8.6 C
București
joi, 22 octombrie

Jurnal de călătorie în Dacia, ţara zeilor (XII)

Rama era căsătorit cu Sitra, fiica împăratului Sona. În Rama-yana se vorbește despre războiul dintre cele două caste conducătoare, a ramanilor (brahmanii de mai tîrziu) și cea a apărătorilor casei, a cetății, kasa-tria, război cîștigat în final de ramani, conduși de Rama. Trupele învinse ale kasa-tria se vor refugia, pe drumul zeilor (drumul Byk-ului, să fie același cu binecunoscutul drum al Bicului, Bicului haiducului, de pe malul rîului Bîc de lîngă Chișinău?), în țara zeilor, Daksa, în țara împăratului Sona. Trupele erau conduse de 7 ramani, printre care: Brasiva-Sala, Budila și Serka-Ra. Foarte curios este faptul că numele acestor trei învinși apar în cele ale localităților Brașov, Budila, Sercaia, ceea ce – pretind cei care au făcut comunicarea – dovedește că învinșii s-au refugiat în regatul lui Sona, tatăl prințesei Sitra (la rîndul ei prigonită de Sona, căruia niște clevetitori îi spuseseră că Rama, soțul ei, dorea să-l detroneze pe el, împăratul). Jur împrejurul Brașovului găsim numele tovarășilor de arme ai lui Brasiva (care a și dat numele său orașului de mai tîrziu, Brașov), cît și al Sitroaiei. Nume de vechi zei vedici se găsesc și ele prin apropiere: Tamasfalau, la 30 de km de Brașov, ni-l amintește pe bătrînul zeu vedic Tamash. La 22 de km de comuna Budila apare Moacsa, care ni-l amintește pe Moksha, zeu vedic care exprimă, în același timp, Unitatea și Infinitul. Și exemplele pot continua într-o așa de mare bogăție de “asemănări”, încît pentru cei necontaminaţi de “facultățile de istorie romînă”, toate acestea ridică semne de întrebare. Să vă dau cîteva exemple: Siriu-Shri sau Sri (zeița belșugului), Sandra-Chandra-Sandru, Moacsa-Moksha, Harnau-Hora-Mani, vîrful Baratau (numit poate după Bhara-Ta, eroul carpato-danubian-aryan, sub a cărui conducere a fost cucerită o mare parte a Indiei, și ale cărui fapte sunt amintite și în Mahab-harata), Negoiul-Negae, Varta-dealul din Brașov (în sanscrită Brasiva-Varta, vatra lui Brasiva sau Țara lui Brasiva); ramanul Uddalaca, care făcuse cauza comună cu ramanii rebeli, întors și el acasă, în Daksa-Dacia, se așează la Uda, pe valea Vedei, în apropiere de sihăstria Lachu-Mana, adică nu departe de Topana, Vetu.

Și, parafrazîndu-l pe Marius Vivekananda, pot spune:

“DACIA așezare de RAMANI

Dăinuie de mii de ani,

Seculară-n atestare

Denumirea-i grăitoare

DAKSA zeu creator

De popor DAC, iubitor

În SPIRALĂ crezător

………………………

DACIA, locul unde clanul

De păstori a luat ființă

Devenind chiar reședința

Și cu rol de “capitală”

O cetate Aryana

………………………

Veche vatră de lumină

A “vedicului” fără de vină

Așezare milenară

Nobilă și legendară

…………………………..

ROMÂNIE, în jurul tău

Nu a fost și nu-i un hău!

Ancestrale așezări

De pe vatra-ntregii țări,

Sunt și astăzi vii, prezente,

Ale vieții monumente!

Avem TAMAS a lui FALĂU

Chiar aproape de Brașov, zău.

MOACSA, SANDRA chiar și PAVA

Ce ne preamărește slava.

Vedici zei de mii de ani

Stau de veghe pentru Neam.

………………………………….

Adevăruri engramate

În cuvinte reflectate

Din graiul RAMANILOR

TRACO-GETO-DACILOR

Și Ramanilor strămoși

Ancestralii noștri moși

Din a lor limba vorbită

Denumită și SANSCRITĂ

Am dat lumii-ntregi

O LIMBA, o CULTURĂ

Și-o ENIGMĂ!!!

Cum de azi al nost-popor

Este doar un SPECTATOR!

Cînd OM ridică iar fruntea

Să stăm drepți precum NEGOIUL

Cu SIRIUL lîngă noi

Și puternici că RAMANUL

Să trăim în Armonie

În respect și bogăție!”.

Acestea, credem noi, ar fi suficiente motive să determine pe cei în drept să sape cel puțin unul dintre “Guruieti”. Să le mulțumim și celor de la Renașterea Daciei, care în ziarul V. nr. 1 vorbeau de Minulescu. Personal, abia aștept să le văd.

