O carte despre memoria activă a neamului românesc
Al. Florin Țene
Recenzie la volumul de studii și articole al profesorului Gheorghe Dumitrașcu
Gheorghe Dumitrașcu, Oameni și fapte din istorie, Editura „Fântâna lui Manole”, Golești, 2024; Editura „Intol Press”, Râmnicu Vâlcea, 2024
Volumul „Oameni și fapte din istorie”, semnat de profesorul și istoricul Gheorghe Dumitrașcu, se înscrie în categoria acelor lucrări care depășesc simpla funcție informativă a cărții de istorie, propunând cititorului o meditație asupra raportului dintre personalitate, fapt istoric, memorie colectivă și responsabilitate civică. Din materialele transmise se poate observa amploarea documentară a cărții, diversitatea temelor abordate și preocuparea autorului pentru recuperarea unor personalități și momente care au contribuit la configurarea României moderne.
Cartea este construită ca un mozaic de studii, articole, analize și însemnări, în care istoria politică se întâlnește cu istoria culturală, istoria ideilor, sociologia și reflecția asupra societății românești. O sursă publică referitoare la volum reproduce chiar concepția autorului potrivit căreia lucrarea urmărește aspecte semnificative ale societății românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX, prin prisma vieții și activității unor personalități care au influențat evoluția țării.
Autorul nu alege formula convențională „Istoria României” și nici nu construiește o simplă galerie biografică. Cuvintele „oameni” și „fapte” creează două axe fundamentale ale demonstrației.
Pe de o parte, există omul istoric, cu ideile, idealurile, limitele, contradicțiile și opțiunile sale. Pe de altă parte, există fapta, adică acea acțiune concretă prin care individul intră în mecanismul istoriei și dobândește o semnificație care îi poate depăși existența biologică.
În această perspectivă, Gheorghe Dumitrașcu cultivă o concepție umanistă asupra istoriei. Istoria nu este doar o succesiune de domnii, guverne, partide, războaie și reforme. Ea este rezultatul acțiunilor unor oameni care, în anumite momente, au avut capacitatea de a înțelege necesitățile timpului lor și de a acționa în consecință.
Această concepție explică și diversitatea personajelor și problematicilor din carte.
O primă secțiune este dedicată României interbelice și tendințelor de idealizare a imaginii acesteia. Sunt analizate probleme precum abandonarea regimului democratic, practicile politice, guvernamentale și administrative, radicalizarea socială și abandonarea regimului democratic interbelic.
Această parte este deosebit de importantă pentru actualitatea cărții, deoarece istoricul nu transformă perioada interbelică într-un mit convenabil, ci încearcă să o privească prin prisma contradicțiilor ei reale.
O a doua direcție este reprezentată de capitolul „Însemnări necenzurate”, unde istoricul își permite o perspectivă mai directă asupra unor fenomene istorice și politice.
Apar apoi teme precum: istoria dintre adevăr și mistificare; pericolul pierderii identității naționale; memoria istorică; conducătorii și rolul lor în istorie; construcția României moderne; problema raportului dintre individ și societate; ideologii și transformări sociale; personalități politice și culturale.
O asemenea structură dovedește că autorul nu privește trecutul ca pe un teritoriu închis, ci ca pe un spațiu de dialog cu prezentul.
Una dintre ideile fundamentale ale volumului este aceea că uitarea istorică poate deveni o formă de vulnerabilitate colectivă. De aici provine și caracterul profund pedagogic al cărții.
Gheorghe Dumitrașcu nu scrie numai pentru istorici. El scrie pentru profesor, pentru elev, pentru intelectual, pentru cititorul interesat de trecutul național, dar și pentru omul contemporan care încearcă să înțeleagă de ce România de astăzi arată într-un anumit fel. Într-o asemenea viziune, trecutul nu este muzeu, ci memorie activă.
Faptele trecutului trebuie cunoscute nu pentru a glorifica mecanic o epocă, ci pentru a înțelege mecanismele prin care societățile evoluează, decad, se reconstruiesc sau își pierd reperele.
