12.9 C
București
marți, 20 aprilie

Femeile din domeniul tehnologiei se confruntă cu bariere în carieră, din cauza pandemiei

Studiu Kaspersky

Aproape jumătate dintre femeile care lucrează în domeniul tehnologiei consideră că efectele pandemiei COVID-19 au întârziat progresul lor în carieră, în ciuda faptului că un procent similar considerând că egalitatea de gen, atât de necesară, este mai probabil să se realizeze prin implementarea sistemelor de lucru la distanță. În timp ce viața în timpul pandemiei a fost evidențiată ca un posibil accelerator pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați, în ceea ce privește funcțiile din domeniul IT, prejudecățile persistente au împiedicat această potențială perioadă de descoperire.

În general, se prevedea că restricțiile impuse de pandemie vor duce la o schimbare pozitivă a industriei IT în lupta pentru egalitatea de gen. Prin eliminarea diferențelor din perspectivă socială și de planificare familială, s-ar fi putut elimina și stereotipurile tradiționale legate de disponibilitate și longevitate, atunci când vine vorba despre cariera femeilor. Impactul pandemiei COVID-19 a accelerat deciziile companiilor sau chiar le-a forțat să adopte peste noapte această nouă regulă și, într-o anumită măsură, această predicție a accelerat lucrurile în mod pozitiv, în ceea ce privește mentalitatea generală a industriei.

Noul raport „Women in Tech” realizat de Kaspersky, intitulat „Where are we now? Understanding the evolution of women in technology”, am constatat că aproape o treime dintre femeile care lucrează în industria tehnologică prefer, într-adevăr, să lucreze de acasă decât de la birou. Un procent similar declară că funcționează mult mai eficient atunci când lucrează de acasă și până la 33% au dezvăluit că au mai multă autonomie atunci când nu lucrează într-un birou.

Cu toate acestea, mai multe informații din acest raport evidențiază faptul că posibilitatea alegerii sistemului de muncă la distanță pentru femeile din domeniul tehnologiei nu este chiar egal cu progresul social în această dinamică de „lucru de acasă”. Aproape jumătate dintre femeile care lucrează în IT s-au străduit să gestioneze munca și viața de familie din martie 2020 – o variabilă care e foarte însemnată în America de Nord, dar care este o tendință consecventă la nivel mondial.

Dacă aprofundăm puțin, motivele acestui dezechilibru devin mai clare. Când respondentele au fost întrebate despre sarcinile de zi cu zi care afectează productivitatea sau progresul muncii, 60% au spus că au făcut majoritatea activităților ce țin de curățenia în casă, comparativ cu 47% dintre bărbați, 63% au fost responsabile de școala la domiciliu, comparativ cu 52% dintre bărbați și 54% dintre femei au fost nevoite să-și modifice programul de lucru mai mult decât partenerul de sex masculin, pentru a avea grijă de familie. Ca urmare, 50% dintre femei consideră că efectele COVID-19 le-au îngreunat, mai degrabă, progresul general al carierei.

Impactul pandemiei a fost diferit, în mare măsură, pentru femei, față de impactul avut asupra bărbaților. Unii au apreciat nivelul mai mare de flexibilitate și lipsa navetei între locul de muncă și casă, în timp ce alții au spus că sunt pe cale de a ajunge la epuizare. Este extrem de important ca organizațiile să se asigure că managerii lor cunosc strategia implementată la nivelul companiei de a sprijini angajații cu responsabilități de îngrijire.

Cealaltă tendință semnificativă pe care a accelerat-o pandemia este coexistența angajaților care lucrează la distanță cu cei care lucrează în regim hybrid, în cadrul aceleiași organizații. Aceasta poate fi o provocare pentru femeile care lucrează de la distanță, deoarece acestea pot interacționa mai puțin cu membrii conducerii, care lucrează de la birouri. Acest lucru le poate reduce șansele de a fi luate în considerare pentru tipul de sarcini complexe care stau la baza promovărilor în cadrul companiei. Angajatorii trebuie să fie conștienți de aceste dezavantaje și să planifice activitatea companiei în consecință, pentru a le minimiza”, comentează dr. Patricia Gestoso, Head of Scientific Customer Support la BIOVIA, câștigătoarea ediției Women in Software Changemakers din 2020 și membru proeminent al rețelei profesionale de femei, Ada’s List.

