Am plecat cu Dan si Costel spre Muntii Orastiei, in marea aventura de explorare a preistoriei daco-romanilor. Costel, ca de obicei, s-a miscat mai incet si, pina sa reusesc sa-l scot pe el afara, pina sa vina si Dan…
– Care ma?, spune Costel, in cinci minute am fost gata…n-a durat mai mult de 5 minute. Cu siguranta!
Intre timp, Dan a avut o idee si mai buna, dupa ce a incarcat, in fuga, in masina o butelie.
– Hai sa o luam mai spre Vest, drumul este mai bun si pot sa las si butelia la Cheia, unde-i fata mea in vacanta la bunici.
Normal, noi trebuia sa plecam de la Bucuresti spre Pitesti, Rimnicu Vilcea, Sibiu si linga Alba Iulia sa ne intoarcem spre vest, ca sa ajungem la Orastie.
Dupa ce am trecut de Otopeni, de Balotesti si de Saftica, ne-am oprit intr-un loc ca sa luam piersici, pepeni si…continuam sa inaintam. Drumul spre Cheia, trebuie sa recunosc, este frumos. Soseaua este proaspat asfaltata, iar pomii si verdeata care acopera dealurile iti dau un sentiment de liniste. Spr deceptia lui Dan am trecut repede prin Cheia, am lasat butelia la socrii acestuia si am reluat drumul spre Vest.
Pe la ora 6 dupa amiaza am ajuns in Orastie, oras micut si curat, putin ciudat construit, cu case si locuri a caror vechime se pierde undeva departe in timp. Am gasit cu usurinta hotelul (existind numai doua) indicat de prietenul Tudor Pantiru, judecator la Curtea Europeana de la Strasbourg.
Pe Tudor l-am intilnit prima oara la New York, prin anul 1991, cind a fost numit ambasador al noii republici Moldova la Natiunile Unite. El a fost, este si va ramine un romin mai bun decit multi altii, nascuti pe teritoriul actual al Rominiei. Tudor are cam 1,84 m inaltime, este brunet, are o frunte lata, niste ochi caprui si hotariti, ascunsi in spatele unor ochelari fumurii. Este un om pe cuvintul caruia te poti bizui, un prieten corect si care ascunde in spatele seriozitatii aparente, o persoana cu foarte mult umor. Fiind buni prieteni, la New York l-am „indoctrinat” cu adevarata istorie a poporului Daco-Roman si trebuie sa recunosc ca s-a dovedit deosebit de receptiv. Cu el discutam pina noaptea tirziu preistoria poporului nostru, acolo la New York, iar cind am inceput sa o public, el a fost unul dintre primii mei cititori si critici. Plecat la Strasbourg, am continuat sa tinem legatura. L-am vizitat in Moldova, in urma cu un an si am decis de comun acord aceasta vacanta. El urmaza sa soseasca de la Chisinau, cu Andrei Vartic.
Noi, sosind primii, am hotarit sa plecam „in recunoastere” asa ca am gasit un restaurant, Sura, cu mincaruri rominesti excelent gatite, la niste preturi mai mult decit convenabile. Am prins intre timp si o mica ploaie, care a facut ca aerul sa fie si mai curat.
Seara, tirziu, au sosit la Orastie si Tudor, Andrei Vartic cu nepotul Ruslan si colonelul Niculae Mereuta. Formasem o echipa care urma sa plece dimineata urmatoare la drum.
Pe Andrei il cunosc din toamna lui 1997, cind m-am dus pina la Chisinau sa-l vizitez nu numai pe Tudor dar si comuna Ivancea,unde s-a nascut bunica din partea tatalui meu. Andrei probabil are in jur de patruzeci si..de ani, 1,75m inaltime, un corp subtire si atletic, o barba neagra si un par lung, uneori strins la spate. Este de o inteligenta iesita din comun, iar de profesie e fizician spectrofotometrist. Mai mult, e si un bun orator, indragostit de daci si de istoria acestora. A scris multe carti despre civilizatia daca, facind descoperiri inedite. Voi aminti numai citeva din ele:” Magistralele tehnologice ale dacilor”, „Fierul, timpul, dacii”, „Ospetele nemuririi”, pe care, daca ai sansa sa le citesti, descoperi o parte din trecutul fascinant al poporului nostru dacic, nemaintilnit la nici un alt popor european. Intelegi astfel adevarul despre civilizatia dacica, centru al civilizatiei preistorice europene. Andrei a infiintat in Basarabia ” Institutul Civilizatiei Dacice”.
