În perioada 4 – 9 octombrie 2021, Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI) al Guvernului României a desfășurat Programul „Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media. Schimb de experiență și bune practici cu parteneri de proiecte din regiunea Dunării. Turismul cultural – o șansă pentru dezvoltare locală”, organizând o vizită de documentare pentru jurnaliști în Județele Suceava și Botoșani.
Cacica sau muntele de sare
Numele Cacica în limba poloneza înseamna raţă. Vine de la faptul că toată zona localitaţii de astăzi era pe vremuri un loc mlăştinos şi plin de bălţi cu raţe. S-a constatat, însă, că apa era sărată şi s-a bănuit că era vorba despre un masiv de sare. Astfel încât, la 1791, când partea de N-V a Principatului Moldovei intrase deja sub dominație austriacă sub numele de Bucovina (Ţara Fagilor), la Cacica au fost aduşi polonezi experţi în minerit şi s-a deschis exploatarea de sare. Toată mina care se vede azi a fost lucrată manual cu dalta şi ciocanul de către mineri polonezi şi ucraineni.
Ghidaţi de Ioana Croitoriu, şi ea de origine poloneză, am vizitat mina, cu galeriile sale istorice, cu săli şi sculpturi şi altare de închinare, obiectiv turistic interesant dar şi spaţiu terapeutic pentru cei bolnavi de astm sau cu afecţiuni respiratorii, pentru care aerul sărat este atât de benefic.
Capela catolică dedicată Sfintei Varvara, ocrotitoarea minerilor, a fost săpată la 21m adancime, fiind prima capelă de acest fel amenajată într-o salină din România. A fost inaugurată în anul 1806 la inițiaţiva preotului polon Jakub Bogdanowicz, care a dorit ca minerii romano-catolici să aibă unde se ruga înainte și după terminarea lucrului. La începutul lucrului se făcea rugăciunea de coborâre în subteran şi la sfârşit rugăciunea de mulţumire. Altarul şi amvonul au fost sculptate în sare. În fiecare an, de sărbătoarea Sfintei Varvara, pe 4 dec. se oficiază slujba cu trei preoţi – catolic, ortodox şi ucrainean.
Şi pentru că între timp la mină au venit să lucreze şi mineri români ortodocşi, au avut şi ei nevoie de un loc de rugăciune. Capela Ortodoxă e amplasată la adâncimea de 35m, unde se desfășoară Orizontul I. Pe altarul acesteia se află o Cruce din sare care însoţea fiecare echipă de mineri la fiecare orizont de lucru.
La acelaşi nivel, pe pereţii galeriei, se văd basoreliefuri sculptate de artistul polon Bolek Maierik din Pleşa.
Tot la Orizontul I se află Lacul Sărat, o amenajare artificială săpată manual de mineri, unde se mai păstrează bărcuţa cu care aceştia îşi plimbau în timpul liber copiii sau nepoţii şi unde era tradiţia să vină tinerii, înainte de căsătorie, pentru a pluti, romantic, pe apele sărate. Alături a fost amenajat un spaţiu muzeal.
La 41m adâncime se întinde Sala de bal, de 288mp şi 12m înălţime, cu trei balcoane, unde aveau loc festivităţile organizate de personalul şi lucrătorii minei: baluri, petreceri, ieşiri la pensie. Poartă numele primului director general al Regiei Monopolurilor Statului, ing. Agripa Popescu.
Iar la 75m e terenul de sport şi galeria cu spaţiul de joacă pentru copii. Aici se afla pe vremuri depozitul strategic de brânză, deoarece, fiind o temperatură constantă, de zece grade Celsius, brânza se păstra foarte bine în mină.
Începând cu anul 1956, exploatarea sării se face prin sonde amplasate în subteran. La 90m se introduce apa sub presiune, care dizolvă masivul de sare şi se extrage saramura care se trimite prin conducte pentru evaporare şi recristalizare. Se produc aprox. 50-60 tone de sare la 8 ore, şi specialiştii estimează că rezerva va ajunge pentru 500 de ani. Cacica este singura salină din ţară care produce sare extrafină de masă, recristalizată.
Sanctuarul Marian de la Cacica
Bazilica romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Com. Cacica a fost construită în anul 1904 de către comunitatea poloneză stabilită în aceste locuri odată cu începerea exploatării de sare.
Însă prima bisericuţă de la Cacica s-a ridicat, din lemn, în anul 1810. Aici a fost adusă din Polonia icoana care o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul în brațe. Pictată probabil la începutul secolului al XVII-lea, aceasta este o copie a vestitei Icoane miraculoase „Madona Neagră” de la Częstochowa şi a început să atragă la Cacica nenumăraţi credincioşi, în special cu ocazia hramului, de Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august.
