Filme de avangardă, maeștri ai experimentului în cinema și titluri multi-premiate, la prima ediție BIEFF Timișoara

Un punct de intersecție al inovației și al libertății creative, Festivalul Internațional de Film Experimental București încheie anul 2021 cu o ediție specială, organizată în premieră la Timișoara. În perioada 10-12 decembrie, cele mai bune experimente cinematografice internaționale premiate în cadrul edițiilor din 2020 și 2021, o selecție de lucrări semnate de grupul artistic arădean kinema ikon, dar și cele mai recente scurtmetraje realizate de Radu Jude, vor putea fi urmărite cu acces gratuit la Casa Tineretului. Programul complet al evenimentelor prezentate la prima ediție BIEFF Timișoara va fi disponibil în curând pe www.bieff.ro.

De 11 ani, Festivalul Internațional de Film Experimental București aduce în premieră în România cele mai curajoase experimente cinematografice ale momentului, explorând perspective unice asupra unor subiecte relevante pentru societatea contemporană, promovând inovația în cinema și construind un spațiu favorabil dezbaterii și dialogului. Ediția din 2020 a marcat aniversarea unui deceniu de BIEFF și prima întâlnire a festivalului cu publicul din întreaga țară, prin intermediul transmisiunilor online. Entuziasmul spectatorilor din Timișoara, prezenți în număr mare pe platforma de streaming a festivalului, va fi răsplătit în 2021 cu o ediție specială, în cadrul căreia cele mai apreciate producții internaționale din ultimii doi ani vor fi prezentate pe marele ecran.

cadru din When Night Meets Dawn, r. Andreea Cristina Borțun – Marele premiu BIEFF 2021

Filmele premiate de Juriul Competiției BIEFF în 2020 și 2021 se vor vedea la Casa Tineretului, în cadrul a două proiecții speciale. Printre titlurile pe care spectatorii sunt invitați să le descopere chiar la ei în oraș se numără When Night Meets Dawn, producția autohtonă regizată de Andreea Cristina Borțun, care a cucerit Marele Premiu BIEFF 2021, Eram somnambul când am văzut toate acele culori (r. Bogdan Balla), desemnat Cel mai bun film românesc la cea de-a 11-a ediție a festivalului, dar și Bab Sebta (r. Randa Maroufi), premiat în 2020 pentru Cea mai bună regie, sau A demonstration (r. Sasha Litvintseva, Beny Wagner), distins în același an cu Premiul pentru Cel mai bun concept vizual.

Secvenţă din A Demonstration, r. Beny Wagner, Sasha Litvintseva

Tot aici, ediția locală a celui mai amplu eveniment cinematografic dedicat experimentului și inovației va aduce în premieră o selecție de scurtmetraje internaționale prezentate în ultimii ani, organizate discursiv în două programe dedicate. Combinații inedite de mijloace vizuale și tehnici narative, filmele din secțiunea A brave new world propun noi maniere de a imagina prezentul și viitorul. O mini-retrospectivă BIEFF.11, programul Are we human? invită publicul să reflecteze asupra naturii umane și asupra aspectelor care o definesc.

kinema ikon vintage @ Timișoara

O platformă artistică multidisciplinară înființată în 1970 la Arad, la inițiativa artistului George Sabău, kinema ikon a pornit ca un proiect care presupunea producerea unor filme experimentale de către autori exclusiv din afara câmpului cinematografic. Graficieni, pictori, fotografi, arhitecți, muzicieni și scriitori au răspuns provocării, iar de-a lungul vremii, lucrările realizate de kinema ikon au fost prezentate la Centrul Pompidou din Paris (1995), Bauhaus Dessau din Berlin (1997), Biennala de la Veneția (2003), Observatory, New York (2012) sau Eye Museum Amsterdam (2020) și au avut expoziții dedicate în galerii prestigioase din lume. O invitație la bordul mașinii timpului, selecția de filme realizate de kinema ikon în ultimii 50 de ani va putea fi urmărită la Timișoara cu acces gratuit.

Radu Jude: Scurtmetraje recente

Cadru din Caricaturana, r. Radu Jude

Unul dintre cei mai importanți cineaști din istoria recentă a filmului românesc, regizorul și scenaristul Radu Jude s-a remarcat, în ultimii ani, în cadrul celor mai importante festivaluri internaționale, devenind un exponent al inovației și experimentului în cinemaul autohton. La Timișoara, publicul va putea urmări, în cadrul unei secțiuni dedicate autorului, o selecție a celor mai recente scurtmetraje pe care acesta le semnează, din care nu vor lipsi titluri precum Plastic Semiotic, prezentat în premieră internațională la Veneția, Caricaturana, proiectat în secțiunea Corti d’autore a Festivalului Internațional de Film de la Locarno, scurtmetrajul A pedepsi, a supraveghea și documentarul Cele două execuții ale mareșalului.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

WWW