Imobiliarium, expoziția imobiliară cu cel mai mare număr de dezvoltatori – expozanți, însumează la cea de-a patra ediție dublul ofertelor prezentate în cadrul târgului, comparativ cu prima ediție, din mai 2017. Creșterile s-au înregistrat în rândul dezvoltatorilor – expozanți, al numărului de ansambluri, respectiv al locuințelor disponibile.
Cea de-a patra ediție a Imobiliarium va avea loc între 12-14 octombrie 2018, în incinta parcării BricoDepot Băneasa, și însumează cele mai multe oferte imobiliare de la lansarea târgului pe piață. Pe lângă dezvoltarea organică a târgului, creșterile se datorează și evoluției pieței, respectiv schimbărilor constante în preferințele cumpărătorului.
Astfel, ediția din această toamnă va găzdui un număr de 62 de dezvoltatori, față de 24 prezenți în urmă cu doi ani, ce prezintă o ofertă de 88 de ansambluri rezidențiale – concentrate în construcții mai extinse, cu mai multe faze de dezvoltare, față de cele 45 expuse în mai 2017. Totodată, participanții la târgul de luna viitoare vor putea alege dintre aproximativ 22.600 de locuințe disponibile – dublu față de numărul celor aflate în ofertă la prima ediție -, ce cuprind o suprafață totală de peste 1,8 milioane de metri pătrați.
„O scurtă analiză comparativă a ceea ce înseamnă Imobiliarium în cifre ne oferă rezultate îmbucurătoare. Nu ne declarăm surprinși, ci mulțumiți că previziunile noastre au prins contur și faptul că am mizat constant pe calitate s-a reflectat și în creșteri numerice. Bineînțeles, efervescența pieței imobiliare se reflectă, de asemenea, în evoluția târgului, iar previziunile noastre în această direcție rămân în aceeași notă pozitivă”, a declarat Adrian Stănescu, Project Manager Imobiliarium.
Evoluția pieței imobiliare în această perioadă a influențat, așadar, dezvoltarea târgului de la an la an. Printre cele mai semnificative schimbări s-au produs la nivelul prețurilor solicitate și oferite, precum și al preferințelor la achiziție.
Astfel, bugetul mediu/cumpărător a crescut cu peste 5.000 de euro în acest interval temporar, ajungând până la 86.700 de euro anul acesta, concomitent cu evoluția prețului mediu/ mp, care a cunoscut o creștere de până la 15% față de 2016, până la 1.150 euro/mp. Totodată, dacă la prima ediție a Imobiliarium cumpărătorii erau interesați cu preponderență de locuințele din Vest, urmate de zona de Est, Sud și Nord, în prezent topul preferințelor este ocupat de zona de Nord, respectiv Ilfov, Vest, Est.
De asemenea, clienții sunt din ce în ce mai orientați spre cumpărarea unei case, care a detronat din topul preferințelor apartamentele cu 3 camere, în condițiile în care la prima ediție casele nu se aflau nici măcar în top 3 preferințe de achiziție. Pe primul loc se află în continuare apartamentele cu 2 camere. Procentual, 25% dintre clienți sunt interesați de case, față de 10% în mai 2017.
Un procent considerabil – de 50% – preferă în continuare locuințele aflate în construcție, însă proporțiile dintre achiziția unei locuințe deja finalizată și alta aflată în plan s-au schimbat. Astfel, 35% cumpără acum locuințele în faza de plan, iar 15% doar finalizate, față de raportul 25% vs. 25% întâlnit la prima ediție Imobiliarium.
Intrarea la eveniment este gratuită pentru persoanele care se înregistrează pe www.imobiliarium.ro până joi, 11 octombrie, inclusiv. În perioada evenimentului – 12-14 octombrie – vizitatorii care nu dețin codul primit online vor plăti o taxă de 10 lei.