Libertatea cuvântului contează

Am fost impresionat negativ cu o putere mai mare decât aş putea să o redau în cuvinte de nefericita serie de agresiuni/omoruri cărora le-au căzut victime persoane de culoare (începând cu cazul George Floyd şi continuând cu altele), în ultima vreme, în Statele Unite, ceea ce a dus la manifestaţiile organizate de mişcarea cunoscută sub numele de ”Black Lives Matter”.

Mai grav mi se pare că acele agresiuni, în două cazuri cauzatoare de moarte, au fost provocate chiar de oameni ai legii – care sigur că se aflau într-o misiune, dar pot fi acuzaţi mai mult decât de imprudenţă.

Personal nu cunosc situaţia din SUA, fiindcă nu am trăit acolo, dar dacă este vorba şi de discriminare, e grav.

Însă în egală măsură am fost şocat de unele manifestări ale protestatarilor, precum dărâmarea de pe socluri ale unor statui sau de anumite măsuri care s-au luat cu privire la distribuirea sau comercializarea unor filme sau romane de succes.

Dacă dărâmarea statuilor poate fi asemănată cu distrugerea parţială a unui stadion de suporterii nemulţumiţi de arbitraj sau de rezultat (ca principiu, desigur că manifestaţiile de care vorbim au ca factor determinant acte mult mai grave decât vicierea unei întâlniri sportive), manifestaţiile tot mai ample la care asistăm acum fiind necontrolabile, atunci când vorbim de film sau de carte măsurile luate încep să semene cu cenzura.

Mai întâi, marile platforme distribuitoare de filme și seriale tv au început să scoată din listă producții interpretate ca având conținut rasist, printre care şi Pe aripile vântului, unul dintre cele mai vizionate filme din istorie. Ulterior, HBO Max a reintrodus filmul, adăugând un prolog.

Apoi aflăm că ”Zece negri mititei”, best-seller-ul Agathei Christie, vândut în peste 100 de milioane de exemplare, îşi va schimba numele şi va apărea într-o viziune revizuită în Franţa.

Romanul se va numi ”Erau zece”, a anunţat James Prichard, strănepotul scriitoarei, la postul de televiziune RTL.

Cu zeci de adaptări pentru film şi televiziune, respectivul roman a fost scris în 1938 de Agatha Christie şi publicat în Franţa în 1940, titlul original fiind ”10 Little Niggers”, conform teletextului TVR.

Distincţia necesară între jignire şi folosirea unui cuvânt fără rea-intenţie

Cred că cel mai bine ar fi fost ca, înainte de toate, să se facă o distincţie clară între folosirea unui cuvânt cu rea-intenţie şi utilizarea aceluiaşi cuvânt în accepţie normală.

Personal, nu am discriminat niciodată pe cineva după criterii etnice, am tras doar concluzii (pozitive sau negative) numai după ce am cunoscut o persoană sau am aflat un lucru relevant despre ea. Ba chiar, ceea ce ar putea părea ironic, dar este purul adevăr, una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut mergând pe stradă era o negresă.

Acum ce trebuie să fac? Să-mi cer scuze că am numit-o astfel? E un cuvânt intrat în uz şi nu am nici cea mai mică intenţie de a o jigni. Dimpotrivă, mi-am exprimat admiraţia.

Sau, altfel spus: dacă m-aş afla în vacanţă în Africa şi cineva ar zice: ”daţi-i o palmă nenorocitului ăla alb”, desigur că m-aş simţi jignit şi discriminat. Dar dacă ar spune: ”la masa aceea s-a aşezat un alb”, nu aş găsi nimic ofensator în asta.

Sincer, schimbarea numelui cărţii Agathei Christie mi se pare a avea mai curând un efect hilar, mai ales că, dacă îmi amintesc bine, acesta era la rândul său inspirat din versurile unei vechi poezii pentru copii (şi nicidecum vreo propagandă antirasială făcută de autoare).

Toate acestea se adaugă şi tendinţei pe care am observat-o în ultima vreme de a fi pus la zid dacă spui ceva pe o temă oarecare care nu concordă cu interpretarea îndeobşte acceptată a unui subiect ”la zi”.

Atunci unde este bunul acela de mare preţ numit libertatea de exprimare?

Orice om are dreptul să creadă în ceva sau nu, să aibă o părere proprie ori să se ralieze – sau nu – trendului de moment.

Categoric, părerea proprie nu trebuie să degenereze în ofensă sau sfidare şi nu trebuie să genereze violenţă sau anarhie – asta este cu totul altceva!

Respectul faţă de semeni, absolut necesar, o constantă a legii universale, ar trebui să fie obligatoriu.

Însă exacerbarea unor vederi, ale unora sau ale altora, nu justifică rescrierea istoriei. Şi cu atât mai puţin a cărţilor.