Marian Bălan, fost director general al filialei locale a grupului turc ETI, e noul Head of Strategic Business Planning al companiei de consultanță financiară Concilium Consulting, unde se va ocupa de dezvoltarea planurilor strategice pentru clienții din industria farmaceutică și cea a bunurilor de larg consum.
“Ne vom concentra pe două direcții importante de business care se adresează producătorilor internaționali pregătiți să intre pe piața din România sau Europa Centrală și producătorilor din țara noastră, care doresc să-și structureze portofoliul și modelul de business, astfel încât să poată colabora eficient cu lanțurile internaționale din canalul <modern trade>, care cuprinde jucătorii mari din retail”, a declarat Marian Bălan, Head of Strategic Business Planning la Concilium.
De asemenea, Marian Bălan va coordona procesele de implementare a proiectelor Go to Market, care va ajuta producătorii români să-și crească distribuția numerică în canalul “traditional trade”, într-un mod sustenabil și profitabil, dar și să-și optimizeze portofoliul de produse și să definească un plan strategic pentru extinderea la nivel regional, european sau global.
“Avem mare încredere în expertiza lui Marian și suntem încrezători că vom reuși să oferim împreună perspective reale de creștere pentru business-urile din FMCG și Farma. Suntem colegi și în Asociația de Turnaround Management, care reprezintă profesioniștii din industria de restructurare a companiilor, unde s-a consolidat practic, colaborarea noastră în ce privește oferirea soluțiilor de reorganizare eficientă și creștere sustenabilă pentru business-urile din România”, completează Vlad Năstase, CEO Concilium Consulting.
Marian Bălan părăsește producătorul de dulciuri ETI după aproape trei ani în funcția de director general, pentru a se alătura Concilium Consulting dar și pentru a dezvolta un business propriu, Niche Brands, care își propune să aducă în România brand-uri de nișă din industria alimentară și cea a cosmeticelor. Marian Bălan a acumulat experiență în industrie și prin implementarea unor proiecte strategice în România și Europa Centrală și de Est pentru companii precum Coca-Cola Hellenic, Danone, Mars și Secom.
Compania Concilium Consulting, care oferă servicii de consultanță financiară corporativă, achiziții, finanțare, capital și investiții, a fost înființată în 2006 de Vlad Năstase, consultant în restructurare și membru în conducerea globală a Turnaround Management Association, cu sediul in Statele Unite ale Americii. Concilium ajută business-uri mici și mijlocii și grupuri de companii din toate industriile să depășească cu succes perioadele de dificultate, să încheie tranzacții și să-și atingă obiectivele de dezvoltare.
ETI European Food Industries, filiala locală a grupului turc ETI, a investit pentru prima oară în afara Turciei în România, la Craiova, unde a deschis o fabrică în 2016.