La 20 de ani de la lansarea peliculei, credem că este de interes pentru cinefili să le readucem în atenție acest film emblematic pentru creația lui Guillermo del Toro
Acțiunea filmului se petrece în Spania, în 1944, după terminarea Războiului civil. Ascunși în munți, membri ai Rezistenței, înarmați, luptă împotriva noului regim.
Însă povestea este mult mai complicată decât o simplă confruntare armată, deși această confruntare va fi redată extrem de realist și fără menajamente de regizorul Guillermo del Toro, care semnează și scenariul.
Încă de la început, se vorbește despre un mitic ”Ținut Subpământean, unde nu sunt minciuni sau durere”, în care trăia o prințesă, care este însă atrasă de lumea exterioară, care o captează ca un magnet.
Destinul acestei prințese va fi, astfel, amprentat de existența a două lumi, de perfecționarea prin încarnare și suportare a patimilor terestre.
Ajunse în satul unde își avea sălașul căpitanul Vidal, Carmen, consoarta acestuia, și fetița ei, Ofelia (al cărei tată nu era însă Vidal, ci fusese un croitor) vor avea de înfruntat o aventură mult mai terestră, în care orgoliul, cruzimea și dorința de a domina cu orice preț vor fi în prim-plan.
Însă, în același timp, Ofelia (care era, se deduce, Prințesa de la începutul povestirii, însă odată cu accederea la lumea terestră toate amintirile i se șterseseră) se va intersecta din nou cu lumea subterană, unde va întâlni un Faun, și, încă și mai important, va avea de trecut niște probe.
Ghidată de spiriduși, Ofelia va intra în labirintul care va constitui o adevărată piatră de încercare, fără însă a ști cine este (va afla însă pe parcurs: Prințesa Moanna, fiica regelui Ținutului subpământean) și care este miza autentică a ”jocului”.
A doua probă pe care va trebui să o treacă fetița este terifiant prezentată și face trimitere la fructul oprit, într-o manieră diferită însă de mitul biblic și care ar putea să-i înfioare chiar și pe amatorii filmelor de groază.
Trandafirul magic care asigura nemurirea și spinii acestuia, care inoculau o otravă letală, sunt elementele de care regizorul mexican se folosește pentru a crea o legendă despre dorința omului de a fi asemeni zeilor – dar și despre incapacitatea acestuia de a-și depăși condiția de muritor.
În lumea reală, intriga se va baza aproape exclusiv pe conflictul dintre tiranicul căpitan Vidal și oamenii din mișcarea de Rezistență, care îi aveau însă infiltrați în fief-ul acestuia pe doctorul (interpretat de Alex Angulo) și pe slujnica (în rol, Maribel Verdù) care îl serveau. Sergi López este perfect în rolul maleficului căpitan Vidal, care va semăna teroare pe oriunde va merge și nu se va ghida după altă lege decât cea a violenței și a răzbunării.
”A te supune numai de dragul supunerii, fără să-ți pui întrebări, asta fac numai oamenii ca tine, căpitane”, îi va spune doctorul după ce fusese nevoit să curme viața unui prizonier torturat.
Mama Ofeliei va da naștere, după mult chin, unui băiețel, care, mai mult prin prisma asigurării descendenței decât datorită unui sentiment patern autentic, va deveni punctul de interes numărul unu pentru Vidal. Numai că Faunul îi va cere Ofeliei să-și aducă frățiorul în labirint…
Ofelia – sau, mai degrabă, prințesa Moanna, interpretată excelent de Ivana Baquero – va trece cu bine încercarea a treia, care-i fusese totuși acordată de Faun după ratarea celei de-a doua.
Însă astfel de încercări cer sacrificii, iar periplul prințesei pe Pământ se va transforma în martiraj.
Cu o coloană sonoră de excepție și un scenariu pe măsură, pelicula lui Guillermo del Toro reușește să impresioneze în egală măsură prin impact vizual ca și prin profunzime și originalitate a scenariului, să fie atât film fantastic, cât și dramă menită să ne facă să reflectăm mai adânc asupra lumii și a alegerilor pe care suntem chemați să le facem.
Un film excepțional regizat, scris și interpretat, una dintre capodoperele cinematografiei moderne, care va marca spectatorul mult timp după vizionare și îi va transmite un mesaj extrem de puternic. (Este singura peliculă a cărei vizionare, la maturitate, mi-a smuls câteva lacrimi la final. Așa ceva nu se uită și denotă o mare putere de persuasiune).
Este de neînțeles cum anume Guillermo del Toro nu a primit Oscarul pentru cel mai bun film și cea mai bună regie pentru ”El laberinto del fauno”, capodopera sa absolută, în schimb a fost recompensat cu aceste premii pentru mediocrul și incomparabil mai slabul ”The Shape of Water”.
Dar, dacă avem în vedere șirul aproape nesfârșit de controverse care însoțește acordarea premiilor Oscar în ultimele decenii, poate că are o explicație…
