Mihai Eminescu – personalitate polivalentă şi universală

E greu de spus dacă Mihai Eminescu a rămas în istorie în primul rând prin versul său excepţional, prin mesajul ce transcende, de cele mai multe ori, graniţa terestrului sau prin polivalenţa personalităţii sale.

Cert este că a făcut-o prin toate trei.

De la trecerea sa în nefiinţă (15 iunie 1889) şi până în prezent, multe s-au schimbat în arte, inclusiv în poezie.

Dar Eminescu este de actualitate astăzi mai mult decât oricând fiindcă profunzimea mesajului său nu a fost întrecută, poate nici egalată, iar cultura românească trăieşte prin ceea ce are mai de preţ.

”Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi şi nouă toate,

Ce e rău şi ce e bine

Tu te-ntreabă şi socoate;

Nu spera şi nu ai teamă,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu rămâi la toate rece”,

(…) ”Viitorul şi trecutul

Sunt a filei două feţe,

Vede-n capăt începutul

Cine ştie să le-nveţe”

scria poetul în 1883, în Glossă.

Azi, mai mult ca oricând, ne întrebăm cum va arăta acel viitor, dacă stăm şi ne oprim măcar o clipă asupra deşertăciunii prezentului.

Versurile din ”Mai am un singur dor”

”Nu-mi trebuie flamuri,

Nu voi sicriu bogat,

Ci-mi împletiţi un pat

Din tinere ramuri”

exprimă nu doar un crez al simplităţii şi modestiei, ci au un înţeles mai profund: în ciclul naşterii şi al morţii, omul trebuie să se întoarcă în natura din care a venit, să se contopească cu primordialul (a nu se uita că şi Iisus s-a născut într-o iesle).

Misterul existenţei terestre şi al raportului celest/terestru este văzut de poet astfel, în ”Îngere palid”: ”O, dar pământul încă te ţine/În nişte lanţuri ţesute în rai/De mult zburai tu în lumi senine/De nu iubeai”. Astfel, captivitatea terestră apare a fi ”ţesută în rai”, dar asta fiindcă liantul între Cer şi Pământ este iubirea, dar pentru a ne elibera/mântui trebuie să trecem prin încercări grele.

Eminescu a avut un condei unic nu numai prin stil şi versificaţie, dar mai presus de toate prin profunzime a mesajului care trimite deseori la sensuri ascunse, ezoterice.

Poet, prozator şi jurnalist, Eminescu şi-a pus o amprentă inconfundabilă în tot, fiind model pentru generaţiile viitoare.

În lucrarea ”Eminescu – ziarist politic”, poetul, eseistul, editorul şi revoluţionarul român Cassian Maria Spiridon scrie: ”Cu un acut simţ al datoriei (atât de rar întâlnit, totuşi, la români), distrugându-şi sănătatea şi nevoit uneori să scrie întreg ziarul, Eminescu nu a amestecat nicicând planurile. Nu şi-a pus creaţia în slujba politicii şi nici politica în slujba creaţiei (…). Şi-a pus condeiul de jurnalist în slujba ţării şi a momentului prin care trecea ţara”.

Sintetizând, Mihai Eminescu a fost o personalitate autentică, polivalentă şi universală – şi se cade să rememorăm acest lucru cum se cuvine, la 172 de ani de la naşterea sa.