Desigur, întotdeauna au existat, în societate, anumite trenduri, mode, ba chiar și o anumită direcție a culturii urbane.
De la cel mai în vogă actor la cea mai râvnită ținută (de zi sau de seară), de la ”ce ai mai citit ieri” până la ”unde mergem în weekend”, de la festivaluri de muzică și de film la manifestări mai originale și ieșite din tipar, mereu ceva a înclinat într-o parte sau alta balanța gusturilor și preferințelor individuale.
Dar în ce măsură ne păstrăm originalitatea, amprenta unică, inconfundabilă a gustului individual și cât ne raliem unui așa-zis trend prefabricat?
Am citit recent pe un portal autohton un foarte interesant material despre ”ce se mai citește” și ”ce se mai poartă” prin București, realizat de o jurnalistă pe baza observațiilor făcute în timpul călătoriei cu metroul. Cu spirit de observație, dar și cu ironie fină (cel puțin așa am interpretat eu), semnatara articolului atrăgea atenția asupra unor ”mode” copiate și răspândite la infinit, pe lângă unele lecturi pe care le considera binevenite.
Trăim într-o lume în care tindem să devenim tot mai depersonalizați
M-am gândit că trăim într-o lume în care tindem să devenim tot mai depersonalizați, copiind obiceiuri, mode și atitudini, raliindu-ne aproape orbește unor trenduri. Mai avem puțin și vom deveni niște personaje kafkiene sau orwelliene, simple cifre sau numere într-un ansamblu care ne absoarbe și ne anihilează.
(Ca să fac o comparație care sper să fie relevantă, în sport, dacă asculți ce spune comentatorul despre jucători, vei afla deseori lucruri interesante și inedite. Dar dacă urmărești pe ecran datele seci, statisticile, vei avea un număr, nu un jucător. Cam așa și în societate. Depinde cum ajungi să privești lucrurile).
Chiar mi-am exprimat părerea într-un scurt comentariu.
O internaută a făcut observația că și pe vremea lui Ceaușescu era cam la fel, dar cu un alt tip de comportament. Tot tipic. Tot predefinit.
Și atunci mi-a ”picat o fisă” asupra unui adevăr care aș fi dorit să nu se fi produs niciodată.
Mereu am fost ținuți într-un soi de captivitate nedorită, ce-i drept de multe ori și cu largul nostru concurs.
Dacă înainte nu prea puteai să ieși din trend decât clandestin, acum nu ne mai obligă nimeni. Ci ne convinge.
Înainte ”nu puteai să spui” altceva, acum ajungi ”să nu mai vrei”.
Ce încerc să spun: idolatrizarea smartphone-ului ca pe ceva fără de care nu se poate trăi, ideea că roboții ar putea face lucrurile în casă în locul nostru, faptul că nu poți trăi fără… (a se completa cu ce vreți dvs., nutriționist, reality show, comedie de doi lei, sfaturi despre cum să trăiești, apologia sexului, injectarea de substanțe pentru înfrumusețare ș.a.m.d.), toate acestea sunt lucruri de care nu avem în realitate atâta nevoie, dar la care achiesăm cu nonșalanță.
Sigur, este firesc ca un anume artist de valoare să aibă o bază de fani proprie, e normal să ieșim la terase și festivaluri, e logic să alegem anumite produse ale tehnicii fără de care azi nu am putea trăi.
Dar să nu lăsăm impostorii să se numească artiști, să nu ne aleagă alții modul de a ne petrece timpul liber, să punem dispozitivele IT în slujba noastră, nu să devenim noi robii dispozitivelor IT.
Pe vremuri, distracția tinerilor era reprezentată de excursii, muzică rock, băutură, acum avem ”porunci” pe rețele sociale care se sfârșesc tragic și droguri, uneori din cele tari.
Să avem curajul de a fi noi înșine
În toate cazurile, nu trebuie decât să te opui cu propria personalitate, tocmai pentru a nu deveni depersonalizat.
Să ai curajul să te îmbraci ”cum îți place ție”, nu ”cum ai văzut la cutare”, să citești cărțile unui autor sau să vezi filmele unui cineast pe care îi apreciezi conform standardelor proprii, nu fiindcă ”așa a scris nu-știu-unde”, să ai opțiuni (mă feresc să spun ”politice”, dar sunt incluse și acestea) după trecerea unor elemente și situații prin filtrul propriei gândiri, nu fiindcă ”așa a spus la tv” sau ”așa a scris la gazetă”.
Și știți ceva?
În pofida aparențelor, care, e drept, pot fi copleșitoare, nu e deloc complicat. Avem tineri cu personalitate, inteligenți, curajoși, cu sistem de valori propriu. Avem acei indivizi capabili să urmeze un drum pentru binele societății și al lor personal (și al descendenților lor). Avem valori autentice.
I-am întâlnit pe stradă, întâmplător, și am dedus asta din frânturile de conversații pe care le-am prins, din atitudinea lor. Am citit de asemenea despre rezultate de excepție ale unor olimpici, din păcate nu întotdeauna mediatizate la nivelul la care sunt făcute cunoscute o grămadă de nimicuri.
Se poate. Avem. Luptăm. Există.
Doar că trebuie să nu lăsăm să ne dicteze alții trendul – indiferent că sunt autorități, politicieni, companii străine etc. (nici nu contează completarea in extenso a listei).
Și unii o fac deja. Se opun prin propria personalitate, care este unică.