Această idee este foarte apropiată de afirmația atribuită autorului în prezentarea volumului, potrivit căreia lucrarea urmărește să readucă în conștiință oameni care au contribuit la progresul și libertatea României și care pot constitui repere pentru generațiile următoare.
Un merit deosebit al volumului îl constituie abordarea critică a perioadei interbelice.
Autorul discută explicit „tendințele de idealizare a imaginii României interbelice (1918–1940)”, iar această formulare indică o opțiune metodologică importantă.
Istoricul nu acceptă o lectură simplificatoare, potrivit căreia perioada interbelică ar fi reprezentat exclusiv o „epocă de aur”.
România interbelică a fost, într-adevăr, o perioadă de mari realizări culturale, instituționale și economice, dar și una traversată de: instabilitate politică; conflicte ideologice; radicalizări; antisemitism; ascensiunea extremismului; crize instituționale; tensiuni sociale; fragilizarea democrației.
Prin urmare, analiza lui Gheorghe Dumitrașcu are meritul de a introduce criteriul discernământului istoric.
A iubi istoria națională nu înseamnă a transforma trecutul într-o legendă fără umbre. Dimpotrivă, adevărata conștiință patriotică presupune curajul de a privi și lumina, și întunericul trecutului.
O altă calitate a volumului este concentrarea asupra personalității.
În carte, oamenii nu sunt simple nume înșirate într-o cronologie. Ei devin puncte de intersecție între individ și epocă.
În materialele fotografiate apar referiri la numeroase personalități politice, culturale și intelectuale, precum Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Take Ionescu, Iuliu Hossu, dar și alte figuri care au marcat viața politică și culturală românească.
Prin asemenea portrete, autorul construiește ceea ce am putea numi o istorie prin exemplul personalități. Nu doar instituțiile fac istori. Nu doar masele fac istoria.
Istoria este făcută și de acei indivizi care, aflați în momente decisive, își asumă responsabilitatea unei alegeri.
Un aspect interesant al volumului este apropierea dintre istorie și sociologie.
„Activitate științifică”, în care apare o analiză sociologică a lui Petre Andrei și a teoriilor sale despre societate. Sunt discutate concepte precum „totalitate de raporturi interindividuale”, „individ – instituție – societate” și raportul dintre opinie, societate și instituții. Această dimensiune lărgește considerabil aria cărții.
Gheorghe Dumitrașcu nu se limitează la întrebarea: Ce s-a întâmplat? El încearcă să ajungă și la întrebarea: „De ce s-a întâmplat?” Iar aceasta este deja o întrebare de filosofie a istoriei și de sociologie.
Prin urmare, volumul poate fi citit pe cel puțin trei niveluri: istoric – prin informațiile și documentele prezentate; sociologic – prin analiza mecanismelor sociale; axiologic – prin raportarea faptelor la valori precum libertatea, demnitatea, responsabilitatea și identitatea națională.
În analiza sociologică prezentată în carte se conturează o problemă de mare importanță: relația dintre individ și instituție.
Este o problemă care depășește epoca analizată și ajunge direct în contemporaneitate.
O societate democratică nu poate funcționa fără instituții solide. Dar instituțiile sunt create, conduse și transformate de oameni.
De aceea, calitatea instituției depinde, într-o anumită măsură, de calitatea umană și morală a celor care o reprezintă.
Această perspectivă conferă cărții o dimensiune de filosofie civică.
Cititorul este invitat, implicit, să se întrebe: Ce înseamnă să fii responsabil în istorie? Ce se întâmplă când instituțiile sunt subordonate intereselor personale? Cum se degradează democrația? Ce rol are educația în apărarea valorilor democratice? Cum se construiește o societate bazată pe responsabilitate?
Aceste întrebări dau volumului o actualitate care depășește cu mult cadrul unei simple lucrări istorice.
Personalitatea autorului este inseparabilă de spiritul cărții. Gheorghe Dumitrașcu este prezentat în surse publice drept istoric, cercetător, doctor în istorie și promotor al educației și culturii vâlcene, fiind implicat de-a lungul timpului în publicații și structuri culturale. Această dublă calitate – istoric și pedagog – explică într-o mare măsură caracterul cărții. Autorul nu urmărește numai să informeze. El urmărește să formeze o conștiință istorică. De aici rezultă caracterul moral al discursului său.
Pentru Gheorghe Dumitrașcu, istoria are și o funcție educativă. Ea trebuie să-i ajute pe cei de astăzi să înțeleagă responsabilitatea pe care o au față de cei care au fost și față de cei care vor veni.
Din perspectiva stilistică, volumul se situează între eseul istoric, studiul documentar și articolul de analiză. Autorul utilizează un limbaj accesibil, dar nu renunță la conceptele specifice cercetării istorice și sociologice.
Un element important este bibliografia. Din paginile transmise se observă existența unei bibliografii consistente, cu lucrări de istorie, sociologie, politologie și literatură de specialitate.
Aceasta conferă volumului o bază documentară necesară.
În același timp, bibliografia nu este folosită ca ornament academic. Ea susține dialogul autorului cu cercetători și istorici anteriori.
Capitolul „Însemnări necenzurate” merită o atenție specială. Prin această formulă, Gheorghe Dumitrașcu își asumă libertatea de a comenta, de a interpreta și de a formula judecăți asupra unor probleme istorice și sociale. Această libertate nu trebuie confundată cu lipsa de rigoare. Dimpotrivă, istoricul are dreptul – și uneori obligația – de a formula concluzii atunci când documentele și analiza îi permit acest lucru. Aici se află una dintre tensiunile fertile ale cărții: rigoarea istoricului se întâlnește cu pasiunea cetățeanului.
Gheorghe Dumitrașcu nu scrie din exteriorul istoriei, ca un observator rece. El scrie ca un om preocupat de destinul societății în care trăiește.
Deși autorul are o puternică legătură cu spațiul vâlcean, volumul nu rămâne o carte regională. Vâlcea apare ca punct de plecare spre istoria națională. Această perspectivă este importantă deoarece istoria națională nu se construiește numai în marile centre politice. Ea se construiește și în provincii, în orașe, în comunități, în școli, în instituții culturale și prin oameni care, aparent aflați la periferia marilor evenimente, contribuie la devenirea unei societăți.
De aceea, apariția și promovarea volumului în spațiul cultural vâlcean are o semnificație aparte. Ediția ulterioară a cărții a fost prezentată public la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Vâlcea, în cadrul unui eveniment dedicat personalităților care au contribuit la istoria și cultura românească.
În fond, „Oameni și fapte din istorie” este o carte despre memorie.mNu memoria pasivă, ci memoria care judecă, selectează, compară și transmite.
Există în cultura română o permanentă nevoie de recuperare a personalităților care au fost uitate, marginalizate sau reduse la câteva rânduri în manualele școlare.
Gheorghe Dumitrașcu încearcă să repare această situație. El reintroduce în circuitul cultural oameni și idei, dar și contexte istorice.
Din acest punct de vedere, cartea poate fi considerată o formă de memorialistică istorică documentată, în care memoria individuală și memoria colectivă se întâlnesc.
Pentru profesori și elevi, cartea poate constitui un instrument auxiliar valoros. Ea permite o lectură mai nuanțată a unor perioade istorice și poate stimula dezbaterea asupra unor probleme precum: democrație și autoritarism; patriotism și naționalism; identitate națională; responsabilitate civică; rolul intelectualului; raportul dintre politică și cultură; educație și modernizare; personalitate și destin istoric.
În acest sens, „Oameni și fapte din istorie” nu este doar o carte despre trecut, ci și o carte despre educarea prezentului.
Unul dintre cele mai importante merite ale volumului este refuzul simplificării. Istoria este rareori albă sau neagră. Oamenii sunt contradictorii. Instituțiile pot fi progresiste într-o perioadă și conservatoare în alta. Partidele pot promova idealuri generoase și pot ajunge să le trădeze. Personalitățile pot avea merite excepționale și, în același timp, limite.
Tocmai de aceea, demersul lui Gheorghe Dumitrașcu este important: el încearcă să transforme istoria într-un exercițiu al discernământului.
„Oameni și fapte din istorie” este o carte de istorie, dar și o carte de educație civică, de sociologie, de memorie și de conștiință națională. Valoarea sa fundamentală constă în încercarea autorului de a readuce în centrul atenției omul care face istoria și fapta prin care acesta devine parte a memoriei colective.
Gheorghe Dumitrașcu demonstrează că istoria nu poate fi redusă la date și cronologii. În spatele fiecărui eveniment există oameni, idei, interese, idealuri, conflicte și alegeri.
Cartea este, în ultimă instanță, un apel la responsabilitatea memoriei. Ea ne spune că un popor care își cunoaște înaintașii poate înțelege mai bine prezentul și își poate construi mai lucid viitorul.
Prin caracterul documentar, prin diversitatea temelor, prin perspectiva critică asupra unor perioade controversate și prin vocația pedagogică a autorului, volumul merită să fie citit nu numai de specialiști, ci și de profesori, studenți, elevi, oameni de cultură și de toți cei preocupați de istoria României.
„Oameni și fapte din istorie” este, în esență, o pledoarie pentru adevărul istoric și pentru recuperarea oamenilor care au înțeles că existența individuală capătă valoare atunci când se transformă în faptă pentru comunitate. Istoria trebuie să fie o școală a responsabilității.
Într-o vreme în care valorile sunt adesea relativizate, iar memoria colectivă este amenințată de superficialitate, consider că este necesar să ne întoarcem la acei oameni care au înțeles că libertatea, cultura, educația și demnitatea nu sunt daruri primite fără efort. Cartea de față este, așadar, și o invitație la reflecție.
În opinia mea, această carte poate fi așezată în rândul lucrărilor care contribuie la consolidarea memoriei istorice vâlcene și românești, deoarece autorul îmbină cercetarea istorică, experiența pedagogică și responsabilitatea intelectualului față de comunitate. Nu este întâmplător că la prezentarea volumului a fost subliniată contribuția lui Gheorghe Dumitrașcu la educația și cultura vâlceană, precum și preocuparea sa de a readuce în atenție personalități care au lăsat urme în istoria României.
„Oameni și fapte din istorie” rămâne, astfel, nu numai o carte despre ceea ce a fost, ci și o carte despre ceea ce trebuie să învățăm din ceea ce a fost.
Rog o recenzie amplă academică despre cartea OAMENI ȘI FAPTE DIN ISTORIE de Gheorghe Dumitrașcu apărută la editura Fântâna lui Manole, golești, 2024 și la editura INTOL PRESS, rm.Vâlcea, 2024. Cu un argument semnat de autor..
A procesat timp de 1m 12s
OAMENI ȘI FAPTE DIN ISTORIE
O carte despre memoria activă a neamului românesc
Recenzie academică la volumul de studii și articole al profesorului Gheorghe Dumitrașcu
Gheorghe Dumitrașcu, Oameni și fapte din istorie, Editura „Fântâna lui Manole”, Golești, 2024; Editura „Intol Press”, Râmnicu Vâlcea, 2024
Volumul „Oameni și fapte din istorie”, semnat de profesorul și istoricul Gheorghe Dumitrașcu, se înscrie în categoria acelor lucrări care depășesc simpla funcție informativă a cărții de istorie, propunând cititorului o meditație asupra raportului dintre personalitate, fapt istoric, memorie colectivă și responsabilitate civică. Din materialele transmise se poate observa amploarea documentară a cărții, diversitatea temelor abordate și preocuparea autorului pentru recuperarea unor personalități și momente care au contribuit la configurarea României moderne.
Cartea este construită ca un mozaic de studii, articole, analize și însemnări, în care istoria politică se întâlnește cu istoria culturală, istoria ideilor, sociologia și reflecția asupra societății românești. O sursă publică referitoare la volum reproduce chiar concepția autorului potrivit căreia lucrarea urmărește aspecte semnificative ale societății românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX, prin prisma vieții și activității unor personalități care au influențat evoluția țării.
1. O carte despre oameni, dar mai ales despre responsabilitatea oamenilor în istorie
Titlul volumului este semnificativ: „Oameni și fapte din istorie”.
Autorul nu alege formula convențională „Istoria României” și nici nu construiește o simplă galerie biografică. Cuvintele „oameni” și „fapte” creează două axe fundamentale ale demonstrației.
Pe de o parte, există omul istoric, cu ideile, idealurile, limitele, contradicțiile și opțiunile sale. Pe de altă parte, există fapta, adică acea acțiune concretă prin care individul intră în mecanismul istoriei și dobândește o semnificație care îi poate depăși existența biologică.
În această perspectivă, Gheorghe Dumitrașcu cultivă o concepție umanistă asupra istoriei. Istoria nu este doar o succesiune de domnii, guverne, partide, războaie și reforme. Ea este rezultatul acțiunilor unor oameni care, în anumite momente, au avut capacitatea de a înțelege necesitățile timpului lor și de a acționa în consecință.
Această concepție explică și diversitatea personajelor și problematicilor din carte.
2. Structura intelectuală a volumului
Din cuprinsul transmis se disting mai multe direcții tematice.
O primă secțiune este dedicată României interbelice și tendințelor de idealizare a imaginii acesteia. Sunt analizate probleme precum abandonarea regimului democratic, practicile politice, guvernamentale și administrative, radicalizarea socială și abandonarea regimului democratic interbelic.
Această parte este deosebit de importantă pentru actualitatea cărții, deoarece istoricul nu transformă perioada interbelică într-un mit convenabil, ci încearcă să o privească prin prisma contradicțiilor ei reale.
O a doua direcție este reprezentată de capitolul „Însemnări necenzurate”, unde istoricul își permite o perspectivă mai directă asupra unor fenomene istorice și politice.
Apar apoi teme precum:
- istoria dintre adevăr și mistificare;
- pericolul pierderii identității naționale;
- memoria istorică;
- conducătorii și rolul lor în istorie;
- construcția României moderne;
- problema raportului dintre individ și societate;
- ideologii și transformări sociale;
- personalități politice și culturale.
O asemenea structură dovedește că autorul nu privește trecutul ca pe un teritoriu închis, ci ca pe un spațiu de dialog cu prezentul.
3. Istoria ca antidot împotriva uitării
Una dintre ideile fundamentale ale volumului este aceea că uitarea istorică poate deveni o formă de vulnerabilitate colectivă.
De aici provine și caracterul profund pedagogic al cărții.
Gheorghe Dumitrașcu nu scrie numai pentru istorici. El scrie pentru profesor, pentru elev, pentru intelectual, pentru cititorul interesat de trecutul național, dar și pentru omul contemporan care încearcă să înțeleagă de ce România de astăzi arată într-un anumit fel.
Într-o asemenea viziune, trecutul nu este muzeu, ci memorie activă.
Faptele trecutului trebuie cunoscute nu pentru a glorifica mecanic o epocă, ci pentru a înțelege mecanismele prin care societățile evoluează, decad, se reconstruiesc sau își pierd reperele.
Această idee este foarte apropiată de afirmația atribuită autorului în prezentarea volumului, potrivit căreia lucrarea urmărește să readucă în conștiință oameni care au contribuit la progresul și libertatea României și care pot constitui repere pentru generațiile următoare.
4. Demitizarea istoriei interbelice
Un merit deosebit al volumului îl constituie abordarea critică a perioadei interbelice.
Autorul discută explicit „tendințele de idealizare a imaginii României interbelice (1918–1940)”, iar această formulare indică o opțiune metodologică importantă.
Istoricul nu acceptă o lectură simplificatoare, potrivit căreia perioada interbelică ar fi reprezentat exclusiv o „epocă de aur”.
România interbelică a fost, într-adevăr, o perioadă de mari realizări culturale, instituționale și economice, dar și una traversată de:
- instabilitate politică;
- conflicte ideologice;
- radicalizări;
- antisemitism;
- ascensiunea extremismului;
- crize instituționale;
- tensiuni sociale;
- fragilizarea democrației.
