legal să fie oprită. Problema este că trecerea nu este văzută ca valabilă decât spre liceu. Calea şcolii profesionale este percepută prin tradiţie la noi ca dezonorantă şi inferioară.
Mersul la şcoala profesională este considerat pedeapsă pentru cei care n-au pus mâna pe carte ca să-nveţe şi să intre la liceu. Cu aceeaşi semnificaţie punitivă poate fi înţeleasă şi preconizata măsură de transformare a acelor licee care de ani la rând stau blocate la răspuns zero faţă de cerinţele economiei, ale societăţii şi până la urmă ale indivizilor în cauză. În realitate, transformarea unor licee în şcoli profesionale ar fi o măsură bună de-a dreptul, nici pe departe degradantă, ci salutară, şi pentru unităţile de învăţământ în cauză, şi pentru cadrele lor didactice, şi pentru elevi, şi pentru mediul economic în care se află.
În mod normal, citind cu obiectivitate şi până la capăt reglementări de organizare şi funcţionare, nici nu ar fi vorba de o transformare, ci de alocări de cifre de şcolarizare pe tipuri, forme, profiluri etc. de învăţământ. Cu regularitate, este reamitită „desfiinţarea şcolilor profesionale” în urmă cu nişte ani, dispoziţie ministerială considerată a concentra în ea toate neajunsurile ulterioare în domeniu. De fapt, şcolile profesionale nu au fost desfiinţate printr-un act normativ, ci la un moment dat, locurile destinate învăţământului profesional au fost alocate liceelor tehnologice, cu o argumentaţie găsită drept convingătoare, despre nivel superior de calificare etc. Recomandabil de parcurs ar fi acum drumul invers: alocarea de locuri la licee existente a unor locuri de învăţământ profesional.
Tentativa din acest an de creştere a numărului de locuri pentru învăţământul profesional a avut aspectul unei tăieri dintr-o parte cu trecere în partea calaltă, ceea ce a arătat rău şi s-a dovedit contestabil.
În mod manipulator, o măsură potrivită cu cerinţele economice a fost deturnată spre încă un conflict social prefabricat, în cazul de faţă, între elevi buni (cu sensul de „deştepţi”) şi elevi răi (cu sensul de „proşti”), între şcoli de elită şi şcoli „proaste”, identificate cu şcolile profesionale. În realitate, „creșterea numărului de locuri la școli profesionale nu este de făcut pe seama altor tipuri şi profiluri de licee decât cele tehnologice. Este adevărat că o asemenea reorientare apare ca peste mână după debarasarea de organizarea sub formă de grupuri şcolare, odată cu adoptarea largă a titulaturilor considerate atrăgătoare dacă pornesc de la cuvântul „colegiu”.
Astăzi, ministrul educaţiei naţionale îşi declară optimismul constatând că peste tot în ţară a găsit interes din partea agenţilor economici, a autorităţilor locale şi a administraţiei educaţiei pentru organizarea învăţământului dual, formă de învăţământ profesional caracterizată prin contract individual între angajator, şcoală şi elev. Ce nu reiese este gradul de interes din partea părinţilor.
