Guvernul vrea să limiteze numărul lucrătorilor străini. Cine acoperă deficitul de forță de muncă?

Pe vremuri circula o glumă: În plină campanie agricolă, o echipă a televiziunii pleacă într-un sat să facă un reportaj. Câmpul gol, satul pustiu. Întâlnesc o bătrânică pe uliță. “ Tovarășă, unde sunt sătenii?”- întreabă reporterul. “ La căminul cultural, învață limba engleză” – răspunde ea. “ Și cine strânge recolta?” – continuă reporterul. Interlocutoarea ridică din umeri și spune: “ I don’t know, maybe the army”. Vremurile s-au schimbat, iar morala glumei a suferit și ea ceva modificări. Firmele caută forță de muncă, în special necalificată, cursurile de limba engleză continuă să fie accesate și de muncitorii care pleacă în străinătate, iar militari pentru “ muncile câmpului” nu mai avem.

Având în vedere că, potrivit datelor publice, România înregistrează un deficit al forței de muncă de aproximativ 600.000 de locuri de muncă, s-a apelat la varianta importului de forță de muncă din statele non-membre ale Uniunii Europene. Prin acte normative succesive, contingentul lucrătorilor a ajuns la 100.000 de persoane. Așa se explică prezența muncitorilor din Nepal, Sri Lanka și India, în construcții, servicii, HoReCa, agricultură etc. Aceștia au intrat în cotidian.

Foto: Pixabay

Cu toate acestea, din motive care scapă înțelegerii situației actuale, în ciuda evidențelor statistice oficiale, fără o reală consultare cu mediul afaceri , Guvernul intervine abrupt pentru limitarea numărului muncitorilor străini. (https://www.pifm.ro/post/guvernul-taie-din-contingentul-de-lucr%C4%83tori-str%C4%83ini-pentru-2026-avertismentul-pifm-contingentul-re )

Declarativ, inițiativa are ca scop reglementarea procesului de plasare a străinilor pe piața muncii. A fost lansat și “Proiectul Ordonanței de Urgență privind înregistrarea și obligațiile angajatorilor străinilor, autorizarea și funcționarea agențiilor de plasare a străinilor pe piața muncii din România, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative “. Interes național, atragerea a 500.000 de români care nu se regăsesc în statisticile privind piața muncii? N-am văzut programe coerente de încurajare a angajărilor, de mobilitate a forței de muncă autohtone, sprijin pentru firmele din mediul privat etc. În schimb am găsit altceva chiar în Nota de fundamentare a proiectului de Ordonanță de Urgență menționat. Dincolo de faptul că nu se precizează motivarea reală a caracterului de urgență, inițiatorii acestui document menționează: “Având în vedere că, în prezent, nu există un cadru normativ specific, coerent și detaliat care să reglementeze acest proces, luând în considerare că acest vid legislativ permite proliferarea unor entități care desfășoară activități de plasare a străinilor pe piața muncii din România fără a fi supuse unui regim de autorizare, fapt care a condus, în practică, la recrutarea unor lucrători fără calificări necesare, la inducerea în eroare a acestora cu privire la condițiile reale de muncă, salarizare și cazare, la perceperea de comisioane ilegale, precum și la specularea procedurii de obținere a vizelor de lungă ședere pentru angajarea în muncă în scopul facilitării unor forme de migrație ilegală și secundară, precum și la creșterea riscului de exploatare și trafic de persoane prin intermediul unor agenții de recrutare aparent legitime” (fraza continuă pe aproape 3 pagini ).

Așadar, pe scurt, inițiatorii acestui act normativ au descoperit că unele agenții de plasare a forței de muncă au comis ilegalități acoperite și de Codul Penal. “Vidul legislativ“ este o formulare fără acoperire. Dacă este așa, de ce nu au fost sancționate acele entități și se promovează un act normativ prin care firmele private, care apelează la forță de muncă în străinătate, devin automat părtașe la infracțiunile menționate?

Reprezentanții mediului de afaceri protestează

De apreciat efortul inițiatorilor de a redacta zeci de pagini pentru motivarea și legiferarea condițiilor de acces pe piața muncii a lucrătorilor străini. Nu am văzut această urgență și “motivare” la pachetele măsurilor de redresare economică sau a pensiilor magistraților. Să spunem că altul este interesul.

Ce nu se înțelege de aici este de ce nu a existat o consultare reală cu mediul de afaceri din România pe tema situației grave de pe piața muncii. Conform datelor publice, preluate de presă, conform unui Raport al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) în 2024, numărul locurilor de muncă vacante înregistrate puse la dispoziția persoanelor aflate în căutare de loc de muncă a fost de 629.733. Din totalul locurilor de muncă vacante înregistrate, 58% (366.091) au fost declarate vacante în mod repetat de către angajatori.

