Este dificil de spus ce anume ne împinge să ne dorim să vizionăm anumite filme care conţin secvenţe şocante, violente, unele dintre ele aproape imposibil de privit.
Un studiu sugera faptul că ne putem dori, de exemplu, să fim speriaţi, dar având în acelaşi timp garanţia că nu ni se va întâmpla, de fapt, nimic, iar cele două condiţii pot fi îndeplinite atunci când vizionăm o peliculă ce poate conţin elementele amintite, noi nedepăşind însă statutul de simpli spectatori.
Perfect plauzibil.
Însă este foarte greu de înţeles ce anume îi determină pe unii spectatori să pună în aplicare, identic sau cu mici modificări, ceea ce văd pe ecran.
Este de notorietate cazul filmului ”Portocala mecanică”, regizat de regretatul Stanley Kubrick. În Marea Britanie, poliţia a stabilit legături evidente între actele de violenţă ale unor adolescenţi şi cele din film, ceea ce a făcut ca însuşi regizorul să oprească distribuţia acestuia în UK, potrivit Cinemagia şi Goldderby. În 2006 a fost votat pe locul 2 în topul celor mai controversate 25 filme din toate timpurile. Însă mi se pare o exagerare. Dacă faci un film cu un antierou care comite violenţe sociale nu înseamnă că eşti de acord cu el, ci că vrei să generezi o discuţie despre ce înseamnă social/antisocial, just/injust. Kubrick cu siguranţă asta a vrut – şi a ieşit un film de excepţie.
Mi se pare de neconceput să iei ficţiunea drept realitate sau drept ceva pe care îl poţi transpune în realitate fără oprelişti. Într-un film poate fi vorba despre crimă, sinucidere, perversitate ş.a.md., numai că asta slujeşte unui scop care poate fi tragerea unui semnal de alarmă, nicidecum un îndemn de a pune în practică.
Recent, TIFF Unlimited a publicat un top al celor mai şocante filme din ultimii cinci ani (printre care şi o creaţie a celebrului cineast danez Lars von Trier): https://unlimited.tiff.ro/high5/season:1/videos/high5-cele-mai-ocante-filme-din-ultimii-5-ani
Este drept că uneori te întrebi cât de fragilă poate fi graniţa dintre creaţie artistică şi patologic, dar nici asta nu este o scuză pentru a comite acte deviate de la normal. Aş menţiona aici rezultatele unui alt studiu, făcut asupra celor ce vizionează filme pornografice, care concluziona că deşi aceştia pot opta pentru scene ”hard”, în viaţa de toate zilele sunt oameni normali, obişnuiţi şi care este posibil să nici nu aducă vorba despre ”viciul” lor.
Exact ceea ce ar fi normal să se întâmple în orice situaţie. Imaginaţia nu trebuie să invadeze realitatea, mai ales atunci când avem de-a face cu teritorii periculoase.
Ar fi binevenită şi o dezbatere privind tema dacă avem cu adevărat nevoie de atâta oroare şi atâta anormalitate în filme (eu zic că nu), dar pe de altă parte e de neconceput ca o creaţie artistică, fie ea şi din zona ”dark” sau ”underground”, să reprezinte prilej de inspiraţie pentru comiterea de acte scelerate. (Este drept, ştiu totuşi câteva titluri care consider că nu ar fi trebuit niciodată transpuse pe peliculă şi difuzate, dar mă opresc la acest stadiu al comentariului, nevrând ca, la rândul meu, să ”dau idei”).