Importanţa acestor pelerinaje mariane este cauza pentru care, în anul 2000, Sf. Părinte Papa Ioan Paul al II-lea a acordat bisericii de la Cacica statutul de Basilica Minor.
Cu prilejul aniversării a 10 ani de la acest eveniment, în 2010, icoana Maicii Domnului, pictată pe pânză şi înnegrită de timp, a fost restaurată şi dezvelită cu ocazia hramului şi tot atunci, în piațeta amenajată în fața bisericii, a fost dezvelită o statuie a Papei Ioan Paul al II-lea.
Slujbele se oficiază de regulă în limba română, dar cu ocazia marelui pelerinaj de pe 14-15 august, de Adormirea Maicii Domnului, ca şi pe 8 oct., de hramul secundar Sfânta Fecioară Maria Regina Rozariului, Sfânta Liturghie se celebrează şi în limbile polonă, ucraineană şi germană.
La Soloneţu Nou
Dupa anexarea Bucovinei în 1775, autorităţile austriece au început popularea şi exploatarea zonei. Primii coloniști polonezi au fost aduşi în 1791ca experţi, pentru a deschide mina de sare de la Cacica. În 1834 au sosit muntenii de la Soloneţu Nou, Pleşa şi Poiana Micului, apoi fermierii de la Moara şi de la Siret.
Localităţile s-au format în zonele de graniţă, pe locurile pustii de la Solca la Gura Humorului, unde bântuiau bande de haiduci. Autorităţile s-au gândit că, decât să aducă armata, mai bine se fac sate şi se populează zona. Şi aşa au dispărut bandele de hoţi.
Muntenii polonezi care au întemeiat satul Solonețu Nou, 30 de familii romano-catolice din regiunea Czadca, de la granița Slovaciei cu Polonia, s-au ocupat la început cu tăierea pădurilor, creșterea animalelor și agricultura.
Numele satului provine de la râul Soloneț care traversează localitatea.
Ca şi Bazilica de la Cacica, şi Biserica romano-catolică ”Coborârea Duhului Sfânt” din Solonețu Nou a fost ridicată de preoţii misionari care au păstorit comunitatea polonezilor de pe aceste meleaguri. S-a construit în perioada 1937-1940 pe locul unei capele de lemn, în vârful unui deal din centrul satului. Cele trei altare, unul central şi două laterale, nu sunt identice, ele provin de la biserici germane rămase fara enoriaşi, după ce comunităţi întregi au emigrat în Germania. După 2000 biserica a fost modernizată, au fost achiziționate de la Cracovia patru clopote muzicale. În perioada 2010-2012, geamurile de sticlă s-au înlocuit cu vitralii, realizate de o firmă din Polonia.
La Soloneţu Nou, pr.paroh Stanislav Cucharec oficiază zilnic liturghii în limbile română și poloneză.
Pe durata întregii vizite în comunitatea poloneză am fost însoţiţi de dl. Ghervazen Longher, Președintele Uniunii Polonezilor din România.
La Centrul Dom Polski din Solonețu Nou ne-a aşteptat un regal gastronomic: supă de castraveţi muraţi, piroşti – cu cartofi şi jumări, cu brânză şi cu prune -, tocinei de cartofi, ca garnitură la sarmalele cu smântână şi la mezelurile gustoase – chişcă, tobă sau ruladă – preparate după reţete specifice, totul stropit cu palincă sau cu o afinată tare şi plină de boabe.
De-a lungul istoriei, etnicii polonezi au reuşit să îşi mențină identitatea, limba și tradițiile, astfel încât astăzi, în total, în Bucovina vieţuiesc aprox. 6.000 de etnici polonezi. Comunităţile cele mai compacte se găsesc în Solonețu Nou, Pleşa şi Poiana Micului. În Bucovina mai sunt polonezi la Suceava, Rădăuţi, Siret, Gura Humorului, Moara. Dar cea mai mare comunitate de polonezi din Romania, de peste 850 de suflete, traieşte în Solonețu Nou, sat din componenţa Com. Cacica.
E o comunitate vie, activă, cu reprezentanţi în mediul de afaceri şi cu foarte mult tineret dornic să ducă mai departe cultura minorităţii polone.
În ultima perioadă apar tot mai multe familii mixte, ca rezultat al globalizării.
Tradiţiile însă nu se pierd. Solonețu Nou şi Poiana Micului au fiecare câte un ansamblu artistic: Solonceanka şi Mala Pojana, formate din copii şi tineri, pe trei grupe de varstă, care se întâlnesc la Dom Polski şi învaţă să cânte şi să danseze după specificul polonez.