Între timp, Andrei îmi arată, de la distanță, și “Piramida din Sacel”, pe care o găsim pe drumul spre Sibiu, undeva pe partea dreaptă. Seamănă cu o piramidă în patru laturi, cumva orientată spre Nord. Alături de ea este și comuna Tilișca, unde se află o altă cetate dacică, “Cetatea de la Tilișca”. Ieșim din Sibiu și ne îndreptăm spre satul Sona. În drum spre Sona am trecut prin Avrig, Coriu, Ucea, Corbul Ucii și, ce este interesant, această toponimie este urmată de hirdonimie: Satul Ucea – pîrîul Ucea, satul Scoreeni – pîrîul Scoreeni, satul Avrig – pîrîul Avrig, ş.a.m.d… Șinca Veche – pîrîul Șinca Veche. Deci toponimia este urmată de hidronimie, dovedind o vechime deosebită a locurilor.

Drumul spre Sonea nu este foarte ușor. O luăm la dreapta, pe malul Oltului, și de acolo pe niște drumuri desfundate, pline de pietre, băltoace și noroi… Nu există nici un indicator că ar exista acest sat. În continuare avem Oltul pe dreapta, iar drumul ne face probleme în continuare din cauza gropilor din ce în ce mai adînci și imprevizibile. Continuăm să căutăm un indicator cu satul Sona, dar nu-l găsim. Satul Sona este un sat mic, întins totuși, cu multe gropi și noroaie, cu multe case părăsite sau în curs de părăsire. Localnicii nu știu prea multe despre aceste piramide, unii chiar nimic. Ei seamănă din acest punct de vedere cu arheologii romîni. Uneori, unii își amintesc despre ele ca despre “Opincile uriașilor”, alteori ca despre “Guruieti” (“guru ” în sanscrită însemnînd profesor, educator, luminator). Acum ne îndreptăm spre ele cu Niva lui Andrei, care parcă merge mai ușor prin aceste noroaie decît pe asfalt. Andrei conduce această etapă finală. Eu stau în dreapta lui, în față, pentru că așa s-a nimerit. În spate, Costel. La mijloc, între Costel și Tudor se găsește “vajnicul” colonel Niculae Mereuță, care-i creează clipe de neuitat fostului ambasador al Republicii Moldova la Națiunile Unite, Tudor Panțîru, care de altfel se compară, mai în glumă, mai în serios, cu o conservă. Asta însă nu-l împiedică să mă bombănească că l-am băgat prin noroaie și hîrtoape, gîndindu-se la mășina lui, un Audi alb, care suferă același tratament, undeva în spatele nostru. Acum drumul este cu foarte puține pietre și mai mult noroi și pămînt alunecos. Apare și un tractor care ne dă speranța că cineva ar putea să ne scoată la lumină dacă se întîmplă să ne împotmolim. Unul dintre noi a avut chiar ideea de a lua un tractor cu lama să-l bage puțin în baza unei piramide. Dacă tot au fost declarate de “savanții” noștri de “neinteres arheologic”, nu cred că cineva s-ar putea supăra. Sunt de fapt nouă piramide de pămînt, de diferite forme. De ce să nu intrăm în una din ele cu buldozerul… arheologii noștri au făcut la fel la Sarmi-Seget-Usa și nimeni nu le-a făcut nimic! Ei au distrus construcții dacice, le-au sfărîmat, deplasat și îngropat sub lama buldozerului. Ei au smuls bucăți din ziduri dacice ca să-și construiască cabane, fără să aibă nici un sentiment de rușine națională, dacă nu față de daci, cel puțin față de urmașii acestora.

Andrei ne povestește cum în urmă cu cîțiva ani l-a adus aici pe profesorul Gavril Buzău, secretarul științific al Universității Transilvania din Brașov. A fost impresionat de Sona și piramidele ei și…

Între timp a apărut și o turmă de vaci pe care a trebuit să o așteptăm cam jumătate de oră. Am discutat semnificația cuvîntului vacă la indo-europeni și în special în Vede. Ce este vaca-logos și vaca sfîntă etc. Dar iată că se zăresc piramidele, cărora localnicii le mai spun și guruieti de la vechiul cuvînt sanscrit guru – învățător, povățuitor. De fapt sunt nouă piramide, de diferite mărimi, așa cum am mai menționat. Sunt multe ipoteze despre ele și ce ar ascunde ele. Andrei ne spune:

– Părerea mea este că cea mai mică ar trebui săpată, să vedem ce este acolo.

Personal cred că dacă este un monument funerar, atunci numai una din ele este mormîntul, iar celelalte sunt false, pentru a induce în eroare eventualii profanatori.

– Presupunînd că avem un mormînt central înconjurat de altele, ale unor demnitari de mai mică importanţă, cred că nu aș greși, spune Andrei.

Continuăm drumul spre Piramidele de la Sona, printr-un lan de stuf. Ne înfundăm prin el, pentru a ne opri exact în fața celei mai mărețe dintre ele, piramida trapezoidală. În fața noastră se întind acele piramide enigmatice care ne-au adus aici, într-un loc care nici măcar nu este marcat pe hartă, într-un loc în care natura și-a dat toată osteneala să ne dovedească cît de mare arhitect poate fi…sau poate că nu natura a fost acel arhitect? În depărtare se văd Munții Făgărașului. Îmi continui drumul spre aceste piramide enigmatice semănînd mai degrabă cu niște căciuli de cioban. Una dintre ele este foarte impunătoare, trapezoidală, spatele fiindu-i dublat de o alta, mai mică și puțin curbată.

