Fiecare începător în domeniul picturii va explora destul de devreme în proces plăcerea picturii pe pânză. Pentru a nu te descuraja încă de la începutul drumului, fă-ți un plan bine pus la punct care să includă materialele și accesoriile esențiale. Iată care sunt acestea:
- Vopsele
Pictura pe pânză nu poate exista fără vopseaua potrivită. Pentru pânză se recomandă vopseaua acrilică, în special pentru începători, deoarece aceasta se aplică ușor și se usucă rapid. De asemenea, vopseaua pe bază de ulei este o alegere potrivită pentru cei care vor să experimenteze la un nou nivel. Atât vopseaua pe bază de ulei, cât și cea acrilică poate fi aplicată pe pânză cu pensula sau cu o spatulă pentru pictură pentru a crea o textură deosebită. Cumpără pânză pentru pictură pe șasiu pentru a-ți fi cât mai ușor să experimentezi cu diverse tipuri de vopsele.
- Pânză
Baza pentru pictura pe care vrei să o creezi trebuie să fie una calitativă, indiferent de nivelul la care te afli cu pictura, dar ține cont de nevoile tale în materie de dimensiuni. La fel cum am menționat mai sus, pânza pentru pictură pe șasiu se găsește în majoritatea magazinelor specializate și, de cele mai multe ori, se găsește sub formă de pânză întinsă din bumbac, tratată cu un strat de gesso. Gesso este grundul special care ajută vopseaua să alunece mai ușor și să se impregneze în pânză.
- Pensule
Poți alege un set de pensule cu păr sintetic, în special dacă optezi pentru vopsele acrilice pentru pictura pe pânză. Un set de bază pentru începători ar trebui să includă cel puțin trei tipuri de pensule, în funcție de dimensiuni. O pensulă mare cu ajutorul căreia poți aplica vopsea pe o suprafață mare, o pensulă medie pentru a trece la elementele principale și o pensulă mică pentru detalii sunt esențiale. Când achiziționezi pensulele, concentrează-te pe cele cu fire cât mai ferme și tari, iar dacă începi să lucrezi cu vopsele pe bază de ulei, optează pentru pensule cu fir din păr de animal.
- Primer
Primerul este esențial pentru pânza de pictură, deoarece pregătește suprafața pentru vopsea. Dacă nu achiziționezi o pânză deja tratată cu gesso, ai la dispoziție mai multe tipuri de primere. Unele dintre acestea ajută vopseaua să se usuce mai repede, iar altele sprijină procesul natural de uscare prin evaporare. De asemenea, aplicarea primerului înainte de a începe să pictezi te va ajuta să creezi forme diverse prin mișcări simple și naturale pe suprafața pânzei.
- Prosoape de hârtie
Ca începător este aproape imposibil să nu faci greșeli când începi să pictezi pe pânză. Dacă preferi să folosești vopsele pe bază de ulei trebuie să ai la îndemână și prosoape de hârtie cât mai rezistente și absorbante. Asigură-te că lași prosoapele de hârtie folosite să respire și că le așezi drept pe o suprafață sigură. Vopselele pe bază de ulei au în componență solvenți care pot face hârtia să ia foc destul de ușor.
Bucură-te de călătoria ta în ceea ce înseamnă pictură pe pânză și pregătește-ți „trusa de artist” cât mai bine pentru a exersa și a-ți dezvolta abilitățile.