Medalion Mircea Manolescu

Mircea Manolescu s-a născut la 15 ianuarie 1938 în Craiova.

Primele texte au fost aşternute pe hârtie în perioada tinereții, atunci când, împreună cu un bun prieten, a început să scrie un roman. Chiar dacă materialul nu a avut o finalitate pentru cei doi amici, această experiență i-a revelat o nouă pasiune – literatura.

Debutul literar s-a produs în anul 1987, prin publicarea poeziei „Romanța mingei de fotbal” în nr. 739 al revistei „Urzica”.

În următorii ani a continuat colaborarea cu revista „Urzica”, publicând deasemenea şi în mai multe ediţii ale almanahului „Perpetuum comic”. După anul 1989 a colaborat și cu alte reviste umoristice din țară, printre care se numără şi „Moftul român”, „Papagalul”, „Scaiul”, sau „Spinul”.

Primele texte în proză au fost publicate în revistele „Sănătatea”, „Papagalul” și „Spinul”, începând din anul 1988, sub forma unor anecdote, sau a unor schițe umoristice.

În anul 1998 apare la Editura Licorn primul său volum de versuri, intitulat „Zâmbete ironice”.

Aşa cum spunea regretatul dramaturg Tudor Popescu în prefaţa acestui volum „cronica rimată este, probabil, una dintre formele cele mai dificile ale scrisului cu haz, din moment ce talentele dăruite ei apar atât de rar… E atât de dificilă şi pentru că pare cel mai uşor de aşternut pe hârtie… Furaţi de această aparentă uşurinţă, mulţi dintre cei care s-au încumetat să o scrie au eşuat în banal. Altora li s-a părut gen minor şi au trecut strada la epigramă, consolidându-şi reputaţia pe terenul ei… A apărut, totuşi, un condei care promitea mult, de la primele încercări. Timpul a consolidat ceea ce a fost la început doar speranţă. Astăzi, nimeni nu se mai îndoieşte că Mircea Manolescu a devenit un nume în cronica noastră rimată.

Selecții din poeziile sale au apărut şi în antologii ale Editurii Anamarol (Simbioze lirice – vol. 14 din 2015, Metamorfoză – vol. 5 și 7 din 2019, sau Carmen – vol. XXIX din 2019).

În anul 2020 este publicat la editura Anamarol primul său roman, intitulat „Taina Pădurii Stuparu”.

Scriitorul Mihai Manolescu spunea în prefaţa romanului că acesta “se vrea o scenă pe care autorul Mircea Manolescu a ales să urce personajele sale, pentru a putea țese mai apoi cu migală o serie întreagă de intrigi și a lăsa talentul să-i dezvăluie calitățile de bun narator, de pictor fin al naturii, sau de constructor meticulos al portretelor eroilor săi. Autorul te poartă de mână încă de la prima pagină a romanului, prezentându-ți rând pe rând opțiunile tale… Însă nu este cel care trage concluziile, desprinzându-și ușor mâna de a ta și lăsându-te să parcurgi singur ultimii pași, în direcția pe care o consideri potrivită sufletului tău.”

De la finele anului 1997, Mircea Manolescu își află odihna în Cimitirul Bellu, destinul aducându-l lângă marii scriitori români, cu a căror alee s-a intersectat și aici.

La comemorarea a 84 de ani de la naştere, oferim cititorului câteva dintre creaţiile sale reprezentative.

BULETIN METEOROLOGIC

Conform datelor primite

De la surse diferite

Vremea este instabilă,

Chiar ostilă

Cu scăderi de presiuni

Mai mari în depresiuni.

Vor cădea ploi temporare,

Lapoviţă şi ninsoare,

Iar spre dimineaţă

Ceaţă

În Câmpia Dunăreană,

În zona intramontană,

Nordul Moldovei, Ardeal

Şi în Bolintinul Deal.

În rest, cer mai mult senin,

Cu valori ce se menţin

Ridicate moderat

În Banat.

