Memoriile Prințesei Ecaterina Caradja Cantacuzino, bunica Briannei Caradja, publicate pentru prima dată în limba română

O poveste de un secol s-a întors acasă, la Palatul Cantacuzino

Comunicat Asociația Caradja

Memoriile Prințesei Ecaterina Caradja Cantacuzino, una dintre personalitățile remarcabile ale României secolului XX, au fost lansate în premieră în limba română, joi, 10 septembrie, în prezența a aproximativ 500 de persoane,în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Caradja Cantacuzino la Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei.

Locul ales pentru lansare a avut o semnificație aparte: este palatul în care Ecaterina Caradja Cantacuzino a trăit până la căsătoria cu Constantin Caradja. Astfel, la mai bine de un secol distanță, povestea sa s-a întors simbolic acasă.

Evenimentul, găzduit la Muzeul Național „George Enescu”, i-a avut ca invitați pe istoricul Georgeta Filitti, care semnează și prefața ediției în limba română, Damian Anfile și Ovidiu Neacșu, alături de Prințesa Brianna Caradja și Maximilien Caradja Johnson.

O autobiografie publicată pentru prima dată în limba română

Volumul „Ecaterina Caradja Cantacuzino. O autobiografie”, apărut la Editura Litera, aduce pentru prima dată cititorilor români traducerea autobiografiei Catherine Caradja from Romania, o mărturie la persoana întâi despre un destin care traversează aproape întregul secol XX.

Ecaterina Caradja Cantacuzino s-a născut la București, în 1893, fiind fiica Prințesei Irina Cantacuzino și a Prințului Radu Kretzulescu și nepoata lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit „Nababul”.

Viața ei pare desprinsă dintr-un scenariu de film: răpită de tată la numai trei ani și dusă într-un orfelinat din Anglia sub un nume fals, a fost regăsită de familie la vârsta de 16 ani. Avea să traverseze două războaie mondiale, instaurarea comunismului, exilul în Statele Unite și, în cele din urmă, întoarcerea în România după 1990. A murit în 1993, la vârsta de 100 de ani.

„Îngerul din Ploiești” și mama a mii de copii orfani

O parte importantă a vieții Ecaterinei Caradja Cantacuzino a fost dedicată acțiunilor umanitare. A continuat activitatea filantropică începută de mama sa la Leagănul „Sfânta Ecaterina”, care avea să devină cel mai mare orfelinat din România secolului trecut.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a ajutat peste 1.000 de aviatori americani luați prizonieri în urma bombardamentelor de la Ploiești din august 1943, gesturile sale aducându-i numele de „Îngerul din Ploiești”. Pentru ajutorul acordat aviatorilor americani, în 1977 a primit Medalia de Onoare „George Washington”.

“Alături de Brianna Caradja, sunt singura care a cumoscut-o pe Tincuța. Eu aș cere ca acest model reprezentat de această prințesă să fie popularizat, pentru că a reprezentat un model pentru societatea românească. Hai să ne întoarcem puțin în istorie și să luăm exemple. Mai sunt șanse să ne redresăm și să mai apară astfel de oameni printre noi.” Georgeta Filitti, Istoric, editor, cercetător, membru de onoare al Academiei Române.

O poveste spusă chiar de Ecaterina Caradja

Autobiografia are și o istorie aparte. Ecaterina Caradja a început să își dicteze amintirile în 1973, la vârsta de 80 de ani. Manuscrisul a trecut printr-un proces îndelungat de lucru, iar abia în ianuarie 1991 autoarea și-a dat acordul pentru publicarea lui.

Cartea păstrează perspectiva directă și vocea Ecaterinei Caradja, reconstruind nu numai evenimentele extraordinare pe care le-a traversat, ci și experiențele personale care i-au modelat caracterul și alegerile.

“Ecaterinei Caradja i-a zâmbit moartea la trei ani. Găsiți în carte că ea simțea că îi zâmbește moartea și când a scăpat din internatul acela din Imperiul Britanic și a fugit în țară, dar simțind încă în ceafă răsuflarea bestiei care îi era tată, crezând că în orice moment poate să apară să o răpească din nou sau chiar mai rău.” Damian Anfile, Teolog, pasionat de istorie

Mai mult decât lansarea unei cărți: recuperarea unei moșteniri

Pentru Asociația Caradja Cantacuzino, apariția autobiografiei în limba română reprezintă mai mult decât un demers editorial. Este parte dintr-un proiect mai amplu de recuperare și transmitere către generațiile actuale a unei moșteniri istorice și umane.

În acest spirit, toate fondurile provenite din drepturile de autor vor fi folosite pentru restaurarea Conacului Ecaterinei Caradja de la Nedelea, județul Prahova, și transformarea acestuia în muzeu, așa cum a anunțat Asociația cu ocazia lansării volumului.

“Pentru noi, această carte nu este un punct final, ci un început. Ecaterina și-a pierdut casele, țara și aproape totul, dar nu și demnitatea. A readuce la viață conacul de la Nedelea și a-l transforma în muzeu înseamnă să-i redăm un loc în memoria țării pe care a iubit-o până la capăt. Asta e misiunea noastră: să nu lăsăm uitarea să câștige. Maximilien Caradja Johnson, Președinte al Asociației Caradja Cantacuzino

“O chema Ecaterina, la fel ca leagănul pe care familia l-a ridicat pentru copiii orfani. Pentru lume a fost «Îngerul din Ploiești». Pentru mine a fost, pur și simplu, bunica, femeia care m-a învățat că demnitatea nu se confiscă. O aduc acum acasă, prin cuvintele ei. Brianna Caradja, Vicepreședinte al Asociației Caradja Cantacuzino

O poveste care se întoarce acasă

Lansarea de la Palatul Cantacuzino a readus în atenția publicului nu doar destinul unei femei excepționale, ci și o parte mai puțin cunoscută a istoriei României.

De la copilul care și-a petrecut primii ani într-un orfelinat din Anglia la femeia care avea să devină mamă pentru mii de copii orfani, de la „Îngerul din Ploiești” la cei aproape patru decenii de exil în Statele Unite și întoarcerea în România la finalul vieții, autobiografia Ecaterinei Caradja Cantacuzino este mărturia unui secol de istorie trăit la persoana întâi.

La 133 de ani de la nașterea sa, povestea Ecaterinei Caradja Cantacuzino revine astfel în locul din care a pornit și, pentru prima dată, poate fi citită în limba română.