Legile educaţiei se aleargă una pe alta

Prin lege, durata învăţământului general obligatoriu creşte la 15 clase. Devin obligatorii liceul integral, grupa mare şi grupa mijlocie de grădiniţă. Şcoala profesională nu intră în discuţie. Generalizarea învăţământului de 15 ani devine prevedere a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 prin modificarea acesteia tocmai acum, când în acelaşi timp se pregăteşte o nouă lege a educaţiei naţionale. Legea veche, încă în vigoare şi legea nouă par să se alerge una pe alta. Nu e prima dată când se întâmplă aşa. Anul trecut, odată cu anunţarea că a venit vremea să intre în vigoare prevederile din Legea 1/2011 referitoare la examenele naţionale, s-a anunţat şi schimbarea legii, inclusiv cu privire la examene.

Potrivit formei refăcute a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, învăţământul secundar superior (clasele a XI-a și a XII-a) devine obligatoriu până cel târziu în 2020, grupa mare din învăţământul preşcolar devine obligatorie de asemenea cel târziu în 2020, iar grupa mijlocie de grădiniţă va deveni obligatorie cel târziu în 2023; mai încolo, până în 2030, va deveni obligatorie şi grupa mică.

Formularea „până cel târziu în 2020” se dovedeşte ajunsă din urmă de timp, fiindcă numai anul ăsta nu e 2020, ba s-a şi dus un trimestru, iar din punctul de vedere al anului şcolar, raportarea la 2020 se dovedeşte şi mai strânsă, pentru că va fi aplicabilă în două-trei luni, când vor începe înscrierile pentru viitorul an şcolar. Ştiută fiind practica de a copia de colo colo bucăţi din acte oficiale (ca şi din diverse lucrări), poate cine a lansat actuala formă a legii nu a băgat de seamă că textul trebuie actualizat. Sau poate prevederile referitoare la durata şcolii obligatorii au fost introduse în legea aflată practic în desfiinţare ca să fie transferate de acolo în legea care va apărea. Asta ar însemna că viitoarea lege a şi început să apară, ceea ce nu ar fi tocmai în ordine.

Dincolo de interpretări, ar fi de analizat impactul şi condiţiile de aplicare ale noilor prevederi. Anterior adoptării lor, nu pare să se fi făcut aşa ceva. S-a lansat numai motivarea generalizării unor grupe de grădiniţă prin aceea că în mediul rural copiii merg la grădiniţă în mică măsură în comparaţie cu mediul urban, ceea ce „poate determina inegalități privind nivelul de pregătire pentru școală și implicit situații de risc școlar la debutul în clasa pregătitoare pentru copiii care nu frecventează deloc grădinița (cu o pondere de peste 25% în mediul rural)”. Cine a votat asta a ignorat motivul serios pentru care copiii din mediul rural nu merg grădiniţă: în mediul rural sunt deficienţe în ceea ce priveşte spaţiile şi personalul grădiniţelor.

În general, e de văzut cât de pregătit este sistemul educaţional (din punct de vedere uman, spaţial, bugetar) să preia atâta populaţie preşcolară câtă presupune generalizarea peste vară a unor niveluri întregi de grădiniţă. De asemenea, nu se discută nici cum vor fi reconfigurate rolul şi rostul clasei pregătitoare în condiţiile în care la rândul ei această clasă va fi precedată de un an cu rol pregătitor prin generalizarea şi a grupei mari de grădiniţă. La celălalt capăt al învăţământului obligatoriu, nu se vorbeşte nimic despre ce se va întâmpla cu școala profesională, din moment ce se spune că după clasa a VIII-a vor exista rute diferite, dar numai cea liceală este legiferată ca obligatorie. Rezultă că în practică „învăţământul general obligatoriu” de 15 clase nu va fi chiar general. S-ar zice că pentru cine nu va merge la liceu şi va opta pentru şcoala profesională, învăţământul obligatoriu se va reduce la opt clase. Ce se prefigurează este o nouă „desfiinţare” a şcolii profesionale, cu dirijarea absolvenţilor de gimnaziu neapărat spre liceu, cu tot cu garantarea menţinerii acolo până la capăt, odată ce liceul devine integral obligatoriu. Ar fi rău să apară condiţii pentru o asemenea accepţie, şcoala profesională să iasă din aria învăţământului obligatoriu, mai ales pe fondul cronicizatei crize a forţei de muncă reclamate de economie.