”Petrică și lupul” este o fabulă cunoscută mai mult prin intermediul basmului simfonic cu același nume compus de Serghei Prokofiev.
Ştiți fabula ? Dacă nu, să v-o povestesc: era odată un băiețel care păzea o turmă de oi. Se numea Petrică. De plictiseală, a vrut să facă o glumă și a început să strige: săriți, că lupul îmi atacă oile! Oamenii s-au grăbit să vină în ajutorul lui, dar când au ajuns la stână și-au dat seama că a fost o glumă. A doua zi, Petrică iar a glumit și iar i-a alertat pe oameni. Aceștia iar au dat fuga să-l ajute pe Petrică, dar au plecat supărați văzând că din nou era o glumă. A treia zi, lupul chiar a atacat oile lui Petrică, dar în zadar acesta a strigat după ajutor. Oamenii nu au mai venit, crezând că iar este o glumă.
Morala: nimeni nu crede un mincinos, nici măcar când spune adevărul.
O să spuneți că sunt obsedat de fabule deoarece într-o scriere trecută am vorbit despre altă fabulă, aceea a lui Buridan. Nu este nicio obsesie, ci o revelație văzând cât de ”fabulă (oasă)” este clasa noastră politică prin ceea ce este și prin ceea ce face.
Devenind personajul Petrică, guvernarea din perioada crizei 2007-2009 împreună cu președintele de atunci al țării au strigat cât i-a ținut gura că ”e pericol mare, vin lupii crizei la stâna economiei românești. Românilor, săriți în ajutor acceptând un enorm împrumut de la FMI, CE, BM și BERD de 19,9 miliarde euro, dar și reduceri substanțiale de salarii”.
Românii i-au crezut și au sărit în ajutor, au acceptat enorma îndatorare ca și tăierile de salarii. Mai târziu și-au dat însă seama că era o glumă și că banii împrumutați, ca și sacrificarea salariior, nu au fost folosiți pentru apărarea de efectele crizei a ”oilor” economiei românești, ci pentru apărarea ”oilor” băncilor din România care nici măcar nu erau cu capital românesc. Nici până azi, primul ministru al guvernului de atunci și președintele țării de atunci nu au dat socoteală dacă și cum miliardele de euro au fost cheltuiți în interesul național al românilor.
Azi, clasa politică iar a devenit Petrică. Toți reprezentanții ei, indiferent dacă sunt la putere sau în opoziție, țipă că e pericol mare, că ”oile” economiei noastre sunt atacate de lupul coronavirus. Să sărim în apărarea lor cu cea mai puternică armă pe care o putem avea în aceste condiții: solidaritatea.
De această dată, știm că nu este de glumă și că solidaritatea ne-ar putea salva, dar modul în care fabuloasa noastră clasă politică înțelege solidaritatea nu este o glumă?
Solidaritatea este sentimentul și trăirea care îi determină pe oameni să-și acorde ajutor reciproc, să militeze pentru unitate și coeziune.
Dar iată că unii dintre cei mai vocali reprezentanți pe skype ai actualului Parlament internaut înțeleg solidaritatea ca pe un sentiment de invidie, discordie și dispreț. Se vorbește despre împărțirea românilor între ”privați” și ”bugetari”. Privații sunt floarea societății, singurii care suferă din cauza crizei și care trebuie neapărat protejați. Bugetarii, în sens de funcționărime, sunt niște paraziți care ori stau acasă, ori dorm pe la birou și care oricum iau leafa de pomană, deci trebuie pedepsiți prin reduceri de salarii.
A fi azi solidar înseamnă, în primul rând, să înțelegi că nu trebuie să fim împărțiți în privați și bugetari, ci în afectați direct sau indirect de criză, căci nu toți privații au fost afectați de criză așa după cum nici toți bugetarii nu au fost ocoliți de criză. Toți avem de suferit într-o formă sau alta și nu este vina nimănui că este mai mult sau mai puțin afectat decât altul. Bugetarii nu sunt paraziți și nici nu iau leafa de pomană. Statul român este vinovat pentru numărul mare de funcționari deoarece nu s-a preocupat de modernizare prin informatizare. Fără informatizare, funcționarul este absolut util societății care are nevoie indiscutabilă de evidență, organizare, reglementare și funcționare instituțională.
Dacă unii privați sunt într-o situație precară, trebuie să fim solidari prin trimiterea bugetarilor în aceeași precaritate sau statul ar trebui să-și manifeste solidaritatea prin găsirea mijloacelor și politicilor de scoatere a privaților din precaritate, nu prin aducerea bugetarilor pe același nivele de precaritate cu privații?
Asistăm la o variantă politizată și populistă a ”caprei vecinului” care nu are nimic în comun cu solidaritatea. Ba din contră.
Că solidaritatea pe care clasa politică ne-o cere pentru a rezista crizei este o glumă, rezultă și din felul cum este concepută categoria bugetarilor ce vor fi supuși unor reduceri de salarii. Pentru politicieni, bugetarii sunt doar cei din josul piramidei instituționale.
Dacă există preocuparea pentru tăieri de salarii bugetare, așa după cum declară ministrul muncii, de ce nu se începe de sus, de la administrația prezidențială, de la parlamentari și guvernanți. De ce niciun parlamentar sau ministru nu a luat decizia să renunțe la un oarecare procent din salariul său în numele solidarității ?
Sau, poate din nou a fost doar o glumă ca aceea a lui Petrică de la oi !?
Oricum am analiza măsurile, pe care le consider bune, luate de către ministerul finanțelor pentru a sprijini firmele și șomajul tehnic, nu putem să nu vedem că și după corecții, aceste măsuri au rămas tot mai mult solidare cu băncile și multinaționalele decât cu firmele românești și cetățenii români.
Există și alți reprezentanți ai clasei politice care țipă că a venit lupul la oi și care cred că populismul va putea ascunde faptul că și ei glumesc cu noi. Aceștia cer plafonarea prețurilor la alimentele de bază și interzicerea exportului de alimente.
Evident, glumesc cu noi deoarece astfel de măsuri într-o economie de piață în cadrul pieței libere europene sunt greu, dacă nu imposibil de realizat fără mari complicații macroeconomice și încălcări ale normelor și principiilor europene, dar să admitem că am proceda așa chiar cu riscul intrării într-un scenariu autarhic. Cum rămâne în acest caz cu solidaritatea, deoarece atât plafonarea prețurilor cât și stoparea exporturilor de alimente i-ar ataca direct și letal pe producătorii români, în primul rând pe cei mici și mijlocii, nicidecum mariile lanțuri străine de supermarketuri ?
Care este morala pe care ” politicul” nostru ar putea să o înțeleagă din cele de mai sus?
Atunci când, în momente grele, chemi poporul să te susțină prin solidaritatea sa trebuie să te bucuri de încredere și să devii credibil, altfel, pățești ce a pățit Petrică.
