13.9 C
București
luni, 17 mai

PE adoptă programul InvestEU pentru investiții strategice și inovatoare

InvestEU va stimula investițiile strategice, durabile și inovatoare și va aborda deficitul de investiții.

Programul vizează generarea unor investiții suplimentare de circa 400 de miliarde euro.

Companiile vor primi ajutoare pentru a depăși pandemia de COVID-19 . O

bază de lansare pentru investiții care altfel ar putea fi cu greu finanțate.

Eurodeputații au votat la actuala sesiune plenară noul program InvestEU. El va mobiliza investiții publice și private și va garanta un acces simplificat la finanțare.

Parlamentul a aprobat acordul provizoriu la care a ajuns cu Consiliul European, cu 496 voturi pentru, 57 împotrivă și 144 abțineri.

Cu 26 de miliarde euro (în prețuri curente) rezervate în bugetul UE ca garanție, se preconizează că InvestEU va mobiliza 400 de miliarde euro pentru a fi investite în întreaga Uniune în perioada 2021 – 2027. Noul program face parte din pachetul de redresare Next Generation EU în valoare de 750 de miliarde euro și va stimula o serie de investiții strategice, durabile și inovatoare. De asemenea, el va remedia disfuncţionalităţile pieței și situațiile de investiții sub nivelul optim și va reduce deficitul în materie de investiții în sectoarele vizate.

Investiții durabile și strategice

InvestEU susține investițiile strategice în fabricarea în UE de produse farmaceutice, dispozitive și materiale medicale (extrem de necesare în plină pandemie), precum și în producția de tehnologii ale informației şi comunicațiilor, componente și dispozitive.

Acesta va finanța și o serie de proiecte durabile care pot demonstra că au un impact pozitiv asupra mediului, climei și societăţii. Proiectele respective vor trebui să respecte principiul conform căruia trebuie să se desfăşoare „fără prejudicii majore”, adică nu pot avea efecte negative asupra obiectivelor de mediu și sociale ale Uniunii Europene.

În plus, eurodeputații s-au asigurat că InvestEU contribuie la realizarea obiectivului de a investi, până în 2027, cel puțin 30% din fondurile europene în obiectivele privind clima și că susține IMM-urile care au fost afectate în mod negativ de pandemie, fiind practic în pericol de faliment.

Investiții suplimentare în valoare de aproximativ 400 de miliarde euro

Investițiile suplimentare în întreaga Uniune Europeană sunt estimate la aproximativ 400 de miliarde euro, iar garanțiile UE vor fi alocate următoarelor obiective de politică:

– infrastructură durabilă: aproximativ 38%;

– cercetare, inovare și digitalizare: 25%;

– IMM-uri: aproximativ 26%;

– investiții sociale și competențe: aproximativ 11%.

În plus, Fondului European de Investiții (FEI), care va contribui la punerea în aplicare a programului InvestEU, i se vor aloca fonduri suplimentare în valoare de 375 milioane euro.

Intervenții în dezbateri

José Manuel Fernandes (PPE, Portugalia), raportorul Comisiei pentru bugete, a declarat în cadrul dezbaterii de marți: „UE are nevoie de investiții publice și private pentru a deveni mai competitivă, mai productivă și pentru a stimula coeziunea teritorială. Investitțiile UE aduc fonduri suplimentare pentru a transforma proiecte care altminteri nu ar vedea lumina zilei în realitate. Sectoarele noastre strategice, cum ar fi produsele farmaceutice, ar trebui să fie independente. Trebuie să ajutăm regiunile care au avut cel mai mult de suferit, iar cetăţenii UE merită investiții și locuri de muncă de înaltă calitate.”

Irene Tinagli (S&D, Italia), negociatoarea Comisiei pentru afaceri economice și monetare, a adăugat: „Am reorientat mai multe fonduri pentru a îndeplini obiectivele de mediu, pentru a sprijini IMM-urile, care au suferit din cauza pandemiei și am reușit să plasăm InvestEU în centrul planului Next Generation EU. Întrucât InvestEU ne va ajuta, de asemenea, să ne redresăm în urma pandemiei, am creat sinergii cu Mecanismul de redresare și rezilienţă, permiţând statelor membre să pună în aplicare o parte din planurile lor prin intermediul InvestEU.”

Următorii pași

După ce și Consiliul aprobă în mod oficial regulamentul, acesta va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW