Din primele cuvinte ale alocuţiunii sale televizate de joi seară – prima de la declanșarea epidemiei de coronavirus în Franța – Emmanuel Macron a ținut să le spună francezilor că situația actuală din țară este „extrem de serioasă”. „Nu suntem decât la începutul epidemiei”, a lansat el, pe tonul său ferm, bine cunoscut francezilor, în condiţiile în care bilanţul epidemiei de coronavirus în Franța a ajuns la 2.876 de cazuri de contaminare, 129 la reanimare și 61 de decese.
Președintele Macron a ieșit în public joi seară cu anunțarea unor măsuri din cele mai severe menite să oprească diseminarea virusului ucigaș. Până la noi ordine, toate creșele, școlile, colegiile, liceele și universitățile sunt închise pe întreg teritoriul Franței. Scopul acestei măsuri, a spus președintele, este evitarea situațiilor în care copiii, adeseori cu comportament sănătos, pot fi în realitate vectori acceleratori ai virusului ucigaș. Domnia sa a promis inclusiv organizarea lucrurilor în fiecare regiune, astfel încât suficienți educatori și îngrijitori să se poată ocupă de copiii ai căror părinți nu au cui să-i lase în îngrijire. Concomitent, a cerut
insistent tuturor persoanelor cu vârste de peste 60 de ani și celor cu sănătate fragilă să rămână la domiciliile lor cât mai mult timp posibil, pentru a evita contactul cu eventuali contaminați. „Sănătatea nu are preţ. Guvernul va mobiliza toate mijloacele financiare necesare. (…) Europa are toate atuurile pentru a oferi lumii antidotul la Covid-19”, a dat asigurări Emmanuel Macron, în dorința de a liniști populația țării.
„La criza sanitară nu trebuie adăugată și o criză economică”
„Noi, europenii, a avertizat Emmanuel Macron, nu vom lăsa ca o criză economică și europeană să se propage, indiferent de cost” și a promis un răspuns european „protejat” pentru apărarea economiei.
Cunoscut pentru excelenta sa pregătire în domeniul economic și financiar, Emmanuel Macron a venit în alocuțiunea sa de joi seară cu un set de măsuri concrete vizând „mobilizarea generală, indiferent de cost”, la salvarea economiei țării lovite de efectele epidemiei. El a decretat un mecanism de șomaj parțial, bazat pe un „sistem mai generos”. „Nu vom adăuga la criza sanitară, criza sfârșitului de lună, frica antreprenorilor”, a spus Macron, animat de dorința de păstrare a locurilor de muncă și a competențelor, precum și de protejarea antreprenorilor independenți.
Toate întreprinderile, a promis președintele Macron, vor beneficia de amânarea unor plăţi, inclusiv de impozitele pentru luna martie. Statul, a mai precizat el, va prelua în sarcina sa plata indemnizațiilor salariaților obligați să lucreze acasă.
Președintele Republicii (repet, președintele) a cerut guvernului să elaboreze un „plan național și european”, „rapid și coerent”, invitând cele 27 state membre ale UE „să reacționeze „rapid și puternic” pentru salvarea economiei de efectele virusului ucigaș. În opinia sa, deciziile Băncii Centrale Europene nu vor fi suficiente pentru a face față actualei crize.
Celor care formulează în acest moment critici, Macron le-a cerut „să facă bloc” pentru a ieși cu bine din această criză. El a pus în gardă împotriva răspunsurilor „naționaliste”, „individualiste”, deoarece „virusul nu are pașaport”. S-a declarat totuși pentru o eventuală închidere a frontierelor în cadrul UE, dar cu condiția ca o decizie în acest sens să fie luată la nivel european.
În ciuda situației apărute din cauza pandemiei de coronavirus, președintele Macron a spus că „nimic nu se opune ca francezii, chiar și cei mai vulnerabili, să se prezinte duminică 15 martie la primul tur al alegerilor municipale și comunitare, subliniind că se impune asigurarea „continuității instituțiilor statului”.