Reforma învățământului continuă (sau începe iar, nici nu se mai știe) în laborator. Se înființează școli în care să fie testate planuri și programe de învățământ noi. E în dezbatere proiectul unei hotărâri de guvern „privind funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale şi de aplicație”. În astfel de unități se va face școală nemaivăzută în altă parte la noi ca modernitate a metodelor, valoare a profesorilor, nivel tehnologic al dotărilor, noutate a informației, deschidere spre viitor, utilitate economico-socială. Sunt programate să-și înceapă funcționarea odată cu anul școlar care vine. Deocamdată nu se știe care sunt și de altfel actul de înființare abia e în faza de proiect.
Școlile „cu statut de unități-pilot, experimentale şi de aplicație” se preconizează să aibă „ca scop testarea unor noi modele curriculare și de carieră didactică”. Definirea este importantă pentru că anunță inclusiv o încadrare și, se-nțelege, un statut ale profesorilor altfel decât în prezent. Pentru asta, „ministrul educației și cercetării va aproba Metodologia de înființare și funcționare a unităților-pilot în termen de 30 de zile de la aprobarea prezentei Hotărâri de Guvern” (sic! Fiind un citat, scrierea cu literă mare unde nu trebuie e de lăsat ca atare).
Schimbările prevăzute prin noul model de a face școală se anunță promițătoare, „în acord cu valorile, profilul absolventului, competențele-cheie și ariile de învățare definite de Ministerul Educației și Cercetării”, după cum subliniază inițiatorii. Școala făcută astfel „va reprezenta temeiul în baza căruia viziunea proiectului România Educată, la orizontul anului 2030, poate deveni realitate”. Gândită în acest orizont, este de așteptat ca școala de tip nou să vină în întâmpinarea viitorului cu schimbări benefice, determinante pentru economie și societate. Când colo, aceiași inițiatori, în nota de fundamentare, răspund repetând „Nu este cazul” în rubricile succesive privind „Impactul macroeconomic”, „Impactul asupra mediului concurențial și domeniul ajutoarelor de stat”, „Impactul asupra mediului de afaceri”, „Impactul asupra sarcinilor administrative”, „Impactul asupra întreprinderilor mici și mijlocii”, „Impactul asupra mediului”. Cum s-ar zice, se preconizează un act normativ dorit, necesar, cu efect înnoitor într-o direcție cu stringente nevoi de susținere în folosul dezvoltării economice, cum este cea de educație și formare, dar se spune că „nu este cazul” de impact în zone care țin tocmai de economie. Eventuala justificare că e vorba strict despre impactul actului normativ ca atare nu-și are rostul, elementar fiind că hotărârea de guvern în sine reprezintă suportul administrativ, forma de prezentare a ceea ce susține. Că este așa, o dovedește faptul că impactul social beneficiază de argumentare, chiar dacă scrisă neglijent, cu greșeli: „Actul normative (sic!) va avea din perspectivă strategică un impact pozitiv pe plan social, fiind instrumentul prin care propunerile de politici publici (sic!) cu impact asupra mediului educațional vor fi ajustate, corectate, îmbunătățite și adaptate la nevoile fiecărei comunități locale, fiind baza necesară pentru a îndeplini, (sic!) până în anul 2030, (sic!) obiectivele strategice ale proiectului România Educată”.
Care vor fi unitățile-pilot, nu se știe. Lista lor „se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării, cel târziu la data de 1 iulie 2020”, iar regulamentul de organizare și funcționare, pe aceeași cale, „până la data de 1 august 2020”. Vor putea să adere „acele unități care se oferă benevol, pe baza hotărârii consiliului de administrație, cu avizul consiliului profesoral, al consiliului școlar al elevilor și al consiliului reprezentativ al părinților”. După îndemnul ministerial la subiecte prietenoase la teze în decembrie și după târguiala asupra notelor cu elevii și părinții în mai, încă o consultare din aceeași categorie nu mai miră.
Timpul pare scurt pentru respectarea termenelor. De o lămurire a noțiunilor s-ar zice că nici nu se mai pune problema: inițiatorii consideră același lucru unități experimentale, de aplicație sau pilot, dovadă că le zice „denumite în continuare unități-pilot”, într-o simplificare neîmpiedicată în amănunte cum că școli de aplicație există și în învățământul pedagogic, și în cel militar ori că unități experimentale se găsesc deja în profil agricol.
Cât privește noutatea și avangarda școlilor anunțate acum, e de spus că nu e. Școli experimentale pe lângă Institutul de Științe Pedagogice au funcționat și în anii ’60-’70, în aceeași perioadă au fost clase și școli speciale prevăzute ca atare prin Legea învățământului din 1968, iar în vremea actuală, din 1995 Legea educației prevede că „în sistemul de învăţământ pot funcţiona unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie”.