Deși aceste exemple de inegalități sociale nu sunt specifice domeniului tehnologiei, ele indică o barieră care împiedică femeile să valorifice trecerea de anul trecut la munca la distanță. Până la 41% dintre femeile din IT (comparativ cu 34% dintre bărbați) consideră că un mediu de lucru egal ar fi cel mai bun pentru progresul în carieră, iar 46% consideră că munca la distanță este o modalitate optimă de a atinge această egalitate. Sectorul tehnologic trebuie, acum, să își valorifice experiența acumulată în pandemie, în speranța că stereotipurile sociale permit ca această direcție să continue în lunile și anii următori.

Merici Vinton, cofondator și CEO la Ada’s List adaugă: „Companiile trebuie să semnaleze, atât prin cultură, cât și prin politici, că vor oferi părinților care lucrează, atât femei, cât și bărbați, flexibilitatea de care au nevoie în timpul pandemiei COVID-19 (și nu numai). Companiile trebuie să înțeleagă că modul în care sunt reprezentate contează și că a avea femei la conducere, echipe în care majoritatea este reprezentată de femei, dar și interviuri publice oferite de femei, demonstrează că există loc pentru sexul feminin în compania lor. În cele din urmă, vedem o mulțime de companii de succes partenere cu organizații externe de femei care vă pot provoca, vă pot împinge înainte și, de asemenea, pot oferi inspirație externă angajaților dumneavoastră.”

Dacă sectorul tehnologic ia inițiativa și asigură un mediu mai flexibil și mai echilibrat pentru femei, atunci aceasta va deveni mai repede o normalitate, și poate va declanșa o schimbare a dinamicii sociale. Ca întotdeauna, acest lucru nu se va întâmpla peste noapte, dar sunt semne că femeile se încumetă mai mult să solicite pe bună dreptate acest mod de lucru. În perspectivă, ca industrie, trebuie să ne bazăm pe acest progres, să extragem lucrurile pozitive din schimbările anului trecut către o muncă flexibilă și, ca rezultat, să fim un catalizator pentru o schimbare socială mai amplă”, concluzionează Evgeniya Naumova, Vice President of Global Sales Network la Kaspersky.

Mai multe detalii sunt disponibile în raportul complet „Where are we now? Understanding the evolution of women in technology” care poate fi descărcat de pe site-ul Kaspersky.

Kaspersky a contractat firma Arlington Research să întreprindă cercetări în rândul bărbaților și femeilor care lucrează în domeniul tehnologiei și care dețin posturi în IT, în perioada noiembrie – decembrie 2020, în 19 țări. Acest sondaj a explorat percepțiile oamenilor cu privire la diferențele de gen în cadrul industriei, barierele în calea unei cariere de succes în industria tehnologică și IT, între ambele sexe, ce i-a motivat pe respondenți, bărbați și femei, să își contureze cariera în aceste domenii și impactul pe care pandemia COVID-19 l-a avut în legătură cu perspectivele de carieră ale respondenților.

Sondajul a fost realizat online și a avut 13.000 de respondenți din 19 țări: Marea Britanie (1.000 de respondenți), Germania (1.000 de respondenți), Franța (1.000 de respondenți), Italia (1.000 de respondenți), Spania (1000 de respondenți), SUA (1.000 de respondenți), Canada (1.000 de respondenți), Argentina (500 de respondenți), Brazilia (500 de respondenți), Chile (500 de respondenți), Columbia (500 de respondenți), Mexic (500 de respondenți), Peru (500 de respondenți), Australia (500 de respondenți), India (500 de respondenți) ), Japonia (500 de respondenți), Malaezia (500 de respondenți), Singapore (500 de respondenți) și Vietnam (500 de respondenți).

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW