Religia Dacilor, Arianismul / mitraismul/ cum îi spun culturnicii occidentali, îşi întăreşte privilegiul de religie oficială a împăraţilor inspecial in timpul lui Diocleţian care a incercat sa opreasca raspandirea noii religii iudeo-crestine prin 4 edicte date între anii 304-306 , dupa o incercare de „elimina” a acestora pe 23 februarie 303.
Dar cine a fost acelArius sau Areiosa ?
S-a născut în nordul Africii şi era de origine libian, se converteşte la iudeo-creştinism dar încearcă să-l reformeze prin noi formulări teologice care nu semanau deloc a mozaism.
Conducatorii de atunci ai noii religii iudeo-crestine nu puteau admite abaterea de la scrierile mozaice şi îndrăzneţul a fost excomunicat de către episcopul Alexandriei, Alexandros pentru ideile lui religioase.
Tezele lui sunt condamnate de către conciliul de la Niceea din anul 325 ( Printre altele el sustinea ca Messia/Mantuitorul, a fost creieat si nu nascut) şi este exilat dar reabilitat în anul 327 şi iarăşi condamnat, apoi reabilitat din nou în anul 335 după conciliul de la Ierusalim şi moare în anul următor.
Conciliul de la Constantinopol întrunit în anul 381, condamnă arianismul ca erezie dar de fapt sub acest nume se interzicea creştinismul arian/arimin care era religia oficială a imperiului roman de neam Dac, religia Dacilor fiind interzisă în tot imperiul.
Si totus noi românii/dacii suntem singurul popor crestin din lume care sarbatorim in noaptea de 24-25 decembrie , Nasterea mantuitorului sub vechiul nume arian Craciun ( Creatione/Creaţie si nu Naştere)????.
Dionisie Scitul 460-556, Dac născut în Dobrogea şi stabilit la Roma, unul dintre cei mai mari cărturari ai feudalismului timpuriu, îi condamna pe creştini că ţin ,,era creştină” de la primul an de domnie a lui Diocleţian, anul 284, unul dintre cei mai mari prigonitori ai lor. Informaţia este uluitoare pentru că dovedeşte adevărul istoric pe care noi îl negăm cu atîta înverşunare.
Odată cu mutarea capitalei imperiului roman la Niceea în mijlocul tracilor, Diocleţian a schimbat şi momentul critic de socotire a timpului stabilit de Iulius Cezar ca să arate că imperiul lui nu mai avea nici o legătură cu vechiul imperiu roman fiind un imperiu nou fondat de neamurile dacice/arimine: Daci, iliri, traci, besi, macedoneni, etc.
Constantin Chlorus s-a născut într-o familie săracă din Illyricum de neam Dac, înrudindu-se cu fostul împărat Claudius Goticul şi trece prin toată ierarhia militară pînă ce ajunge la 11 martie 293, în cadrul tetrarhie, la rangul de cezar al lui Maximianus, răspunzător de guvernarea Galiei, Spaniei şi Britanie. În cadrul celei de-a doua tetrarhii este desemnat august al Occidentului în mai 305 şi moare în anul 306 la Eboracum – York – în Britania.
Imparatul Galeriu, „olteanul” care i-a razbunat pe daci
Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocletian, al carui protejat a fost. S-a nascut intr-un sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mama daca, venita din nordul Dunarii, din Dacia. Se crede ca, dupa numele sau romanizat, Romula, mama sa ar fi venit de undeva din Oltenia, din Dacia Malvensis, poate chiar din orasul Romula (astazi Resca, jud. Olt). Lactantiu, scriitorul crestin care ne confirma originea dacica a imparatului Galeriu, ne mai da cateva informatii uluitoare despre acest dac ajuns imparat.
Îşi construieşte pe malul stîng al Istrului, în localitatea Romula o curte mare şi un palat care a rămas în amintirea românilor ,,curţile lui Ler împărat” iar ruinele se mai văd şi astăzi.
În a doua tetrarhie care începe la 1 mai 305, îşi consolidează puterea prin numirea lui Flavius Severus ca august în Occident şi a nepotului său, Maximinus Daia, ca cezar, şi va muri în anul 311 odată cu destrămarea tetrarhiei.
In primul rand, a vrut sa supuna la obligatia platii impozitelor Roma si intreaga Italie, drept razbunare pentru umilirea dacilor de catre Traian, care le-a impus tribut dacilor. In al doilea rand, a vrut sa schimbe numele Imperiului roman in Imperiul dacic.
Galeriu a mutat capitala Imperiului Dac de la Sirmium(Mitroviţa din Serbia) Tesalonic unde a ridicat un arc de triumf pe care se văd si azi armatele Dacilor cu faimosul lor steag. Oare istoricii „nostri” , care ne invata ca duma anul 106 Dacii au disparut, nu pot merge p^na la Tesalonic sa-i vada puiternici si triumfatori pe arcul de triumf al lui Galerius?
Arian Flavius(95-175) din Nicomedia oraş din Bitinia tracilor, a devenit cetăţean roman în anul 124 şi apoi ofiţer în armata romană ajungînd guvernator al Capadociei. În lucrarea Arta tacticii militare, spune despre călăreţii romani că ,,înaintează avînd diferite steaguri nu numai romane dar şi scitice, pentru ca incursiunea să aibă înfăţişări mai variate şi totodată să fie mai înfricoşătoare. Steagurile scitice le alcătuiesc nişte balauri de mărime proporţională cu prăjinile de care sînt ei legaţi. Se fac din bucăţi de pînză de felurite culori, cusute .laolaltă. Balaurii aceştia au capul şi întregul trup pînă la coadă ca al şerpilor. Vicleşugurile acestea au fost născocite pentru ca balaurii să pară cît mai înspăimîntători. Cînd caii stau pe loc, nu poţi vedea decît bucăţi de pînză de diferite culori, care atîrnă în jos. Cînd însă, caii pornesc, aceşti balauri se umflă din pricina aerului, semănînd grozav cu fiarele şi şuierînd din pricina mişcării puternice, deoarece aerul îi străbate cu putere. Aceste steaguri nu numai că fac plăcere ochilor şi uimesc, dar folosesc chiar pentru a putea fi deosebiţi de cei ce dau năvală şi pentru ca rîndurile să nu se încurce”.
Prin acest text se dovedeşte că Dacii sau sciţii cum le spune autorul au fost o componentă importantă în armata imperiului roman chiar de la mijlocului secolului ll, cînd au ajuns masiv să fie înrolaţi ca soldaţi iar steagurile descrise de Arian sunt steagurile strămoşilor noştri.
Intrarea lui Constantius ll în Roma la anul 353 cu armate formate numai din Daci cum precizează Ammianus Marcellinus în lucrarea menţionată mai înainte, dovedeşte că ei conduceau imperiul roman la acea dată chiar dacă istoricii par să nu recunoască o asemenea realitate evidenta.
Deci nu numai că nu au dispărut ca neam Dacii, cum ne invata azi istoricii „români”, dar încă de la mijlocul secolului ll ei erau un grup etnic foarte important în armata romană, devenind în timp un grup majoritar şi conducător.
Datorita numărului tot mai mare al ostaşilor Daci în legiunile romane, puterii lor, în anul 193, ( trecuseră 87 de ani de la ocuparea parţială a ţării lor de baştină de către romani) ei şi-au proclamat un împărat al lor în Dacia Panonica – Septimius Severus – şi au mers cu el pînă la Roma unde l-au instalat ca stăpîn al imperiului roman. Roata istoriei s-a întors, iar fioroasele cete de daci/ausoni, care nu se sinchiseau de faima Romei cum spunea poetul Ovidiu cînd era la Tomis, au ajuns în inima imperiului să le arate acestora vitejia neamului lor.
În secolele ll şi lll sînt amintite în textele antice mai multe unităţi militare alcătuite din Daci sau besi: Ala l Ulpia Dacorum, Cohorts l Ulpia Dacorum, Cohorts l Aelia Dacorum milliaria, Cohorts ll Augusta Dacorum milliaria equitats, Cohorts ll Aurelia Dacorum, Cohorts Gemana Dacorum milliaria, Cohorts ll Flavia Bessorum, dar acestea sînt cele care au scăpat de uitare şi urgia timpului pentru că numărul lor a fost mult mai mare în realitate.
Inainte de a muri, imparatul Galeriu s-a retras in satul sau natal, care a fost numit Romulianum, dupa numele mamei sale.
Galeriu a ramas in istorie pentru persecutiile sale impotriva crestinilor, atat in vremea lui Diocletian, cat si dupa urcarea sa pe tron.
Totusi, inainte de a muri, a dat primul edict de toleranta din istoria crestinilor, reeditat apoi de Constantin cel Mare.