Locul este foarte frumos și chiar dacă natura l-ar fi construit, tot merită să fie văzut, mirosit, simțit. Locurile sunt de vis. Dar ceea ce spune Andrei Vartic probabil este adevărat. În fața acestor piramide se întinde o terasă pe care parcă numai mîna omului o putea face. Și uitîndu-ne spre dreapta observăm și alte terase foarte frumoase. Una dintre aceste terase este că o pistă de aterizare cu întinderea de trei kilometri. Încercăm să-i facem niște poze.

Oltul, rîul care curge aici, în sanscrită ar însemna și “altar“, altarul arienilor. Olt-altarul arienilor. Trebuie să fii în aceste locuri, să-l vezi curgînd, împingînd parcă munții Făgăraș din calea lui, pentru a le face loc, aici, sus, pe această platformă a “Guruietilor”, să respire în tihnă și reculegere. Locul este foarte frumos și după o cățărare obositoare mă aflu în vîrful piramidei “Trapezoidale”… Pe oricine are dubii că această piramidă nu este cu adevărat făcută de mîna omului îl invit să vină aici, sus, să vadă ce văd eu acum, să vadă cum piramidele sunt despărțite de masivul Făgărașului, de rîul Olt, să vadă platforma fantastică pe care sunt așezate piramidele, dublate în spate de terasă pe care și azi pot ateriza avioane. Trebuie să vezi, ca să crezi!

Și cum nimeni și nimic nu-i poate stopa imaginația prietenului nostru Andrei, să vedeți ce i-a mai dat prin minte:

– Miky, îmi spune el, dacă unești cetatea dacică de la Racosi cu vîrful Omul, ai exact o linie Nord-Sud. Acum, dacă unești cetatea de la Racoș cu Sona, vezi că se face un unghi de 60 de grade…

– Ei și?, îl întărită Tudor. Crezi că din astea nu se mai văd pe pămînt?

– Da, dar de ce unești printr-o linie imaginară Omul cu Sona, între aceasta și linia Omul – Cetatea Racosi vei avea un unghi de 30 de grade.

– Și cu asta ce mai dovedești?, întreabă același sceptic Tudor.

– Vezi măi Miky, mi se adresează Andrei, neglijîndu-l direct pe Tudor, spre hazul colonelului și al lui Costel, abia de aici se încurcă lucrurile rău de tot. Unind aceste trei puncte topografice, Omul, Racosiul și Sona, se formează un triunghi dreptunghic.

– Ai mai scris tu, Andrei, și despre multe alte cetăți dacice ale căror poziții, unite, formează astfel de triunghiuri dreptunghiulare.

– Da, am scris, dar acesta este un Triunghi Sacru.

– Asta ce mai înseamnă?, întreabă Costel.

– Asta înseamnă că, cateta opusă unghiului de 30 de grade este egală cu jumătate din ipotenuză.

– Asta înseamnă, spun eu, că distanța Racosi – Sona (cateta mică, opusă unghiului de 30 de grade) este jumătate din distanța Racoș – vîrful Omul (ipotenuza Triunghiului Divin). Astfel, algoritmul topografic al dacilor, cuprinde perfect și Sona și Omul și cetatea dacică de la Racosi, și teorema lui Pytagora (înainte chiar ca acesta să se fi născut), și cea a lui Thales, și triunghiul de aur al egiptenilor, și…o istorie întreagă care se refuză a ne fi predată chiar de “istoricii noștri”! Și parcă nu ar fi de ajuns, dacă mergem pe linia Nord-Sud ajungem în Knosos, insula Creta.

Părerea mea este că monumentul acesta de la Sona este mai vechi decît dacii, iar dacii s-au legat de el așa cum s-au legat și de monumentele megalitice din Bucegi. S-au legat prin această cetate de la Racosi.

– Andrei, îți spun sincer că abia aștept să ajung la mașină să iau Atlasul topografic al Romîniei, primit cadou la New York, de la generalul Nicolae Spiroiu, și să încep să unesc aceste coordonate.

– Miky, eu am făcut-o de zeci și zeci de ori, căci nu-mi venea să-mi cred ochilor nici mie… Mult noroc!

În vara anului 1997, Vartic a găsit aici o piatră foarte stranie, interesantă, rotundă și le-a arătat fotografiile și celor de la Muzeul din Deva.

– Imposibil să nu fie ceva la mijloc cu acest “pietroi”, este prea ciudat. Are o formă ca de ciupercă, albă, comestibilă…

– Dar și natura este mare maestră, completează Andrei.

– Asta zic și eu! Poate găsesc pe unul cu buldozerul să-l bag puțin într-una din piramidele mici. Este mai bun tractorul cu cupa.

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW