“O astfel de frumuseţe a născut, evident, pasiuni tulburătoare, a dat naştere unor celebre poveşti de dragoste, a indus în mintea multora aventuri cum numai în romanele interbelice puteai găsi, a confecţionat scenariile unor amoruri secrete cu parteneri din elita economică sau politică a vremii.” – am preluat acest pasaj din cartea scriitorului Ion Cepoi, intitulată Elvira Godeanu – o poveste de pe Jiul de Sus.
Redau, de asemenea, cele scrise de dramaturgul Alexandru Kiriţescu în articolul Elvira Godeanu – artistă şi femeie, publicat în anul 1946 în revista Rampa: “Bucureştenii – şi publicul românesc în general – îi atribuie unanim Elvirei atributele de «vampă sută la sută». Se verifică, şi în cazul acestei mari artiste, înclinaţiunea populară de a-şi împodobi idolii cu atribute exorbitante care să desăvârşească pentru mase nevoia lor de mituri aurite (şi aiurite, îmi permit să adaug – n.n.). Nimic mai departe de adevăr. Elvira este femeia cea mai simplă, cea mai graţioasă, cea mai cordială de pe lume. I s-au pus şi i se pun în seamă aventuri senzaţionale – ea, care ştie tot ce se spune despre persoana ei – râde cu râsul ei fraged, cu o observaţiune spirituală, fiindcă posedă un dar al umorului adorabil – atât de firesc şi de românesc.”.
Biografia marii noastre artiste s-a înscris între anii 1904 şi 1991. S-a născut la 13 mai 1904 la Bucureşti, fiind fiica Josefinei Visner din Târgu Jiu şi a lui Constantin Godeanu din Capitală; micuţa a fost părăsită de tatăl ei chiar în prima zi de la naştere, deoarece acesta dorise să aibă un băiat, nu o fată.
Iată cum evoca dânsa acele momente foarte dificile din propria viaţă într-un interviu acordat gazetei Adevărul Literar-Artistic: “Disperată, mama a încercat să se spânzure în podul casei, dar bunicul meu a urmărit-o şi a smuls-o în ultima clipă din ştreang. Era un şoc prea puternic pentru ea. Nimic nu o mai atrăgea, se însingurase de lume, avea cumplite crize de melancolie. Nu a mai vrut să audă de o altă căsătorie, deşi surorile dânsei doreau să o mărite. Tot restul vieţii a trăit ca o sfântă, nu a mai existat niciun alt bărbat pentru ea. Şi acum simt o strângere de inimă când îmi amintesc cum o găseam cu ochii în lacrimi, lângă fotografia tatei, care se afla pe masă, în camera noastră. Când eram copil, tot timpul sărutam acea poză, o mângâiam şi îl aşteptam. «Când vine tata, vreau să-l văd!». Mi se spuneau tot felul de minciuni: tata o să vină, dar n-a venit. Eu nu l-am văzut niciodată pe tata în carne şi oase. Când m-am făcut mare şi mi-am dat seama de felul nemilos în care s-a purtat cu noi, am rupt fotografia. L-am urât complet. Am fost, într-un fel, un copil orfan. Am trăit hăituită de această absenţă.”.
Josefina împreună cu fiica Elvira s-au întors la părinţii ei de la Târgu Jiu. În perioada 1911-1915 Elvira a urmat cursurile “Şcolii Primare de Fete” nr. 1 din acel oraş şi apoi s-a înscris la Pensionul unei doamne care era doctor în litere al Universităţii “Sorbona” din Paris şi cunoscătoare a mai multor limbi străine (franceză, germană, greacă, latină, sanscrită). În 1921 Elvira revine la Bucureşti, înscriindu-se la “Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică”, secţia Teatru, la clasa lui Constantin Nottara. După terminarea studiilor, la vârsta de 21 de ani ea debuta în piesa Fracul de Gabor Dregely în cadrul companiei conduse de Tantzi Cutava-Mişu Fotino.
Anii următori au fost marcaţi de afirmarea artistică a Elvirei Godeanu în piesele Măiastra fără inimă, adaptarea lui Vasile Voiculescu după Prinţesa Turandot de Carlo Gozzi; Care din ele de Anton Bibescu; Femeia şi paiaţa de Pierre Frondet; Ispăşirea Florentinei şi Gaiţele de Alexandru Kiriţescu; Elisabeta, Regina Angliei de Ferdinand Bruckner; Troilus şi Cressida de William Shakespeare; Escu de Tudor Muşatescu; O noapte furtunoasă şi O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale; Suferinţele tânărului Werther de Goethe; Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt; Apus de soare de Barbu Ştefănescu-Delavrancea; Moartea unui artist de Horia Lovinescu ş.a. De-a lungul anilor dânsa a avut ca parteneri de scenă pe Aura Buzescu, Cella Dima, Marioara Voiculescu, Sonia Cluceru, Aglae Metaxa, Silvia Dumitrescu-Timică, Nicolae Brancomir, Ion Manu, Alexandru Critico, Romand Bulfinsky etc. Elvira Godeanu a jucat şi în unele filme: Maiorul Mura/1928; Povara/1928; Ciuleandra/1930; O scrisoare pierdută/1953.
