0.2 C
București
joi, 28 ianuarie

Declanșarea războiului mondial este inevitabilă

Nu putem spune cu precizie data la care un nou război mondial se va declanşa, dar putem fi siguri că nu se mai poate evita.

Zilele trecute am asistat la definitivarea complexului de condiții care reprezintă ceea ce putem numi masa critică a declanșării.

Așa după cum presa internațională a anunțat, națiunile din Asia-Pacific, inclusiv China, Japonia și Coreea de Sud, au semnat pe data de 15 noiembrie a.c. cel mai mare acord regional de liber schimb din lume, care cuprinde aproape o treime din populația lumii și din produsul intern brut.

Înalți oficiali din 15 națiuni care includ, de asemenea, Australia, Noua Zeelandă și cei 10 membri ai Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est au încheiat Parteneriatul Economic Comprehensiv Regional sau PECR – a cărui creare a durat aproape un deceniu – care a fost semnat în ultima zi a celei de a 37-a ediții a Summitului Asean.

Finalizarea negocierilor este un mesaj puternic care afirmă rolul Asean în sprijinirea sistemului comercial multilateral și va contribui la dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare care au fost întrerupte din cauza pandemiei, precum și la sprijinirea redresării economice.

Semnarea acestui acord este, fără îndoială, un eveniment istoric deoarece poate genera o profundă schimbare a modelului economiei globale, echivalentă prin consecințe cu declanșarea unui adevărat război mondial.

Nu este vorba despre un război clasic cu tancuri și tunuri, nici de un război hibrid cu atacuri informatice, ci despre un război comercial la scară planetară.

Memoria colectivă, ca și imaginea consacrată de generații a războaielor ne conduc spre perceperea acestor episoade dramatice ale existenței omenirii prin violența și dezastrul produs de încrâncenarea trupelor pe câmpurile de luptă, prin bombardamente și invazii, prin transformarea orașelor în ruine, ca și prin distrugerea industriei și infrastructurii. Războiul este asociat în mintea noastră cu mizeria și foametea, cu moartea și precaritatea zilei de mâine, dar și cu impunerea unor măsuri restrictive și de control draconic al populației căreia i se refuză orice drept și libertate democratică sub pretextul stării excepționale impuse de război.

Trăim cu speranța că secolul XXI nu va mai fi martorul unor războaie mondiale, ci doar al unora zonale, pe ici și colo, departe de așa-zisa lume civilizată. Probabil că așa și este. Marile puteri ale acestui secol au învățat pilda ”ucenicului vrăjitor” și știu că, odată început, duelul cu armele colosale pe care le dețin nu mai poate fi controlat.

Am putea crede că această politică de disuasiune a marilor puteri a eliminat definitiv posibilitatea declanșării unui război mondial?

Răspunsul este pozitiv dacă ne referim la războiul ca un conflict armat, clasic, cu tunuri, tancuri, avioane sau rachete.

Răspunsul este negativ dacă ne referim la război ca un conflict între două sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru obținerea unor interese economice și politice. Războiul ca un astfel de conflict nu a dispărut și nici nu va dispărea atât timp cât vor exista interese legate de poziționări geopolitice și geoeconomice, de accesul la resurse, la piețe, la informații și tehnologie.

În acest caz, războiul clasic al tancurilor și rachetelor este înlocuit cu războiul economic al tarifelor și al taxelor vamale. Lupta nu se mai duce pentru invadarea și ocuparea unor teritorii, ci pentru invadarea și ocuparea unor piețe și a unor segmente esențiale ale lanțurilor valorice.

Războiul comercial este însă la fel de distrugător ca războiul clasic. Poate distruge parțial sau total ramuri și sectoare economice, poate crea mizeria șomajului și a foametei, a nesiguranței și a lipsei de predictibilitate, a anihilării drepturilor și libertăților democratice.

Războiul comercial, spre deosebire de războiul clasic, nu distruge prin bombardament clădirile uzinelor, ci distruge prin bariere tarifare și netarifare activitatea uzinelor.

Fără să cădem în capcana conspirațiilor, am putea spune că actuala criză Covid-19 ne-a demonstrat ce uriașe pierderi, cvasi-similare cu cele postbelice, pot apărea fără măcar să se tragă un glonț. Ne-a demonstrat că pericolul crizei sau chiar al colapsului economic poate fi generat și de ”noi tipuri de arme”, cum este pandemia.

În momentul de față, consider că putem să includem în panoplia noilor arme și politicile comerciale practicate la nivel de grupări economice zonale.

După o perioadă de ”pace comercială” ce a urmat Căderii Zidului Berlinului, cu circa patru ani în urmă Administrația Donald Trump a declanșat un război comercial bazat pe arma protecționismului împotriva Chinei, dar și a Uniunii Europene. Prin lozica de orientare naționalistă ”America First”, Donald Trump a acționat în direcția limitării puterii concurenționale atât a Chinei, cât și a Uniunii Europene nu numai în domeniile produselor tradiționale ale schimburilor comerciale, dar și în domeniul sensibil al proprietății intelectuale axat pe considerente de siguranță națională.

Cazul Huawei este bine cunoscut în acest sens.

Rezultatul acestui război declanșat de ”domnul Tariff Man”, cum este numit fostul președinte Trump în unele studii occidentale, nu este pe măsura așteptărilor pe care inițiatorul le-a avut. În timp ce fermierii americani au avut serios de suferit ca urmare a blocării exporturilor către China, aceasta a fost stimulată să depună eforturi încununate de succes în direcția dezvoltării propriei cercetări în domeniul IT.

Reacții puternice împotriva războiului comercial american au apărut și în cadrul Uniunii Europene, mai ales prin vocile lui Emmanuel Macron și a Angelei Merkel.

Apariția Parteneriatului Economic Comprehensiv Regional prin care națiunile din Asia-Pacific, inclusiv China, Japonia și Coreea de Sud, au semnat pe data de 15 noiembrie a.c. cel mai mare acord regional de liber schimb din lume, care cuprinde aproape o treime din populația lumii și din produsul intern brut, schimbă radical datele geopolitice și geoecomomice. Atacului protecționist american i se opune acum o forță extrem de importantă care prin practicarea liberului schimb zonal anihilează în mare măsură efectele războiului comercial declanșat de Administrația Trump. Mai mult, poate genera un efect de rupere a dependenței tehnologice pe care zona asiatică o avea față de SUA ca și o presiune concurențională enormă pe exporturile americane în zona respectivă. Din punct de vedere al leadershipului economic și politic, SUA primește o lovitură din partea Chinei, care s-a dovedit capabilă să creeze cea mai importantă zonă mondială de liber schimb, ceea ce SUA nu a reușit, în pofida parteneriatului strategic pe care îl are cu multe țări semnatare ale Parteneriatului.

Nu știm încă modul în care va reacționa noua Administrație Biden și nici poziția celor mai importante țări europene, dar în niciun caz nu ne putem imagina instaurarea

”păcii globale” pe piața mondială prin conlucrarea amiabilă a celor doi coloși economici ai momentului: SUA și China. Interesele, contradicțiile și concurența dintre ele nu pot fi reduse la discuții și negocieri diplomatice. SUA va încerca să-și mențină rolul de leadership mondial obținut încă de la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, China va încerca să devină ea leadership mondial.

Nu vor recurge la războiul clasic, deși se vor mai încinge spiritele belicoase, dar vor utiliza toate mijloacele de acțiune și presiune economică pentru a controla concurența pe piețe și în domeniile noii revoluții industriale, ca și accesul la resurse.

Ironia sorţii face ca, după mai mult de 70 de ani, SUA să fie nevoită să mai poarte un război în Pacific. Este adevărat că nu cu portavioane, ci cu arme economice și nu împotriva unui singur adversar, ci împotriva unei grupări a liberului schimb care cuprinde circa o treime din populația lumii.

Nu știm cine va câștiga, dar știm sigur că efectele acestui ”război comercial mondial” vor afecta prin canalele economiei globale toate economiile naționale ale lumii.

Ne va afecta și pe noi. Suntem oare pregătiți pentru un astfel de război?

Noi exaltăm că avem vreo treizeci de transportoare Piranha și că mai cumpărăm de la outlet câteva F-16. Bune și astea pentru defilarea de 1 decembrie, dar pentru marele război comercial în care, volens-nolens, vom fi atrași nu avem nimic. Suntem total dezarmați și la cheremul celor puternici. Singura armă care ne poate apăra și salva să nu devenim victimă colaterală a acestui război este puterea materială și concurențională a economiei naționale.

- PUBLICITATE -

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW