Mitologia la români (II) - Zamolxis, un zeu profet, sau un profet divinizat

Iata marturiile lui Herodot despre Zamolxis: „Asa cum am aflat eu de la elinii care locuiesc pe tarmurile Helespontului si ale Pontului Euxin, Zamolxis despre care vorbesc, fiind doar un muritor, a fost in Samos robul lui Phytagoras, care era fiul lui Menesarcos. Dupa aceea, ajungand liber, stranse bogatii mari si dupa ce se imbogati se intoarse in patria lui; aici a cladit o casa pentru adunarile barbatilor, in care se spune ca ii primea pe si ii punea pe fruntasii tarii sa benchetuiasca, invatandu-i ca nici unul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge intr-un loc anume unde vor trai pururi si vor avea parte de toate bunatatile. In vreme ce savarsea cele amintite si spunea lucruri de felul acesta, el a poruncit sa i se construiasca o locuinta sub-pamanteana. Cand a fost gata, Zamolxis a disparut din mijlocul tracilor si, coborand in locuinta lui de sub pamant, a trait acolo vreme de trei ani. Tracii doreau mult sa-l aiba, jelindu-l ca pe un mort. In al patrulea an el le-a aparut si astfel, Zamolxis facu vrednice de credinta invataturile lui. In privinta lui Zamolxis si a locuintei sale sub-pamantene, nici eu nu resping cele spuse, dar nici nu le dau crezare prea mult; mi se pare insa, ca el a trait cu multi ani inainte de Phytagoras. Fie Zamolxis om, ori vreun demon de-al getilor, sa-i fie de bine „. (Herodot,” Istorii „, IV, 94, 95).

Dupa cum vedem, naiva identificare a Zeului Zamolxis cu un sclav al lui Phytagoras devenit liber si bogat o contesta chiar Herodot. Si atunci de ce sa o credem noi?… Relatari asemanatoare sunt facute si de Hellanicos din Mitilene, de catre Platon, de Mnasea (acesta il considera pe Zamolxis chiar un Cronos!), de catre Diodor din Sicilia, de Strabon mai ales, de Apulleius, de Lucian din Samosata, de Origen, de catre Porphyrius (232-304), Iulian Apostolatul, Enea din Gaza, Hesychios din Alexandria. Toti acestia au auzit si vorbit de Zamolxis care a ramas in amintirea oamenilor ca un Zeu al imparatiei sub-pamantene, cum de altfel si Eminescu il descrie in poezia „Strigoii „.

„Pe un jilt taiat in stanca sta teapan, palid, drept,

Cu carja lui in mana, preotul pagan si drept…”

Pe Zamolxis lituanienii il preiau ca Zemeuks, acest nume insemnand pamant, tara. El este Zeul din adancurile Pamantului, vegetatiei, rodniciei, Zeul plugarilor si pastorilor. Daca Gebeleizis le fagaduia nemurirea sufletului (ritul incinerarii mortilor apartinandu-i), Zamolxis le promitea adeptilor sai nemurirea completa, atat a sufletului, cat si a trupului (ritul inmormantarii fiind inhumarea), sufletele credinciosilor continuand sa traiasca in regatul Zeului sub-pamantean (precum Arald, copilul rege, alaturi de Maria, regina Dunareana din poezia „Strigoii”).

Ideea nemuririi Zamolxiene era etica tinerilor razboinici, „lupii daci” care se bucurau la moarte si radeau in fata acesteia tocmai pentru a-si arata nepasarea fata de ea si a ajunge in plaiurile sub-pamantene ale Zeului. Acestia luptau si mureau veseli sub stindardul „capului de lup”, pe care-l vom intalni si la macedoneni, ca de altfel si mai tarziu la legiunile „romane”, formate din tracii din zona ocupata de romani.

Sacrificiile umane in scopuri religioase au fost unice in Europa, fiind intilnite numai la traci. Din acest punct de vedere, interesanta pare asemanarea cu riturile religioase ale civilizatiei aztece, despre a carei populatie Edgar Cayce afirma ca ar fi descendenta directa a atlantizilor (locuitorii fostului continent Atlantis, a carui ultima portiune de uscat s-a scufundat in mijlocul oceanului Atlantic in urma cu 12600 de ani). Sa fie oare aceasta asemanare un indiciu, conform sugestiei facute de o prietena apropiata, asupra originii comune a indienilor din America Centrala si a tracilor?…

Odata la cinci ani i se trimitea lui Zamolxis un „sol” care sa-i comunice acestuia dorintele populatiei. Acesta era aruncat in sulitele ascutite ale tovarasilor sai. Daca avea ghinionul sa nu moara imediat, acesta era insultat, batjocorit si un alt „sol” era ” trimis „imediat pentru a duce mesajul Zeului sub-pamantean.

In timp ce Zamolxis era un zeu sub-pamantean, Gebeleizis era Zeul ceresc. Descoperilrile din muntii Orastiei, cat si a marelui sanctuar rotund de la Sarmisegetuza cu asezarea ritmica a stalpilor sai, presupun efectuarea unor observatii celeste. Sapaturile arheologice facute sub conducerea clujanului Constantin Daicoviciu au scos la iveala in zona Gradistea Muscelului (muntii Orastiei) nu numai un complex de sanctuare, dar si un probabil original calendar dacic, cat si urmele unei scari care probabil conducea la un loc sub-pamantean de cult religios.

De la un intelept ca Socrate citat de un altul ca Platon, aflam ca Zamolxis a fost pe langa un medic psiho-terapeut si un… mag: o persoana careia stramosii nostri ii datoreaza statutul spiritual, ca cea mai dreapta si umana oranduire sociala pe care a avut-o lumea antica. Am fost un „stat spiritual”, creatie a celor initiati de Zamolxis de catre marii preoti de pe muntele sfant Kogaion, motiv pentru care hotarele noastre au ramas mereu aceleasi, chiar daca de-a lungul timpului au aparut unele suprapuneri de populatie ori impartiri teritoriale artificiale. Cum a spus domnul Alexandru Strachina in „Pe urmele stramosilor uitati”: „Apa trece, iar noi… ramanem”. Este de-a dreptul ciudat cum istoricii nostri isi pot justifica nepasarea fata de toate acestea.

Pentru conturarea unui cult solar la traco-geto-daci, Dr. Mariana Marcu, in „Repere lingvistice arhaice romanesti”, mentioneaza „calaretul trac” Heros, pomenit si in Egipt in unele documente epigrafice (ca Herou, fiul Soarelui), iar unii cercetatori au sustinut ca aceasta Divinitate n-ar fi decat o noua ipostaza a lui Horus… Mitul cavalerului trac este greu de inteles. Uneori el are in jurul capului un nimb solar, o rozeta cu patru foi. El a fost asimilat de catre populatia greaca odata cu sosirea acesteia in Peninsula Balcanica intre 1900 – 1400 B.C. ca Divinitate suprema, Zeus, cunoscut si sub alte nume ca Nefelegeretes (de fapt numele grecizat al lui Nebeleizis) – „Cel care aduna norii „, Ombrios – „Zeul ploii „, Keraunos – „Cel care fulgera” si altele.