Prin urmare, analiza lui Gheorghe Dumitrașcu are meritul de a introduce criteriul discernământului istoric.
A iubi istoria națională nu înseamnă a transforma trecutul într-o legendă fără umbre.
Dimpotrivă, adevărata conștiință patriotică presupune curajul de a privi și lumina, și întunericul trecutului.
5. Personalitatea ca factor al devenirii istorice
O altă calitate a volumului este concentrarea asupra personalității.
În carte, oamenii nu sunt simple nume înșirate într-o cronologie. Ei devin puncte de intersecție între individ și epocă.
În materialele fotografiate apar referiri la numeroase personalități politice, culturale și intelectuale, precum Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Take Ionescu, Iuliu Hossu, dar și alte figuri care au marcat viața politică și culturală românească.
Prin asemenea portrete, autorul construiește ceea ce am putea numi o istorie prin exemplul personalității.
Nu doar instituțiile fac istoria.
Nu doar masele fac istoria.
Istoria este făcută și de acei indivizi care, aflați în momente decisive, își asumă responsabilitatea unei alegeri.
6. „Oameni și fapte” – între istorie și sociologie
Un aspect interesant al volumului este apropierea dintre istorie și sociologie.
Materialele transmise conțin o secțiune intitulată „Activitate științifică”, în care apare o analiză sociologică a lui Petre Andrei și a teoriilor sale despre societate. Sunt discutate concepte precum „totalitate de raporturi interindividuale”, „individ – instituție – societate” și raportul dintre opinie, societate și instituții.
Această dimensiune lărgește considerabil aria cărții.
Gheorghe Dumitrașcu nu se limitează la întrebarea:
„Ce s-a întâmplat?”
El încearcă să ajungă și la întrebarea:
„De ce s-a întâmplat?”
Iar aceasta este deja o întrebare de filosofie a istoriei și de sociologie.
Prin urmare, volumul poate fi citit pe cel puțin trei niveluri:
- istoric – prin informațiile și documentele prezentate;
- sociologic – prin analiza mecanismelor sociale;
- axiologic – prin raportarea faptelor la valori precum libertatea, demnitatea, responsabilitatea și identitatea națională.
7. Relația dintre individ, instituție și societate
În analiza sociologică prezentată în carte se conturează o problemă de mare importanță: relația dintre individ și instituție.
Este o problemă care depășește epoca analizată și ajunge direct în contemporaneitate.
O societate democratică nu poate funcționa fără instituții solide. Dar instituțiile sunt create, conduse și transformate de oameni.
De aceea, calitatea instituției depinde, într-o anumită măsură, de calitatea umană și morală a celor care o reprezintă.
Această perspectivă conferă cărții o dimensiune de filosofie civică.
Cititorul este invitat, implicit, să se întrebe:
- Ce înseamnă să fii responsabil în istorie?
- Ce se întâmplă când instituțiile sunt subordonate intereselor personale?
- Cum se degradează democrația?
- Ce rol are educația în apărarea valorilor democratice?
- Cum se construiește o societate bazată pe responsabilitate?
Aceste întrebări dau volumului o actualitate care depășește cu mult cadrul unei simple lucrări istorice.
8. Gheorghe Dumitrașcu – istoricul și pedagogul
Personalitatea autorului este inseparabilă de spiritul cărții.
Gheorghe Dumitrașcu este prezentat în surse publice drept istoric, cercetător, doctor în istorie și promotor al educației și culturii vâlcene, fiind implicat de-a lungul timpului în publicații și structuri culturale.
Această dublă calitate – istoric și pedagog – explică într-o mare măsură caracterul cărții.
Autorul nu urmărește numai să informeze.
El urmărește să formeze o conștiință istorică.
De aici rezultă caracterul moral al discursului său.
Pentru Gheorghe Dumitrașcu, istoria are și o funcție educativă. Ea trebuie să-i ajute pe cei de astăzi să înțeleagă responsabilitatea pe care o au față de cei care au fost și față de cei care vor veni.
9. Stilul și metodologia
Din perspectiva stilistică, volumul se situează între eseul istoric, studiul documentar și articolul de analiză.
