Nu este înțelept să vorbești despre patriotism în România de azi.
Riscul este mare. Poți deveni o țintă a propagandei neomarxiste care va încerca să te ostracizeze învinuindu-te de naționalism șovin, de terorism, de extremism, de euroscepticism sau chiar de apartenență la vreo agentură rusească sau chinezească.
Totuși, chiar în aceste condiții, trebuie să vorbim deschis, în această perioadă dificilă pentru țară, despre patriotism ca un mod de comportament și acțiune ce ar avea capacitatea să rezolve multe probleme ale crizei în care ne aflăm.
Trebuie să facem apel la patriotism deoarece, în opinia mea, una dintre cele mai importante explicații ale crizelor sanitare, economice și politice actuale este tocmai evidenta lipsă de patriotism a politicilor și măsurilor promovate de decidenții noștri politici în ultimii ani.
La prima vedere, este hazardat să se afirme că decidenții noștri politici nu ar fi patrioți.
Cum am putea afirma așa ceva atât timp cât toți își pun mâna la inimă când se cântă imnul național, își agață panglici tricolore la rever, poartă ie când vin la televizor și lăcrimează ascultându-l pe Furdui Iancu cântând ”noi suntem români”?
Nimeni nu contestă o astfel de manifestare a patriotismului care este expresia, de cele mai multe ori sinceră, a unui sentiment adevărat de dragoste față de ceea ce înseamnă ” țară și popor român”, dar patriotismul decidenților politici trebuie să treacă de la sentiment la acțiune, exprimată în politici și măsuri bazate în exclusivitate pe respectarea și promovarea intereselor și aspirațiilor cetățenilor români.
Acest comportament și acțiune de transpunere în practica sprijinirii interesului economic național al sentimentului patriotic – prin politici, legi și măsuri – se numește patriotism economic.
Conform ” Association of Accredited Public Policy Advocates to the European Union”, obiectivul actual al politicilor de patriotism economic ar consta în ”garantarea faptului că națiunea va primi în mod sustenabil și permanent efectele pozitive ale dezvoltării și creșterii economice prin crearea de locuri de muncă și susținerea la un nivel competitiv internațional a nivelului de trai și a calității vieții”.
Subliniez acest aspect nu pentru a deschide o dezbatere teoretică. ci pentru că problema patriotismului economic devine cheia de boltă a politicii economice contemporane, dramatic influențată de criza coronavirus. Pentru orice guvernare, indiferent de culoarea ei politică, sensul și esența politicilor de patriotism devin un element important al managementului guvernamental. Din acest motiv, updatarea conceptului la dinamica actuală geopolitică și geoeconomică devine extrem de importantă.
Patriotismul economic, în sens de concept politic, se consideră a fi fost pentru prima dată aplicat la începutul secolului XIX în Marea Britanie prin inventarea siglei ”made in England”, printată sau gravată pe anumite produse. Pentru a-și apăra industria concurată cu falsuri de proastă calitate, Marea Britanie și-a ”personalizat” producția. (O celebră carabină engleză Peabody-Martini era grosolan falsificată în Bavaria și Rusia). Mai recent, premierul britanic Margaret Thatcher a resuscitat manifestarea patriotismului economic prin celebra frază : ”I want my money back”. Aducerea în prim-plan a patriotismului economic se datorează însă primului ministru francez Dominique de Villepin, care în 2006 vorbește în Parlamentul European despre necesitatea revenirii la un patriotism economic chiar în condițiile integrării europene. Ocazia i-a fost oferită de neînțelegerile franco-germano-spaniole în cadrul Proiectului Airbus și de delocalizarea uzinei Whirlpool din Franța în China.
În actul de management guvernamental și de concepere a politicii economice, înțelegerea sensului actual al patriotismului economic este esențială deoarece este un concept ”alunecos”, fiind extrem de ușoară devierea de la sensul corect datorită interferențelor uneori greu de sesizat cu alte concepte cum ar fi: naționalismul economic, războiul economic, protecționismul, bariere vamale netarifare, subvenții discriminatorii, sancțiuni economice, legislație prohibitivă față de capitalul străin, boicotul sau chiar autarhia.
După criza din 2007, conceptul patriotismului economic a evoluat mult, uneori chiar cu accente definitorii noi, iar odată cu criza pandemică este o parte importantă a dezbaterii pe tema ” național-internațional” , mai ales pe problematica asigurării independenței de producție prin redimensionarea și reorientarea lanțurilor valorice.
Centrul acestor dezbateri este Franța, unde sunt considerate lucrări de referință studiile Institutului Francez de Relații Internaționale condus de Thierry de Montbrial (vezi: Thierry de Montbrial: ”Notre Interet National” Odile Jacob 2017; B. Badie et M. Foucher: ”Vers un monde neo-national?” CNRS 2017; Eric Delbecque : ”Quel patriotisme economique ? Puf 2019 ).
