Un raport al Pentagonului prezintă – în manieră dezaprobatoare – rolul important al subtretanţilor chinezi în fabricarea armamentului american, ceea ce este considerat un pericol la adresa securității naționale a Statelor Unite.
China este arătată din nou cu degetul de către americani. De data asta nu este vorba de relațiile comerciale, ci de securitatea națională a Statelor Unite. Într-un raport publicat zilele trecute de Pentagon este relevat pericolul tot mai mare pe care-l reprezintă China prin dependența de aceasta în aprovizionarea cu materiale și tehnologii considerate strategice pentru industria americană de armament. Administrația Trump a constatat «nivelul surprinzător de mare» al dependenței de subtretanţii chinezi a industriei americane de apărare, chiar dacă, de fapt, nu sunt în joc doar subtretanţi chinezi. Comandat în urmă cu un an, timp suficient pentru a se ajunge la concluzii edificatoare, raportul Pentagonului subliniază că «China este furnizorul unic al unui număr important de produse chimice de specialitate utilizate la muniții și rachete». În cazul unei întreruperi a acestor livrări, concluzionează documentul, tot programul Departamentului american al Apărării, de la fabricarea rachetelor la sateliți și lansatoare, este amenințat. Chiar dacă, în anumite situații, este posibilă utilizarea de înlocuitori, costul dezvoltării lor este «prohibitiv», spun experții de la Pentagon. Problema este că numeroase întreprinderi americane s-au instalat în China pentru reducerea costurilor de producție. În schimb, reamintește Pentagonul, Beijingul cere transferul de tehnologie, ceea ce constituie un pericol pentru Statele Unite. De aceea, raportul le cere conducătorilor întreprinderilor americane respective și acționarilor lor să evalueze în ce măsură doresc să facă parte din complexul militaro-industrial cu China. Pentagonul a decis să treacă în revistă toate circuitele de aprovizionare a întreprinderilor din sectorul sensibil al apărării și aerospaţial, pentru a vedea unde sunt posibile defecțiuni în pregătirea militară a Statelor Unite. Un ajutor esențial este așteptat din partea serviciilor de informații la realizarea auditului privind logistica.