Al.Florin Țene
Pentru a realiza o analiză critică a poeziilor lui Vasile Dan Marchiș, trebuie mai întâi să conturăm câteva aspecte fundamentale ale creației sale poetice, raportându-ne la tematică, stil, limbaj, simboluri și influențe. Deoarece Vasile Dan Marchiș nu este un autor de circulație națională foarte largă, dar este cunoscut în mediile literare din Maramureș și în publicații precum Bogdania, abordarea va urmări specificul său regional, expresia autentică și raportarea la tradiție.
Poezia lui Vasile Dan Marchiș este puternic ancorată în:ruralitatea arhaică, cu evocarea satului maramureșean ca spațiu mitic;memoria personală și colectivă, cu amintiri din copilărie, viața țăranului, obiceiuri și ritualuri;sacralitatea naturii, unde elementele naturii (codrul, apa, muntele, cerul) devin entități vii, purtătoare de sens;trecerea timpului, o temă recurentă ce aduce o nostalgie profundă și o meditație asupra destinului.
Poeziile sale sunt adesea elegii ale unui timp pierdut, construite pe o melancolie calmă, dar adâncă.
Marchiș are un stil sobru, dar încărcat de forță evocatoare. Se remarcă prin:folosirea limbajului arhaic și regional, ceea ce conferă autenticitate și culoare locală;construcții poetice simple, dar dense în simboluri;evitarea excesului metaforic, preferând o imagistică clară, dar profundă;apelul la repetiție și anaforă, pentru accentuarea ideilor esențiale sau a unei stări sufletești
Vasile Dan Marchiș recurge frecvent la:icoane și elemente ale credinței ortodoxe, integrate în viziunea sa poetică despre lume;elemente ale mitologiei populare (strigoi, ursitoare, zâne, morți vii);simboluri ale ciclicității (roata, drumul, timpul) și ale morții (cimitirul satului, crucea, coliva);biserica de lemn sau crucea de hotar – ca simboluri ale spiritualității maramureșene.
Poezia sa poate fi pusă în filiația unor poeți precum:Ion Pillat – prin evocarea casei părintești și a satului idealizat;Tudor Arghezi – în tensiunea dintre sacru și profan;Lucian Blaga – în misterul ruralului și viziunea ontologică a lumii țărănești.
Totodată, Marchiș nu este străin de influențele poeziei populare, folclorice, dar lltrează printr-o sensibilitate modernă, uneori chiar postmodernă.
Să presupunem că avem o poezie în care autorul scrie:
„Seara coboară pe prispa cuie
Și-n tindă miroase a cer vechi.”
Aceste versuri sintetizează:timpul sacru al serii – un moment de tranziție între lumină și întuneric, viață și moarte;prispa cuie – un element casnic devenit altar al memoriei;„cer vechi” – o imagine sinestezică ce sugerează o spiritualitate arhaică, prezentă în viața de zi cu zi.
Vasile Dan Marchiș este un poet al memoriei rurale, al sacrului din profan și al identității culturale profunde. Poezia sa nu urmărește modernismul facil sau spectacular, ci se revendică dintr-o tradiție vie, adânc înrădăcinată în ethosul maramureșean. Prin lirica sa, el reușește să creeze un spațiu poetic în care trecutul, prezentul și veșnicia se întrepătrund.Vasile Dan Marchiș este un poet de actualitate ce merită o pagină în Istoria Literaturii Române contemporane.