Dar apoi, din nou, spre seară,

Minima va scădea iară

Progresiv,

Spre negativ.

Radiaţia diurnă

Se va prelungi-n nocturnă

Şi la scurte intervale

Vântul va sufla-n rafale.

Au mai fost întrevăzute

Nebulozităţi crescute,

Numai centrul baric pare

Că nu suferă schimbare.

Dar cum ştim că o dorsală

De prin zona tropicală

Va-ntâlni în Gibraltar

Un anticiclon polar,

Putem afirma că

Dacă

În atari împrejurări

Nu survin modificări,

Se prevăd, în continuare,

Lapoviţă şi ninsoare…

IMPRESII COSMICE

Un OZN ce vizitase Terra

Ca să culeagă date de pe sfera

Cea mai albastră, mai scânteietoare,

S-a înturnat prin spaţii siderale

În lumea lui din care a plecat…

– Ei, ce impresii Terra v-a creat?

Cu atmosfera ei oxigenată

Se pare că e bine populată.

Ce fel de vietăţi sunt pe Pământ?

Ce fac? Ce dreg? Sunt blânzi? Sunt răi? Cum sunt?

– O, voi prea înţelepţi conducători,

Sunt oameni, tot ca noi şi muritori.

Au mări, oceane, un pământ fertil,

Dar mulţi au, vai, o minte de copil.

Ba, dacă judecăm după ce fac,

Chiar s-au prostit în cel din urmă veac.

Sunt mici la suflet, răi şi mincinoşi,

Scandalagii notorii, ranchiunoşi,

Prea leneşi, egoişti, apucători,

Nemulţumiţi şi veşnic cârtitori,

Avari, făţarnici, foarte plini de ei,

Răzbunători şi uneori mişei.

În plus…

– Ajunge! Ne-am fost lămurit!

Tabloul prezentat pare cumplit!

Prin ce tertipuri, tainice mijloace,

Mai reuşesc să vieţuiască-n pace?

– Păi tocmai asta e, nu reuşesc.

Se ceartă între ei, se războiesc,

Din te miri ce, se isc-o vâlvătaie

Şi-o pricină majoră de bătaie.

– N-au pauze?

– Ba da, dar nu prea vaste…

– Şi-n pauze ce fac?

– Fac bancuri proaste,

De care râd cu gura la urechi…

De fapt avem vreo câteva perechi

În navă, capturate de pe Terra…

– Nu-i vrem, că poluează atmosfera!

Mai bagă vreo zâzanie între noi

Şi ne trezim în stare de război.

Duceţi-i înapoi, că nu ne plac!

O să-i mai studiem un sfert de veac…

TE-AM AŞTEPTAT…

Te-am aşteptat la locul de-ntâlnire

Senin şi calm, ba chiar cu voioşie.

Domnea o pace în întreaga fire,

Iar soarele pornise spre chindie.

Te-am aşteptat în suflet cu speranţa

Că nu profiţi de-o posibilitate

Să-mi strici şi armonia şi-ambianţa

Cu lipsa ta de punctualitate.

Dar timpul se scurgea, ca şi-altă dată,

Nesimţitor la chinuri indigene…

Te-am aşteptat cu fruntea-ntunecată,

În faţa anacronicei dughene.

Te-am aştepta cuprins de disperare,

Privind în lungul străzii prost pavate.

Simţeam o amorţeală în picioare

Şi-o doză de irascibilitate.

Aş fi plecat! Dar nu, şi ştii prea bine

De ce-am rămas acolo ţintuit,

Căci nu puteam să plec decât cu tine

De la servici… tramvai afurisit!

MOŞ CRĂCIUN NEW YORK-EZUL

Îmbrăcat în roşu tot

Şi cu barba de un cot

Iată, vine Moş Crăciun,

Moşul darnic, moşul bun.

Toţi se strâng să îl primească

Cu emoţie firească,

Iar copiii, fericiţi,

Versurile-şi spun grăbiţi.

