Extern

Italia: Ieșirea din criza politică declanșată de Matteo Salvini a fost «amânată» până la 20 august

Senatul italian a respins marți moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Giuseppe Conte. Nicio decizie de ieșire din criză,…

Recenta explozie nucleară de la baza rusească din Nionoksa – dovada testării unor noi arme

Informația potrivit căreia cinci experți ai agenției Rosatom au decedat în explozia produsă recent la o bază de lansare de…

Continuă dramele în Mediterana: Două nave umanitare având la bord sute de migranți așteaptă permisiunea de a-i debarca în porturi europene

Nava umanitară Ocean Viking are la bord, după două operațiuni de salvare în largul coastelor Libiei, 356 de migranți, iar…

În perspectiva Brexitului, cetățenii britanici își fac stocuri ca în vreme de război

Potrivit unui studiu realizat de societatea financiară Premium Credit, citat de corespondentul la Londra al ziarului «Les Echos», britanicii au…

Brexitul blochează practic creșterea economică a Regatului Unit

Potrivit cifrelor oficiale date publicității la sfârșitul săptămânii trecute, economia britanică s-a contractat în al doilea trimestru al acestui an…

GDPR – ce inseamna si ce trebuie sa stii despre acest lucru

Cu siguranta ca ai fost nevoit sa studiezi despre GDPR si ai fost putin nelamurit cu privire la acest subiect,…

Rusia recunoaște caracterul nuclear al unei explozii survenite la o bază militară de la Nionoksa, în Marele Nord al Rusiei

După două zile de tăcere, Moscova a recunoscut în cele din urmă că explozia produsă joia trecută la o bază…

Mobilizare-record la Moscova. Peste 50.000 de cetățeni au manifestat din nou pentru a cere alegeri libere

Corespondenții agențiilor internaționale de presă și ai posturilor europene de televiziune au transmis sâmbătă după-amiază din Moscova reportaje și imagini…

Donald Trump se laudă cu scrisori frumoase de la Kim Jong-un, iar acesta continuă să testeze rachete balistice

Regimul de la Pyongyang a lansat sâmbătă «noi proiectile», probabil rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, în pline manevre…

Trump a primit o «foarte frumoasă scrisoare» din partea lui Kim Jong-un

Președintele Donald Trump a informat vineri presa că tocmai a primit o «foarte frumoasă scrisoare» de la liderul nord-coreean. În…

- Publicitate -