Pe colonelul Mereuta il intilnesc pentru prima data, dar am auzit despre el de la Tudor. El a fost seful corpului de paza al presedintelui Snegur. Niculae este putin mai inalt decit Andrei, mai indesat si mult mai voinic. Un tip simpatic si vesel care ne-a facut excursia placuta.
La New York am auzit ca a merge prin Rominia inseamna a te expune la tot felul de riscuri, in primul rind la banditisme, inselatorii, escrocherii etc. Cum nu mai calatorisem prin Rominia de multi, multi ani, am fost ingrijorat, si la fel si unii dintre prietenii mei, asa ca am cautat sa ne insotim de oameni potriviti, in caz de nevoie. Am fost insa prost informati, pentru ca daco-rominii intilniti au dat dovada de o cinste si corectitudine pe care nu le poti gasi niciunde in lume.
Seara am mers cu totii la Restaurantul Sura, unde ne-am continuat discutiile despre preistoria Rominiei, despre istoria dacilor. A fost o seara placuta unde am inceput sa ne cunoastem, sa schimbam informatii, sa ne definitzam planurile de viitor.
Miercuri, 8 iulie 1998, dimineata
Ne-am sculat toti devreme. Tudor a fugit in fata masinii sa stea el in fata. S-a luptat cu Niculae, pe care l-a impins cu dusmanie in spate, apoi s-a asezat, cu o figura nevinovata in fata, pe scaunul din dreapta mea, sa vada el mai bine ca toata lumea. Am plecat din Orastie si am intrat in Tiberiu. Undeva pe dreapta am zarit doua „gurguie”, despre care Andrei spune ca ar fi de interes arheologic.
-Acolo s-a gasit foarte multa ceramica dacica.
Casele sunt foarte frumoase aici, in Tiberiu, nu prea inalte dar acoperite cu o tigla frumoasa, rosie, ondulata. Am lasat in urma un alt sat, Sereca cu aceleas casele frumoase, unde vegetatia le imbratiseaza fara jena, iar muntii le inconjoara de departe. Cum spune Andrei, „suntem in inima Daciei”.
– Istorice, domnilor! Completeaza Tudor cu o figura serioasa sI foarte complentativa.
Pe stinga, inainte sa intram in Orastioara de Jos, vedem terasele dacice. Imagini de munte asa cum se gasesc in Peru, spun eu, se pot vedea in zona muntilor Orastie, care par sa ofere o priveliste cu „miros de vesnicie”.
Inainte de intrarea in satul Bucium, pe stinga, este o bisericuta foarte frumoasa, singura, ce se proiecteaza pe munti, si pe un cer albastru inchis, prevestitor de surprize. Abia am intrat in satul Bucium ca am si iesit din el. Se para ca locuitorii de aici au avut noroc de dorinta lui Ceausescu de a vizita Sarmi-seget-usa, care n-a mai fost implinita, dar s-au ales cu drumurile asfaltate pina la prima cetate. Intram in Orastioara de Sus. Pe teritoriul ei se gasesc cele mai multe cetati dacice…Inclusiv cetatea de la Sarmi-seget-usa, capitala dacica. Pe dreapta, cum intri, vezi un mic spital. Andrei se opreste la politie sa vorbeasca cu seful local despre starea drumurilor, daca se poate ajunge usor la cetate cu masina, daca s-a mai reparat ori stricat ceva. El Andrei, chiar roman fiind, stie ca de fapt , official, el apartine unei alte tari,artificial create, el este un moldovean, un basarabean. Uneori este asa de usor sa ranesti inima acestor romii, de multe ori mult mai buni romini decit noi.
Domnul primar Neculae David ne arata riul Gradistei, umflat de ploi si revarsat peste maluri si ne spune ce dezastre se intimpla cu acest riu cind se umfla. EL, riul, este „Arhitectul Godeanu”,el izvoreste din muntele Godeanu, El fiind adevaratul arhitect al locurilor, iar daca nu tii seama de EL, o patesti.
– Si ce inseamna asta?, intreaba colonelul Niculae Mereuta.