Autorul utilizează un limbaj accesibil, dar nu renunță la conceptele specifice cercetării istorice și sociologice.
Un element important este bibliografia. Din paginile transmise se observă existența unei bibliografii consistente, cu lucrări de istorie, sociologie, politologie și literatură de specialitate.
Aceasta conferă volumului o bază documentară necesară.
În același timp, bibliografia nu este folosită ca ornament academic. Ea susține dialogul autorului cu cercetători și istorici anteriori.
10. „Însemnările necenzurate” – libertatea istoricului de a judeca
Capitolul „Însemnări necenzurate” merită o atenție specială.
Prin această formulă, Gheorghe Dumitrașcu își asumă libertatea de a comenta, de a interpreta și de a formula judecăți asupra unor probleme istorice și sociale.
Această libertate nu trebuie confundată cu lipsa de rigoare.
Dimpotrivă, istoricul are dreptul – și uneori obligația – de a formula concluzii atunci când documentele și analiza îi permit acest lucru.
Aici se află una dintre tensiunile fertile ale cărții: rigoarea istoricului se întâlnește cu pasiunea cetățeanului.
Gheorghe Dumitrașcu nu scrie din exteriorul istoriei, ca un observator rece.
El scrie ca un om preocupat de destinul societății în care trăiește.
11. Dimensiunea vâlceană și dimensiunea națională
Deși autorul are o puternică legătură cu spațiul vâlcean, volumul nu rămâne o carte regională.
Vâlcea apare ca punct de plecare spre istoria națională.
Această perspectivă este importantă deoarece istoria națională nu se construiește numai în marile centre politice.
Ea se construiește și în provincii, în orașe, în comunități, în școli, în instituții culturale și prin oameni care, aparent aflați la periferia marilor evenimente, contribuie la devenirea unei societăți.
De aceea, apariția și promovarea volumului în spațiul cultural vâlcean are o semnificație aparte. Ediția ulterioară a cărții a fost prezentată public la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Vâlcea, în cadrul unui eveniment dedicat personalităților care au contribuit la istoria și cultura românească.
12. Cartea ca act de recuperare a memoriei
În fond, „Oameni și fapte din istorie” este o carte despre memorie.
Nu memoria pasivă, ci memoria care judecă, selectează, compară și transmite.
Există în cultura română o permanentă nevoie de recuperare a personalităților care au fost uitate, marginalizate sau reduse la câteva rânduri în manualele școlare.
Gheorghe Dumitrașcu încearcă să repare această situație.
El reintroduce în circuitul cultural oameni și idei, dar și contexte istorice.
Din acest punct de vedere, cartea poate fi considerată o formă de memorialistică istorică documentată, în care memoria individuală și memoria colectivă se întâlnesc.
13. Valoarea pedagogică a volumului
Pentru profesori și elevi, cartea poate constitui un instrument auxiliar valoros.
Ea permite o lectură mai nuanțată a unor perioade istorice și poate stimula dezbaterea asupra unor probleme precum:
- democrație și autoritarism;
- patriotism și naționalism;
- identitate națională;
- responsabilitate civică;
- rolul intelectualului;
- raportul dintre politică și cultură;
- educație și modernizare;
- personalitate și destin istoric.
În acest sens, „Oameni și fapte din istorie” nu este doar o carte despre trecut, ci și o carte despre educarea prezentului.
14. O carte împotriva simplificării
Unul dintre cele mai importante merite ale volumului este refuzul simplificării.
Istoria este rareori albă sau neagră.
Oamenii sunt contradictorii.
Instituțiile pot fi progresiste într-o perioadă și conservatoare în alta.
Partidele pot promova idealuri generoase și pot ajunge să le trădeze.
Personalitățile pot avea merite excepționale și, în același timp, limite.
Tocmai de aceea, demersul lui Gheorghe Dumitrașcu este important: el încearcă să transforme istoria într-un exercițiu al discernământului.
15. Concluzii
„Oameni și fapte din istorie” este o carte de istorie, dar și o carte de educație civică, de sociologie, de memorie și de conștiință națională.