Moş Crăciun le mulţumeşte.

Mai tuşeşte, bătrâneşte,

Apoi scoate drept răsplată

Din desaga-i colorată

Un pistol… automat

Încărcat,

Despiedicat,

Dintr-acela care-mparte

Plumbi aducători de moarte.

– Sper c-aţi înţeles figura

Şi o să vă ţineţi gura,

Că de nu, vă dau cadou

Câte-un glonţ de Anul Nou!

Tu, bătrâne, dă biştarii,

Iară voi, ăştia mai marii,

Luaţi din sacul meu cutia

Şi-adunaţi argintăria!

Bun, vă mulţumesc, băieţi.

Acum faţa la pereţi

Şi cum greul a trecut,

Vă doresc un an plăcut!

ROMANŢA MINGEI DE FOTBAL

O, cât m-amuză nerozia, măruntul vostru caracter,

Când puneţi patimă şi ură pe idealul efemer

Ce poartă numele de fotbal… De-atâţia ani de când mă joc

Sunt singura ce se distrează, voi nu vă amuzaţi deloc!

Voi faceţi scheme, combinaţii, vă iritaţi pe jucători,

Nu vă mai intră-n voie nimeni: echipe, arbitri, antrenori.

De multe ori mă simt penibil, îmi crapă pielea de ruşine

Când vă observ comportamentul…

Şi pentru ce?

Şi pentru cine?

De ce atâta-nverşunare şi nervi tociţi fără folos?

De ce în loc să vă destindeţi, voi mă luaţi în serios?

Priviţi! Splendoarea cea deşartă ce fascinează-un stadion

Nu-i altceva decât o minge,

Un glob cu aer,

Un balon.

SOCOTEALA DE ACASĂ

Un ied pierdut pe un pripor

Fu prins de lupul – carnivor –

Dar s-a-ntâmplat

Ceva ciudat –

Dihania nu l-a mâncat.

Ba începu să îl hrănească

Dorind ca iedul să mai crească.

Şi iedul bine-ntreţinut

Se înţelege, a crescut.

S-a îngrăşat,

S-a dezvoltat

Şi-ajunse ţap adevărat.

Dar a venit o vreme când

Re-ntorcându-se flămând

Bătrânul lup şi-a zis că are

În fond rezerva de mâncare;

Deci hotărî în sinea lui

Să-i facă felul ţapului.

Dar ţapul s-a împotrivit,

L-a-mpuns şi lupul a… murit.

Şi-acum dacă doriţi

MORALA

Citiţi iar titlul cu… zicala.

DULĂUL ŞI ARICIUL

Un ditamai dulăul din nu ştiu care rasă

O specie-n tot cazul vestită şi aleasă,

Tihnit într-o ogradă se încălzea la soare…

Era pe la amiază, sau după, mi se pare.

Cum sta aşa cu botul pe labele din faţă,

Clipind spre trocul unde se bălăcea o raţă,

Urechea lui atentă, cu vârful ridicat,

Surprinse-n atmosferă un fâşâit ciudat.

Când îşi întoarse capul, cu oarecare silă,

Zări o vietate măruntă şi umilă

Ce traversa ograda privindu-l circumspect…

Fără-ndoială insul i se păru suspect,

Că-mbârligându-şi coada, cu părul tot vâlvoi,

Lătră o-njurătură şi-i declară război.

Ariciul, căci acesta trecuse prin ulucă,

Văzând aşa năpastă se strânse cât o nucă,

Căci căutând să fugă, nu a mai apucat.

Iar adversarul aprig pe loc l-a înhăţat.

Urmarea-acestei fapte e lesne de-nţeles:

Jivina belicoasă din neamul cel ales

Primi, tain, pe limbă atâtea ace mici

Câte-au ieşit din perna firavului arici.

Şi uite-aşa,

MORALA,

mai scapă din tipic,

Iar peştele cel mare se-neacă cu cel mic.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

WWW