Cu alte cuvinte, deficitul de forță de muncă este recunoscut oficial și nu sunt prezentate soluții reale de redresare altele decât limitarea accesului pe piață al muncitorilor străini. Astfel indignarea reprezentanților mediului de afaceri este cât se poate de normală. Aceștia nu au fost consultați deși au reclamat fundamentat riscurile care vor decurge din aplicarea unei astfel de inițiative.

Rând pe rând, Confederația IMM- România, Federația Patronatelor din Turismul Românesc, Asociația Română a Antreprenorilor în Construcții  (ARACO- membră UGIR), FPSC și alte organizații au ieșit public pentru a reclama lipsa dialogului. Mai mult, acestea au oferit și soluții practice pentru remedierea “anomaliilor” din amintitul act normativ. IMM- România a transmis public: “IMM România susține necesitatea reglementării domeniului și susține intenția Guvernului de a combate abuzurile. În același timp, considerăm important ca formă finală a actului normativ să fie rezultatul unui dialog deschis cu mediul privat, pentru a asigura echilibrul între obiectivele statului și nevoile economiei.

Ne arătăm rezervați și nu dorim ca prin noul act normativ să fie transferate costuri și riscuri nejustificate asupra mediului privat, fără beneficii proporționale pentru societate și stat, iar economia națională să fie expusă riscului de a nu mai avea acces la acest tip de forță de muncă de care are nevoie.

Pentru a evita posibile blocaje și costuri suplimentare, IMM România propune:

• realizarea unei evaluări reale a impactului economic, pe termen scurt, în tranziție, cât și pe termen lung, asupra angajatorilor români;
• stabilirea unor condiții clare, transparente și nediscriminatorii de acreditare, care să nu limiteze accesul IMM-urilor la prestarea acestor servicii
• instituirea unui sistem de sancționare proporțional, bazat exclusiv pe faptele proprii ale agențiilor sau ale angajatorilor. Aceștia nu ar trebui ținuți responsabili pentru faptele terților și pentru situații aflate în afara controlului lor;
• asumarea explicită de către autoritățile statului a responsabilităților ce le revin, inclusiv prin stabilirea unor termene clare și obligatorii pentru soluționarea dosarelor de imigrare.”

Aceeași abordare și din parteaAsociației Române a Antreprenorilor în Construcții (ARACO – membră UGIR) . “În contextul vehiculării unui draft de OUG care modifică legislația actuală privind recrutarea forței de muncă străine și ținând cont de faptul că sectorul de construcții din România este acut impactat de un deficit de forță de muncă indigenă calificată și necalificată, ARACO solicită Guvernului următoarele:

1. Evitarea transferării de costuri suplimentare și riscuri nerezonabile asupra societăților de construcții;

2. Convenirea unor condiții transparente și nediscriminatorii de acreditare care să nu afecteze accesul societăților de construcții la aceste servicii;

3. Efectuarea în prealabil a unui studiu de impact care să limiteze drastic eventualele efecte negative economico-sociale la nivelul sectorului de construcții.

Nu în ultimul rând, ARACO solicită o consultare adecvată înainte de promovarea actului normativ, printr-un proces de transparență decizională corectă și asumată!” – solicită Laurențiu Plosceanu, Președinte ARACO și Vicepreședinte UGIR.

Pe același palier se află și reprezentanții Federației Patronale a Societăților de Construcții din România (FPSC).

Reprezentanții din turismul românesc cer dialog și oferă soluții

Printr-o adresă oficială adresată Guvernului României, Comitetul Director al Federației Patronale din Turismul Românesc (FPTR) solicită revizuirea prevederilor din actualul proiect de Ordonanță de Urgență, în vederea asigurării unui cadru aplicabil, predictibil și echilibrat, care să combată abuzurile fără a bloca recrutarea legală de forță de muncă din țări terțe pentru operatorii economici din România, în contextul deficitului de forță de muncă cu care se confruntă România.

Prezentăm doar o parte din observațiile și soluțiile celor din cadrul FPTR:

“1. Angajații străini pe care angajatorii îi au deja și pentru care urmează să se depună cereri de prelungire a permiselor vor putea fi gestionați în continuare direct de către angajatori? Art. 3 menționează că „Angajatorii beneficiari ai contractelor de prestări servicii desfășoară activitate de minimum un an în domenii de activitate compatibile cu ocupațiile deficitare cuprinse în ‘Lista ocupațiilor deficitare’”.

