Miercuri, 19 mai, a avut loc în amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu al Bibliotecii Academiei Române lansarea volumului omagial In Honorem Răzvan Theodorescu dedicat activității științifice a cunoscutului om de cultură român. Volumul publicat sub egida Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române are un număr de 376 pagini și a apărut la editura Oscar Print.
Cu acest prilej au luat cuvântul academicienii Bogdan C. Simionescu și Victor Spinei, vice-președinți ai Academiei Române, academiciana Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, profesorul Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei Române, profesorul universitar dr. Titus Vîjeu, dr. Dana Jenei, cercetător științific la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” și coordonator al volumului și dr. Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”.
Publicăm mai jos articolul ”Reprezintă țara cu demnitate și prestanță intelectuală” semnat de colaboratorul nostru, Valeriu Râpeanu. Articolul se află în prima secțiune a volumului, la paginile 39-40.
Reprezintă ţara cu demnitate şi prestanţă intelectuală
Cei optzeci de ani pe care în ultima decadă a lunii mai îi împlineşte un savant de incredibilă tinereţe spirituală – academicianul Răzvan Theodorescu – ne fac să medităm la destinul acestui cărturar aflat încă de la începuturile prezenţei sale pe tărâmul istoriografiei noastre în prima linie a culturii româneşti.
Să vorbim despre precocitatea afirmării sale? Ar trebui mai înainte de toate să evocăm piedicile, interdicţiile, a căror victimă a fost în tinereţea lui studioasă brutal lovită de vigilenţa celor ce păzeau cu străşnicie puritatea ideologică şi politică a universităţii româneşti din anii ’50. Când, înainte de a începe un interviu luat pentru Televiziunea România de Mâine, i-am amintit că se împlinea un număr de ani de la debutul său în volum, Răzvan Theodorescu a căzut câteva clipe pe gânduri şi simţeam că a coborât în timp, nedumerit de impetuoasa trecere a vremii din momentul în care şi-a văzut numele „adunat pe-o carte”.
Pentru că nu dorinţa publicităţii – ca să folosim un termen mai vechi, astăzi ieşit din uz, cu înţelesul pozitiv de atunci – l-a îndemnat pe Răzvan Theodorescu să tipărească în volum studiile sale structurate în jurul unei idei centrale care a generat cercetările sale începute din anii tinereţii sale.
Tinereţe marcată de certitudine intelectuală, de rigoare, de afirmarea unor idei noi, temeinic susţinute de eşafodajul faptelor relevate printr-o scrutătoare privire în timp şi în spaţiu. De la început a avut în vedere determinările istorice, sociale, morale, politice şi – nu în ultimul rând – spirituale.
În anul 1999, Răzvan Theodorescu a tipărit volumul Roumains et Balkaniques dans la civilisation sud-européenne, Editura Enciclopedică, 484 p. + 64 ilustraţii. Sunt strânse aici „studiile în limbi străine publicate în ultimii treizeci de ani”. De la apariţia volumului au trecut două decenii. Reeditarea lui îmbogăţită cu ceea ce autorul a publicat pe acest tărâm, de atunci, constituie o datorie faţă de ştiinţa noastră.
Ceea ce a făcut ca investigaţiile sale dedicate în primul rând „civilizaţiei sud-europene” să reprezinte o treaptă calitativ superioară pentru definirea specificului acestei zone în contextul civilizaţiei europene, în succesiunea interferenţelor reciproce.
S-a relevat prea puţin, şi aceasta din motive conjunctural politice, care la noi întunecă orice judecată obiectivă, o trăsătură a personalităţii sale pe care în puţine cuvinte vreau să o relev aici:
Răzvan Theodorescu se află în prima linie a intelectualilor care au reprezentat şi continuă să reprezintă cu strălucire cultura română în Europa. Pentru cei ce au asistat la numeroase congrese, colocvii, reuniuni ştiinţifice din ţară şi din străinătate, a afirma acest fapt e o datorie de conştiinţă. Pretutindeni, numele său are drept carte de vizită lucrările publicate în reviste ştiinţifice, volumele tipărite de-a lungul deceniilor.
Dar întâlnirea cu cel care este prezent în aceste conclavuri este imediat remarcată şi apreciată.
Explicaţia o aflăm, desigur, în caracterul unitar şi binar al personalităţii sale: scrisul şi prestaţia orală reprezintă două faţete de aceeaşi valoare, între ele neexistând niciun decalaj. S-au dezvoltat pe principiul benefic al vaselor comunicante.
M-aş feri să leg aici şi acum de numele lui Răzvan Theodorescu un termen atât de demonetizat astăzi, anume acela de orator. Demonetizat prin confiscarea lui de tarafurile electorale, de oameni care repetă la infinit banalităţi crase şi sloganuri învăţate pe dinafară, rostite cu emfază şi cel mai adesea cu o patentă lipsă de ruşine.
Nu. Răzvan Theodorescu este intelectualul a cărui fiinţă s-a clădit pe aceste două modalităţi de expresie. Erudiţia este rodul unor cercetări îndelungi, temeinice, al unor lecturi „fără margini”, căpătând în scris expresii stilistice elaborate pentru a înlătura orice aproximaţie. Dar care nu se înfăţişează ca o expresie uscată, rigidă, ternă sau la polul opus, calofilă. Toate aceste înzestrări reprezintă deopotrivă valenţele comunicării sale verbale. Aş adăuga spontaneitatea cuvântului rostit de Răzvan Theodorescu. Aşa cum spuneam aici la Bucureşti sau în deceniul trecut, când am participat la Colocviile de la Palermo, Atena şi la Paris, acolo unde s-a ţinut cel de-al X-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene din septembrie 2009, Răzvan Theodorescu, secretar general al acestui organism ştiinţific, a fost o prezenţă ştiinţifică de prim rang. Chiar dacă funcţia sa îi încorseta intervenţiile inaugurale presat întotdeauna de obligaţii protocolare, Răzvan Theodorescu afla în chipul cel mai firesc modalitatea de a nu rămâne prizonierul acestor formule-tip, ci stabilea punţi ştiinţifice în timp şi spaţiu. Intervenţiile sale pe marginea comunicărilor prezentate erau, de asemenea, la obiect, aducând puncte de vedere noi, îndrăzneţe, dar care apoi au fost validate, cum este aceea a „coridoarelor culturale” în zona Balcanilor.
Prezenţa sa internaţională care a unit într-o simbioză exemplară cele două modalităţi de expresie ale unui istoric înnăscut, ce şi-a sporit necontenit acea patimă nelecuită a adolescenţei şi a tinereţii, reprezintă o realitate. Am crezut de datoria noastră să o subliniem astăzi, când Răzvan Theodorescu trece pragul unui nou deceniu în care păşeşte încărcat de atâtea biruinţe ştiinţifice, înseriindu-l alături de înaintaşi a căror moştenire a pus-o consecvent în lumină. Şi în acelaşi timp a întruchipat personalitatea cărturarului care şi-a reprezentat ţara cu demnitate şi prestanţă intelectuală*. (Valeriu Râpeanu)
*Textul a fost publicat inițial în Revista Pro Saeculum, Nr. 3-4 (135-136), 15 aprilie-1 iunie 2019.
