Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a declarat marți, la o conferință de presă după reuniunea urgentă virtuală a grupului G7, că liderii țărilor respective au convenit că ajutorarea poporului afgan pentru a face față situației actuale este o „datorie morală colectivă”.”Noi, toți”, a spus dna von der Leyen, „am convenit că este datoria noastră morală să ajutăm poporul afgan și să-i acordăm toată susținerea posibilă”…”Pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili este necesară o cooperare globală, aceasta fiind maniera în care actuala situație trebuie abordată. Aceste persoane nu trebuie să cadă în mâna traficanților de persoane, ele au nevoie de căi sigure pentru a părăsi țara”, a adăugat dna von der Leyen. Domnia sa a anunțat că în Comisia Europeană va fi propusă creșterea de patru ori a ajutorului provenit din bugetul Uniunii Europene, ajungând astfel la peste 200 milioane de euro pentru 2021. O sumă ce va permite să se răspundă la nevoi din cele mai urgente ale afganilor din Afganistan dar și ale celor din țările vecine care îi primesc. Dna von der Leyen a precizat însă că orice viitor ajutor destinat dezvoltării în Afganistan va trebui „condiționat” de” respectarea valorilor fundamentale, de respectarea drepturilor omului și, bineînțeles, de respectarea drepturilor femeilor”.
Uniunea Europeană, a precizat președinta Comisiei Europene, a pus deoparte un miliard de euro pentru a contribui la dezvoltarea Afganistanului în următorii șapte ani, dar acest ajutor rămâne înghețat până când vor exista „garanții solide și măsuri credibile” demonstrând respectarea condițiilor mai sus menționate.
În cadrul aceleiași conferințe de presă, Charles Michel, președintele Consiliului European, a chemat noile autorități afgane să permită deplasarea la aeroport a tuturor cetățenilor străini și tuturor afganilor care doresc să mergă la aeroportul din Kabul în vederea evacuării. Pentru moment, a mai spus Charles Michel, este prea devreme să decidem tipul de relații pe care le vom dezvolta cu noile autorități afgane. O astfel de decizie „va fi supusă unor condiții stricte, în special legat de acțiunile și de atitudinea noului regim”.
În declarația comună publicată la finele reuniunii virtuale a liderilor țărilor G7, liderii Statelor Unite, Regatului Unit, Italiei, Franței, Germaniei, Canadei și Japoniei și-au exprimat „grava lor neliniște privind situația din Afganistan în aceste zile și au lansat un apel „la calm și la reținere, în scopul asigurării securității cetățenilor afgani și străini vulnerabili și pentru împiedicarea apariției unei crize umanitare”.
Liderii ţărilor G7 au convenit că ajutorarea afganilor este o „datorie morală”
1 Comment
Sa le dam arme bietilor oameni, mitraliere si bazooka ca nu mai au, saracii, cu ce lupta pentru a impune coranovirusul in lume !