Pe arcul sau de triumf de la Salonic apar figuri de daci cu steagul lor national in forma de sarpe cu cap de lup.
Specialistii inca nu s-au dumirit ce cauta acesti daci pe arcul lui Galeriu, dar unii dintre ei au presupus ca este vorba de soldati daci din regiunea natala a imparatului.
Dacismul lui Galerius este incontestabil, la fel si adversitatea sa fata de romani si de numele de „roman”, declarata deschis de imparat.
Lactanţiu(260-325) apoloDac iudeo-creştin şi mare întunecat împotriva Dacilor scrie în De mortibus persecutorum la 27,8următoarele despre împăratul Galeriu: ,,…hostem se Romani nominis erat professus, cuius titulum immutari volebat, ut non Romanum imperium, sed Daciscum cognominaretur”. Pre limba noastră zicerea sună aşa: ,,duşman al numelui de romani, a declarat în public că va şterge cu de la sine, de îndată, titlul acestei ţări, şi a schimbat din imperiul romanilor chiar cu acelaşi sens, în imperiul dacilor.”Textul spune explicit că împăratul Dac a schimbat numele imperiului roman cu cel de imperiul dac, dar nu cred că falsificatorii de istorii se vor da bătuţi. Manuscrisul cu pricina este o copie din secolul Xl şi consider că a fost puţintel falsificat pentru că trebuiau să fie mai multe informaţii de această natură. Aşa au scris totdeauna învingătorii istoriile, falsificîndu-le pe ici pe acolo, prin părţile esenţiale. Galerius ajunge împărat după abdicarea lui Diocleţian în anul 305, declarîndu-se duşman al imperiului roman şi dorind ca acesta să se numească dacic, (ut non Romanum imperium, sed Dacicum cognominaretur) iar afirmaţiile arătate mai sus din textul lui Lactantiu sînt corecte dar nu si pentru majoritatea istoricilor indiferent dacă sînt români sau străini.
O recunoaştere a acestor adevăruri, ar arunca în aer toată cultura Europei şi falsurile ei cu pretenţii de unic adevăr istoric!
Nu ar fi exclus ca seria lunga de documente ce relatau cucerirea Daciei, toate disparute astazi, sa fi fost cenzurate sau distruse in vremea lui Galeriu sau a altor imparati de mai tarziu, care au incercat sa apere astfel memoria dacilor.
Arcul lui Galeriu din Salonic
Daia si Licinius
Maximinus Daia (sau Daza) era nepotul imparatului Galeriu. S-a nascut in Dacia Aureliana, la sud de Dunare, avand-o ca mama pe sora imparatului. A ajuns sa fie adoptat de unchiul sau, dar chiar si dupa adoptie, a tinut sa-si pastreze numele dacic.
In schimb, despre Licinius, izvoarele spun ca se tragea dintr-o familie de tarani daci din Moesia Superior. S-a nascut in anul 265 si a ajuns prieten foarte bun cu Galeriu. Imparatul Galeriu i-a conferit lui Licinius titlul de „Augustus” in vestul imperiului, in anul 308, in timp ce Daia, nepotul imparatului, si Constantin (si acesta de origine moeso-dacica) au fost numiti „fiii augustilor”.
In felul acesta, toti cei patru suverani care formau tetrarhia (forma de conducere cu patru imparati, doi de rang superior si doi de rang mai mic), erau de origine dacica. Dupa moartea lui Galeriu, in 311, Licinius si-a impartit imperiul frateste cu Daia, dar in 313, s-a aliat cu Constantin, casatorindu-se cu sora lui vitrega, la Mediolanum (Milano).
Constantin si Licinius se reunisera la Milano pentru un eveniment extrem de important: promulgarea edictului prin care religia crestina devenea egala in drepturi cu celelalte religii ale imperiului. De cealalta parte, Daia s-a aliat cu uzurpatorul Maxentiu. Conflictul dintre Licinius si Daia era previzibil.
Daia a fost infrant si, spun unele surse, a preferat sa se sinucida. Locul sau a fost luat de Constantin, cumnatul lui Licinius. Dar tradarea a fost platita. Licinius si Constantin au intrat intr-un conflict, in urma caruia cel din urma a iesit invingator si a devenit unic imparat al imperiului. Cu acesti patru imparati de origine dacica, ce au condus imperiul simultan, a inceput o noua epoca in istoria Imperiului roman.