Valoarea sa fundamentală constă în încercarea autorului de a readuce în centrul atenției omul care face istoria și fapta prin care acesta devine parte a memoriei colective.
Gheorghe Dumitrașcu demonstrează că istoria nu poate fi redusă la date și cronologii. În spatele fiecărui eveniment există oameni, idei, interese, idealuri, conflicte și alegeri.
Cartea este, în ultimă instanță, un apel la responsabilitatea memoriei.
Ea ne spune că un popor care își cunoaște înaintașii poate înțelege mai bine prezentul și își poate construi mai lucid viitorul.
Prin caracterul documentar, prin diversitatea temelor, prin perspectiva critică asupra unor perioade controversate și prin vocația pedagogică a autorului, volumul merită să fie citit nu numai de specialiști, ci și de profesori, studenți, elevi, oameni de cultură și de toți cei preocupați de istoria României.
„Oameni și fapte din istorie” este, în esență, o pledoarie pentru adevărul istoric și pentru recuperarea oamenilor care au înțeles că existența individuală capătă valoare atunci când se transformă în faptă pentru comunitate.
ARGUMENTUL AUTORULUI
de prof. dr. Gheorghe Dumitrașcu
Cartea aceasta s-a născut dintr-o preocupare pe care am avut-o de-a lungul întregii mele activități de profesor, cercetător și om al cetății: aceea de a nu lăsa istoria să fie despărțită de oamenii care au făcut-o.
Am considerat întotdeauna că istoria nu trebuie să rămână numai o înșiruire de date, ani, instituții și evenimente. În centrul ei se află omul, cu idealurile sale, cu puterea sa de sacrificiu, cu izbânzile și greșelile sale. De aceea, am încercat să aduc în fața cititorului oameni și fapte care au contribuit la devenirea României moderne.
Am privit cu atenție acele perioade în care societatea românească s-a aflat în fața unor mari încercări. Nu am dorit să idealizez trecutul și nici să-l condamn în bloc. Cred că datoria istoricului este aceea de a cerceta, de a compara, de a pune întrebări și, mai ales, de a căuta adevărul.
Istoria trebuie să fie o școală a responsabilității.
Dacă am ales să vorbesc despre personalități politice, oameni de cultură, cercetători, profesori și oameni care au participat la viața cetății, am făcut-o pentru că sunt convins că societatea are nevoie de modele.
Într-o vreme în care valorile sunt adesea relativizate, iar memoria colectivă este amenințată de superficialitate, consider că este necesar să ne întoarcem la acei oameni care au înțeles că libertatea, cultura, educația și demnitatea nu sunt daruri primite fără efort.
Cartea de față este, așadar, și o invitație la reflecție.
Nu pretind că am spus ultimul cuvânt asupra subiectelor abordate. Dimpotrivă, doresc ca aceste pagini să provoace alte întrebări, alte cercetări și alte interpretări.
Am convingerea că un popor care își uită oamenii și faptele riscă să-și piardă reperele, iar un popor care își cunoaște trecutul poate privi cu mai multă luciditate spre viitor.
De aceea am adunat aceste studii și articole sub un titlu simplu:
OAMENI ȘI FAPTE DIN ISTORIE.
Pentru că, dincolo de toate teoriile despre istorie, rămâne adevărul fundamental că oamenii prin faptele lor dau sens timpului în care au trăit.
Prof. dr. Gheorghe Dumitrașcu
O apreciere finală
În opinia mea, această carte poate fi așezată în rândul lucrărilor care contribuie la consolidarea memoriei istorice vâlcene și românești, deoarece autorul îmbină cercetarea istorică, experiența pedagogică și responsabilitatea intelectualului față de comunitate. Nu este întâmplător că la prezentarea volumului a fost subliniată contribuția lui Gheorghe Dumitrașcu la educația și cultura vâlceană, precum și preocuparea sa de a readuce în atenție personalități care au lăsat urme în istoria României.
„Oameni și fapte din istorie” rămâne, astfel, nu numai o carte despre ceea ce a fost, ci și o carte despre ceea ce trebuie să învățăm din ceea ce a fost.