La noi, problema definirii și practicării patriotismului economic s-a dezbătut într-o formă primitivă, mult influențată de mișcările radicale suveraniste europene. Să ne amintim spiritul Ordonanței 114, care și prin declarațiile publice ale fostului președinte PSD, a înțeles prin patriotism economic un fel de naționalism de tip suveranist, preluat din discursurile electorale ale unor politicieni ca Salvini sau Farage. Se considerau multinaționalele dușmanul principal al românilor, le condamna de furt și evaziune, erau jefuitorii bogățiilor țării. Uniunea Europeană era și ea condamnată de discriminare față de România, devenind indezirabilă pentru modul în care se amesteca în treburile țării, denigrând guvernarea social-democrată.
Patriotismul economic nu înseamnă, așa după cum credea Ordonanța 114, lupta cu multinaționalele sau cu Uniunea Europeană, ci negocierea de pe picior de egalitate a avantajelor pe care le poți aduce românilor prin conlucrarea cu acestea. Nu înseamnă izolare și autarhie ci, din contră, participare activă pe piața internațională în baza avantajelor de competitivitate.
Informațiile pe care le primim prin mass-media privind apariția unui nou partid politic al cărui mentor este domnul Liviu Dragnea ne arată că punctul central al programului său politic este tocmai promovarea patriotismului economic. Încă nu știm dacă noul partid preia ad litteram anterioara părere a domnului Liviu Dragnea privind patriotismul economic sau există unele modificări pozitive, dar decizia de a transforma patriotismul economic într-o prioritate politică și ulterior al unui eventual program de guvernare este salutară având în vedere nevoia stringentă a politicii economice românești ”de a se întoarce către țară”.
Patriotismul economic va trebui să caracterizeze mentalitatea și activitatea noului guvern care se va oficializa după încheierea actualei crize politice deoarece în pofida imensei speranțe puse în finanțările din PNRR, dezvoltarea economică trebuie asigurată, în primul rând, prin efort național căci, înainte de a fi globală sau europeană, economia este națională. Factorul național este, și a devenit și mai mult de la declanșarea pandemiei, esențial. Experiența țărilor din Occident demonstrează cu prisosință acest lucru. România suferă de o exacerbare a unui cosmopolitism de natură primitivă, de o pierdere a încrederii în propriile forțe, de o adormire a orgoliului și demnității naționale, ca și de o generalizare a stării de apatie și non-combat în fața problemelor de siguranță și securitate a statului național.
Nu se mai poate explica situația economică în care ne aflăm doar prin argumente strict economice, prin scheme econometrice sau prin instrumente ale politicilor monetare și fiscale. Fără a fi sincer și realist cu cetățeanul român, fără a recâștiga încrederea acestuia, niciun program economic nu va reuși. Nu vom putea debloca economia și transforma România într-o țară aptă de a valorifica resursele sale în folosul cetățenilor săi până când acești cetățeni nu vor avea încredere în faptul că interesul lor individual depinde direct de interesul național, până când nu vor fi convinși că trebuie să fie reconstruită încrederea în capacitatea statului român de a-și susține și apăra cetățenii.
Desigur, este greu să câștigi încrederea cetățenilor atunci când însuși șeful statului afirmă că România este un stat eșuat și când lipsa de responsabilitate și de grijă pentru viața cetățeanului român a lăsat fără pregătire venirea valului patru pandemic sau când nu s-a luat nicio măsură pentru preîntâmpinarea exploziei facturilor la energie. Este greu să ai încredere în patriotismul decidenților politici atunci când se vând sub valoare resursele de cupru sau când se distruge patrimoniul forestier național prin acordarea de facilități unor firme străine, cum la fel de greu este să crezi în patriotismul decidenților și atunci când se favorizează importul agroalimentar, obligând fermierii români să-și arunce recoltele pe câmp.
Intrăm într-o perioadă de criză profundă sanitară și economică. Mor mai mulți români pe zi decât au murit în iarna lui 1942 la Stalingrad. Inflația este cea mai mare din ultimii 11 ani. Parlamentul nu reușește să finalizeze legea plafonării prețurilor la energie. Școlile se închid una după alta, fără o reglementare din partea ministerului de resort. A venit frigul, nu avem căldură. S-au scumpit benzina și asigurările. Au crescut dobânzile. Euro se apropie de 5 lei.
În acest timp, domnul Dacian Cioloş, propunerea de prim-ministru al unei Românii în criză, așteaptă la bar începerea negocierilor pentru un nou guvern.
Halal patriotism !
