Neomarxismul, domnul Dragnea și impozitarea multinaționalelor

Decizia Summit-ului G7 din 6 iunie a.c., acceptată de circa 130 de țări, de a impozita multinaționalele are o serie de reacții atât în plan național, cât și internațional care merită să fie comentate. Desigur, decizia a fost apreciată în majoritatea cazurilor în mod pozitiv, fiind numită chiar o ”adevărată revoluție fiscală”, dar nici nu a fost ocolită de o serie de comentarii care nu aveau nimic de a face nici cu” revoluția” și nici cu ” fiscalitatea”.

Un important curent de opinie cu origini în ceea ce se numește ”Progresism” sau ”Neomarxism” deja este prezent în Occidentul European, subliniind faptul că decizia impozitării este o ”imensă înșelătorie” care contravine intereselor a milioane de oameni din diferite țări ale globului care doresc eliminarea inegalităților, impozitarea marilor averi și a profiturilor multinaționalelor, eliminarea exploatării generate la nivel de națiuni și popoare de către modelul neoliberal al dezvoltării globale.

Se remarcă în acest context interviurile date de celebrul economist de orientare neomarxistă Thomas Piketty (vezi: Le Monde 12/06/2021 Chronique Thomas Piketty: ”La taxe sur les multinationales a 15% – veritable permis de frauder pour les acteurs les plus puissants”), care a reiterat cu aceste ocazii ideile ultimei sale lucrări (Thomas Piketty ”Vivement le Socialisme” Chronique 2016-2020. Seuil, Paris 2020), recomandând instituirea unei adevărate „recuperări sociale și ecologice” prin „taxe excepționale pentru multinaționale și cei mai bogați”.

Critica deciziei de impozitare începe cu întrebarea: De ce un impozit minim global pe profit atunci când subvențiile sunt diferite, unele țări au cote diferite sau zero de TVA (taxa pe valoarea adăugată), iar lista nesfârșită de impozite indirecte este complet diferită.

În decizie se spune textual că: ”OCDE se angajează să găsească o soluție echitabilă pentru alocarea drepturilor fiscale țărilor de pe piață și li se acordă drepturi fiscale pentru cel puțin 20% din profiturile care depășesc o marjă de 10 % pentru cele mai mari și mai profitabile întreprinderi multinaționale.” Această precizare este contestată de critica neomarxistă, care susține că este o prevedere fără sens deoarece ”deschide ușa dublei impuneri și penalizează cele mai competitive și profitabile companii atunci când nu are niciun impact asupra dinozaurilor care fac pierderi sau conglomerate cu marjă mică pe care majoritatea guvernelor le numesc „sectoare strategice”.

Se susține și că ”Impozitul minim global pe profit este, de asemenea, o măsură protecționistă și disuasivă. Națiunile bogate vor vedea cu greu impactul negativ, deoarece guvernele lor sunt deja înconjurate de mari multinaționale care nu vor suferi o lovitură fiscală, deoarece subvențiile și stimulentele fiscale sunt masive.”

Afirmația nu poate fi negată deoarece, potrivit studiului PWC ”Paying Taxes 2020”, impozitul pe venit în America de Nord se ridică deja la 18,5%, dar, mai îngrijorător, contribuțiile fiscale totale, inclusiv forța de muncă și alte impozite, ajung la 40% din venit. În UE și AELS (Asociația Europeană a Liberului Schimb), impozitul pe venit poate fi ceva mai mic decât în America de Nord, dar impozitarea totală este încă de peste 39 % din venit.

”Mai mult decât atât, giganții tehnologici (sau GAFAM) plătesc impozite mici sau deloc și folosesc o rată scăzută de impozitare în cazul în care grupează împreună companiile care înregistrează pierderi și cele care fac profituri, rezultând o rată de impozitare eficientă scăzută în mod artificial.

Giganții tehnologici nu vor plăti mai mult în temeiul acestui nou acord, deoarece baza lor de impozitare nu se va schimba, contul lor de profit și pierdere va rămâne similar și, mai presus de toate, nici deducerile pentru investițiile mari, care sunt principalul motiv pentru ratele lor de impozitare aparent scăzute.

Rata minimă globală de impozitare nu va deranja membrii G7 sau multinaționalele din domeniul tehnologiei, dar va avea un efect devastator asupra țărilor mici care trebuie să atragă capital și investiții și nu își pot permite să aibă rata de impozitare a națiunilor avansate. Pierderea de capital și de investiții va afecta economiile lor, iar așa-numitul „avantaj al veniturilor fiscale” de creștere a impozitului minim pe profit va dispărea.” (vezi: Daniel Lacalle: ” The G7’s stupid commitment to growing dept” Mises Institute. 18/06/2021)

Critica neomarxistă insistă asupra acestui fapt susținând că ”nu numai națiunile mici și dinamice vor avea de suferit de pe urma acestei măsuri, ci și întreprinderile nou-înființate, deoarece vor avea mai puține rezerve pentru a investi și a crește în viitor de îndată ce vor genera profituri, ceea ce le va slăbi. Prin urmare, este un protecționism și un act de descurajare care aduce beneficii celor care sunt deja țări bogate și mari multinaționale, dar dăunează în mod disproporționat națiunilor și companiilor în curs de dezvoltare.”

De fapt, în realitate, însăși Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a avertizat că impozitele pe profit sunt cele mai rele pentru creștere. Rezultatele studiului OCDE arată că „investițiile sunt descurajate de impozitele corporative din cauza costului de utilizare a capitalului”.

Studiul OCDE explică, de asemenea, că ratele mari ale impozitului pe profit au un efect negativ asupra întreprinderilor și concluzionează: ”Ratele mai scăzute ale impozitului pe profit pot duce la creșteri deosebit de mari ale productivității în întreprinderile dinamice și profitabile, și anume cele care pot contribui cel mai mult la creșterea PIB-ului.” (vezi ” OECD agreement on a new system of taxation multinationals.”01/07/2021).