– Inseamna ca a venit un domn inginer de la oras, sa ne faca niste rezervoare de crescut pastravi. Da’ ingineru’ nu mi-o lucrat bine. S-o lucrat dupa proiect, s-o respectat proiectu’, o fost bine, dar nu s-o respectat domnul „Godeanu, arhitectu’ „, care a sosit acum citeva zile si a rupt toata treaba inginerului, dovedindu-i ca aici in tara d-lui arhitect Godeanu, trebuie sa tii cont de EL, daca vrei sa ai un proiect bun.
Asa dl. primar David ne-a aratat cum Apa Gradistea, ce izvoreste din muntele sfint Godeanu, poate repune terenurile in dreptul lor, darimind, si apoi reconstruind tot ce oamenii construiesc fara a tine seama de EL. Dupa ce dl. primar, amabil, ne serveste cu o palinca galbuie si cu aroma de pruna, plecam mai departe spre Cetatea Lumii Antice, spre Sarmi-Seget-Usa.
Intram in satul Costesti care tine tot de Orastioara de Sus. Toate satele cu numele de Costesti din Rominia si Basarabia s-au unit si au facut o asocialtie, o primarie comuna si un singur primar, dl. Tataru, de la Costesti, din Basarabia. Cind vor face Rominia si Moldova – Basarabia la fel?
Cetatea de la Costesti, Cetatuia , o avem drept in fata. Ne-o arata Andrei si tot el ne-o descrie:
– – Tot mamelonul acesta este inconjurat cu ziduri, o sa vedeti, sunt vreo cinci sanctuare extraordinare, ziduri de o frumusete si o perfectiune incredibila , doua turnuri – locuinta etc.
Amplasat pe Apa Gradistei, la sud de larga si manoasa vale a Muresului, complexul de cetati si asezari dacice din Muntii Orastiei a constituit nucleul statului dac din perioada lui Burebista si pina la cucerirea partiala a Daciei de catre romani.
-Numai 14 la suta din teritoriul Daciei a fost cucerit, pe mai mult de 86 la suta din teritoriul ei necalcind picior de roman, si pentru o perioad` istorica foarte scurta, de numai 165 de ani. Insa, paradoxal, potrivit „istoricilor nostri”, ei dacii, chiar si neocupati de romani, au fugit repede sa invete limba latina de la niste legionari care abia o bijbiiau ei insisi.Ei dacii liberi au venit in fuga mare, de prin munti, vaI si cimpii, paduri si mlastini, dealuri si ponoare, unii tocmai de dincolo de Prut si Nistru iar altii chiar de pe Don, au venit asa de placere, de la mari distante, sa invete limba latina si sa-o uite pe a lor. Asa ne invata ei, „istoricii nostri”, adaug eu. Cu ochi veseli, zimbitori, rizind fara jena, Andrei isI continua prelegerea.
– Salba de fortificatii de la Costesti, Blidaru si Piatra Rosie, menita sa apere „Cetatea Lumii”, cetatea de scaun a regilor daci de la Sarmi-Seget-Usa (Gradistea Muncelului), ale carei ruine ne intimpina peste timp la fel de impunatoare, reprezinta marturii de pret ale infloritoarei civilizatii dacice. Dealul „Cetatuia”, cu cetatea de pe culmea sa, formeaza un minunat punct de paza, cu vedere la mare departare, plasat la intrarea in masivul muntos, acolo unde valea Apei Gradistea se ingusteaza deodata.
Sistemul de aparare al cetatii se bazeaza pe succesiunea a trei tipuri de fortificatie: valuri de pamint, un zid de piatra gros de 3 m, flancat de trei bastioane si o dubla palisada ce inconjoara partea de sud a inaltimii. Platoul cel mai inalt este ocupat de doua turnuri-locuinta, construite din blocuri de piatra si caramizi, la care se ajungea urcind pe o scara monumentala. Tot aici se gasesc urmele baracilor soldatilor daci din garnizoana si un turn de observatie.
Pe terase au fost identificate lacasuri de cult (sanctuare), cisterne de apa etc. Asa cum despre Valea Regilor din Egipt nu se stia prea mult pina cind au inceput sapaturile arheologice, tot asa de putin se stie astazi despre istoria acestui popor minunat.