2. Art. 9, litera m): „încheierea și semnarea unei asigurări de sănătate a angajaților străini în aceleași condiții cu cetățenii români”. Formularea este neclară. Nu înțelegem referirea “semnarea unei asigurări de sănătate”, în legislație nu există o astfel de terminologie. Angajații români devin asigurați automat prin semnarea contractului de muncă.

3. La art. 9, litera o) se menționează “specificarea condițiilor de cazare de care va beneficia pe toată durata șederii…” . Având în vedere durata lungă a procesului de recrutare, este de la sine înțeles că angajatorii nu închiriază spații de cazare de la început, ci doar când au certitudinea că muncitorii străini vor sosi, nu cu un an înainte.

4. La art. 9, litera s) se menționează “cuantumul estimat al cheltuielilor efectuate….și condițiile de restituire …în cazul încetării cim, din inițiativa sau din motive imputabile străinului…” . Cheltuielile cu aducerea străinului sunt suportate de către angajator. În baza cărui temei legal salariatul va restitui aceste sume angajatorului? Există un plafon de răspundere patrimonială? Care este mecanismul? (…)

5. Art. 34, pct.3, (art. 6 alin. (1), litera c)): „prezintă, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, documente care justifică scopul și condițiile șederii lor și care fac dovada existenței unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreținere pe perioada șederii, cât și pentru întoarcerea în țara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranța că li se va permite intrarea, în cuantum de 50 euro/zi pentru întreaga perioadă, dar nu mai puțin de 500 euro ori echivalentul în valută convertibilă”. Sunt situații în care viza se acordă pentru 6 luni, iar operatorii economici aduc lucrători imediat în țară, deci mai au valabilitate 5 luni de viză, respectiv 150 zile. Străinii ar trebui să aibă 150 zile * 50 euro = 7.500 euro? Mai mult, chiar și în scenariul în care lucrătorul este adus în țară cu minimum 30 de zile înainte de expirarea vizei (pentru depunerea cererii de permis de ședere), ar rezulta un minim de 30 zile × 50 euro = 1.500 euro care ar trebui dovedit la sosire. În mod realist, este dificil de înțeles în ce situație un lucrător recrutat pentru muncă ar putea deține și demonstra deținerea a 1.500 euro la intrarea în România, fără că această condiție să devină, în fapt, un obstacol major pentru recrutarea acestora.

6. Art. 34, pct. 52, alin. (3): „În cazul străinilor încadrați în muncă prin intermediul agențiilor de plasare a străinilor sau al angajatorilor, acestora trebuie să li se asigure cursuri de limba română și sesiuni de acomodare culturală pentru o perioadă de cel puțin 6 luni din momentul sosirii în România”. În practică, există lucrători din state terțe care se află de ani de zile în România fără să fi reușit să dobândească un nivel funcțional de limbă română, iar activitatea se desfășoară eficient prin șefi de echipă vorbitori de română care asigură comunicarea operațională, inclusiv prin instrucțiuni standardizate. În plus, o parte dintre lucrători comunică într-o limbă de circulație internațională (ex. engleză), ceea ce ridică întrebarea justificată: care este scopul concret al obligativității. De asemenea, o asemenea obligație generează costuri suplimentare semnificative pentru angajatori (organizare, traineri, timp pierdut din producție), costuri care, în mod inevitabil, se vor reflecta în tarifele și prețurile ofertate turiștilor. Este de analizat și dacă pentru românii plecați să lucreze în alte state UE există această obligație ca angajatorii să asigure cursuri de limbă ale țării gazdă. Noi știm că nu.

7. Sancțiuni severe și disproporționate– “a) pierderea totală ori parțială a dreptului angajatorului/beneficiarului ….de a beneficia de prestații, ajutoare ori subvenții publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autoritățile române, pentru o perioadă de până la 5 ani; b) interzicerea dreptului angajatorului/beneficiarului prestării de servicii de a participa la atribuirea unui contract de achiziții publice pentru o perioadă de până la 5 ani; c) recuperarea integrală sau parțială a prestațiilor, ajutoarelor ori subvențiilor publice, inclusiv a fondurilor Uniunii Europene gestionate de autoritățile române, atribuite angajatorului/beneficiarului prestării de servicii pe o perioadă de până la 12 luni înainte de constatarea faptei;…..” Nivelul amenzilor, precum și consecințele conexe pot produce efecte negative majore și imediate asupra operatorilor economici din turism – până la insolvență/faliment. “

Sunt doar câteva argumente pentru ca reprezentanții Guvernului să poarte discuții reale și aplicate cu reprezentanții mediului de afaceri. Altfel va fi aplicată o Ordonanță care doar mimează interesul național și protejarea forței de muncă autohtone. Alta este soluția, dar mai este nevoie de măsuri reale de sprijin al mediului de afaceri românesc, nu doar de sancțiuni.