Elvira Godeanu s-a căsătorit la 31 mai 1954 cu Emil Prager, un renumit inginer constructor care a iubit-o şi a susţinut-o în cariera ei teatrală. Elvira Godeanu s-a referit într-un interviu realizat în anul 1990 (difuzat în 2002 în emisiunea TVR Mari actori ai micului ecran) la o presupusă idilă cu liderul din anii ’50 al partidului comunist: “Este o poveste care m-a apăsat multă vreme. Toţi cei care îmi erau apropiaţi, colegi, prieteni care îmi veneau în casă ştiau că este o calomnie. O legendă construită cu sânge rece de Ana Pauker pentru a-l compromite pe rivalul ei, Gheorghe Gheorghiu-Dej în ochii tovarăşilor de partid şi ai lui Stalin. Mulţi dintre cei care mă înconjurau – unii mi-au făcut mărturisiri în acest sens – aveau «indicaţii» să răspândească zvonul că mă vizitează Dej, că îmi trimite bijuterii şi lucruri scumpe… Lucrurile au devenit curând dramatice. Primeam scrisori de ameninţare sau implorare din partea unor oameni greu încercaţi de soartă care aveau rude în închisoare, deţinuţi politici sau se aflau în nevoi şi sperau că pot să-i ajut eu, intervenind pe lângă «iubitul» meu! Ce e absurd în povestea asta este că eu pe Gheorghe Gheorghiu-Dej nu l-am văzut niciodată în viaţa mea în carne şi oase.”.
Citez în continuare câteva fragmente din interviul publicat în revista Contemporanul din 23 aprilie 1971, preluând din declaraţiile vestitei artiste, consemnate de jurnalistul Ion Păsat: *“Televiziunea m-a invitat, în cadrul emisiunii Telerecital şi îi mulţumesc pentru atenţia acordată unui om care nu mai joacă teatru. (Voi interpreta – n.n.) fragmente din piesele O scrisoare pierdută, Euridice, Vizita bătrânei doamne, Moartea unui artist, Pescăruşul, Lângă draga mea.”. *“Când în toată activitatea interpretezi peste 85 de roluri de teatru şi 4 roluri în filme (Povara, Ciuleandra, Maiorul Mura, O scrisoare pierdută),alegerea (rolului preferat – n.n.)este foarte grea. Întâmplarea a făcut ca acest rol preferat să fie refuzat la început şi nu întâmplător să fie printre piesele jucate în emisiunea TV. El este Coana Joiţica din O scrisoare pierdută. Poate că odată voi interpreta rolul visat: Ranevskaia din Livada cu vişini de Cehov. Am făcut greşeala de a refuza rolul Maşa din Trei surori, ca apoi să obţin un deosebit suces pe care în parte l-am datorat lui Moni Ghelerter.”. *“Am o singură dorinţă. Să joc pe scena noului «Teatru Naţional».”.
Elvira Godeanu a fost distinsă în anul 1952 cu “Ordinul Muncii”, clasa a II-a “pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale», iar în anul 1967 cu Ordinul “Meritul Cultural”, clasa a II-a “pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
Am apreciat modul în care autorităţile din Municipiul Târgu Jiu s-au preocupat de respectarea memoriei Elvirei Godeanu. În acel oraş s-au înfiinţat în 1993 Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” şi în 2002 Fundaţia “Elvira Godeanu” (preşedintele acesteia este nepotul marii artiste, Armand Calotă). Anual acolo se desfăşoară Festivalul Naţional de Teatru “Zilele Elvira Godeanu”. În mai 2013 pe “Aleea Celebrităţilor” a fost dezvelită o Stea închinată Elvirei Godeanu, alături de alte două Stele dedicate scriitorului Tudor Arghezi şi regizorului Sergiu Nicolaescu. În anul 2015 marea noastră artistă a fost reînhumată în Cimitirul Catolic din Târgu Jiu; iniţial, dânsa fusese înmormântată la Cimitirul Bellu din Bucureşti, decedând în Capitala României în ziua de 3 septembrie 1991.