Teoretic, criticile neomarxiste incluse în declarațiile lui Thomas Piketty pot avea susținere, dar nu pot nici pe departe să minimalizeze importanța deciziei care, tocmai în punctele semnalate de către critici, pot fi corectate sau chiar revizuite.

Este însă cert că decizia poate fi considerată o revoluție în planul fiscalității internaționale.

Este o revoluție pentru că firmele cu o cifră de afaceri de cel puțin 20 de miliarde EUR și o rentabilitate de cel puțin 10% care își plasează profiturile în paradisuri fiscale vor trebui să returneze baza impozabilă pe teritoriile în care se desfășoară activitatea. Cât ar reprezenta această returnare?

Cele 130 de țări nu s-au decis încă: între 20 și 30% declară acordul. Va fi rezultatul unui compromis. Cu toate acestea, principiul stabilit schimbă regulile jocului global spunând că o parte din profituri trebuie să revină locației de activitate atât timp cât există activitate într-un teritoriu, chiar dacă firma, de exemplu un gigant digital cu sediul în Irlanda, nu este prezentă acolo. Un principiu bun!

Pentru companiile mari, cum ar fi Amazon, care arată o profitabilitate mai mică de 10%, un paragraf al acordului numit segmentare face posibilă impozitarea entității ultra-profitabile, de exemplu Amazon Cloud. În schimb, țările care au introdus o taxă specifică, cum ar fi Franța cu taxa GAFA, vor trebui să le elimine.

Valoarea minimă a cifrei de afaceri va crește apoi la 10 miliarde, ceea ce este suficient pentru a acoperi mai mult de o sută de companii vizate astăzi. Desigur,va trebui să așteptăm cinci ani pentru acest lucru, la care trebuie să adăugăm doi ani buni pentru ca toate acestea să fie puse în aplicare.

Este o revoluție și pentru că se introduce o rată minimă efectivă de impozitare de cel puțin 15 %. Înseamnă că începând cu 2023, acestea vor fi impozitate, cel puțin, la 15 %. Acest „minim” lasă ușa deschisă la o rată mai mare: 21% sau 25% .

 Țările nu sunt obligate să pună în aplicare această măsură cu rată minimă.

Multe țări în curs de dezvoltare au întârziat răspunsul lor în ceea ce privește participarea lor la acord, solicitând lămuriri sau chiar unele adaptări la propriile lo situații.

Desigur, normele care permit autorităților fiscale din țările de origine ale multinaționalelor să recupereze impozitele pe care ar fi trebuit să le plătească privesc, prin definiție, țările sărace care nu au multinaționale. Cu toate acestea, acestea din urmă au activități acolo. Acesta este motivul pentru care acordul prevede că aceste țări pot introduce o reținere la sursă a profiturilor realizate pe teritoriul lor.

În plus, țările care nu doresc să pună în aplicare instituții formale pentru soluționarea litigiilor fiscale nu sunt obligate să facă acest lucru.

Regulile pentru impozitarea multinaționalelor nu s-au schimbat de un secol. Firmele au profitat de acest lucru pentru a scăpa de partea echitabilă a impozitelor pe care trebuiau să le plătească.

La această dată, există încă câteva detalii tehnice care urmează să fie elaborate până în octombrie pentru a se putea aplica la începutul lui 2023.

Fără îndoială, decizia marchează o schimbare care stabilește noi principii, în raporturile globale pentru suveranitatea fiscală a statelor chiar dacă mai sunt necesare clarificări de la caz la caz

În România au apărut și altfel de comentarii. S-a spus că decizia G 7 ”dă dreptate” poziției pe care guvernarea Viorica Dăncilă și mai ales Liviu Dragnea au manifestat-o vis-a-vis de multinaționalele ce activau pe teritoriul românesc. A fost o poziție de tip suveranist, cu evidente accente populiste prin care multinaționalele erau culpabilizate pentru faptul că practicau o politică antiromânească de transfer peste graniță al profiturilor, subminând economia națională. A apărut ideea conform căreia România nu ar avea nevoie de multinaționale și dacă acestora nu le convin noile reglementări fiscale pe care guvernarea PSD dorea sa le introducă, pot părăsi țara.

Decizia G 7 nu dă dreptate domnului Dragnea din simplul motiv că domnia sa nici nu avea dreptate. A avea dreptate înseamnă a recunoaște importanța vitală pe care multinaționalele le au pentru economia României, a recunoaște că avem nevoie de ele și de activitatea lor.-

Multinaționalele sunt principalii contributori la bugetul țării, asigură transferul tehnologiilor moderne, creează locuri de muncă și plasează România pe piața internațională. Dacia, Ford, Orange, Telekom, Philips Morris ș.a contribuie substanțial la exporturile și tranzacțiile comerciale românești pe piața europeană și mondială.

Relația dintre statul național și multinaționale nu poate fi exclusivistă și caracterizată prin ostilitate, chiar dacă acest tip de relații au existat și încă mai există și în alte părți nu doar la noi.

Decizia G7 este importantă și din acest punct de vedere. Creează cadrul în care statul și multinaționalele ajung la un consens de politică fiscală, pe bază de parteneriat, înțelegând reciproc nevoia de responsabilitate și implicare pentru rezolvarea problemelor grave pe care criza pandemică le-a generat la nivel global.

- PUBLICITATE -

1 COMENTARIU

  1. Revolutia prostului gust . Cum sa castigi fara sa platesti nimic , iara noua cei cu castiguri mici si foarte mici , se uita sa ne ia si pielea . Victorie ai ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW