Potopul (I)

Să vedem ce alte surprize ne rezervă spaţiul de geneză al poporului nostru Dac.

De mii şi mii de ani, legenda potopului trăieşte în amintirea umanităţii; o găsim în poveştile biblice, când se vorbeşte despre Noe, sau în Orientul Mijlociu, în mitul lui Gilgamesh. Aceste “poveşti” biblice s-au dovedit a nu fi chiar poveşti.

Dar ce s-a întâmplat la noi acasă aflăm de la doi cercetători americani, William Ryan şi Walter Pitman,  care au fost premiaţi în anul 2.000 cu cea mai înaltă distincţie din partea Universităţii COLUMBIA, „Shepard Medal pentru cercetări exemplare în geologia marină”.

Cei doi distinşi geofizicieni americani și-au dat seama că a existat un eveniment catastrofic care a schimbat istoria lumii: un potop gigantic care s-a petrecut acum 8.600 de ani pe locul unde acum se află Marea Neagră. Folosind metode de cercetare deosebit de sofisticate, ei au studiat fundul Mării Negre, constatând că acesta a fost cândva fundul unui lac de apă dulce ale cărui maluri erau cu circa 150 de metri mai joase decât sunt azi. Tehnici sofisticate de datare au confirmat acest eveniment de acum 8.600 de ani, când munţi de apă sărată s-au rostogolit peste înfloritoarea vale a Bosforului, apele Mediteranei revărsându-se în lacul cunoscut azi drept Marea Neagră, cu o forţă de neimaginat, de 200 de ori mai puternică decât căderea cascadei  Niagara, ridicând margininile acestuia, invadând şi devastând tot ce înainte fusese viaţă în acele locuri.

Acea adevărată oază de apă dulce – lacul pe malurile căruia oamenii vânau, creşteau animale, pescuiau, îşi trăiau viaţa – a început să crească vertiginos, cu circa 15 centimetri pe zi, devenind Marea Neagră de azi şi, în creşterea ei accelerată, a inundat totul în jur obligându-i pe locuitori să se răspândească în toate direcţiile.

Fermierii, locuitorii unor vaste regiuni, au fost forţaţi să fugă, împrăştiindu-şi limba, obiceiurile dar şi … memoriile. Studii cromozomale, lingvistice, datări cu carbon 14, dar şi noi tehnici ca TIMS -Thermal Ionisation Mass Spectometry, – au fost utilizate pentru a se găsi un răspuns cât mai  corect.

Dar, de fapt, cum a început acest eveniment? Acum 12.500 de ani î.H., temperatura globului terestru crescând brusc, calota euro-asiatică a început să se topească și a determinat o creştere a apelor mărilor şi oceanelor cu până la 150 de metri. Anglia, din peninsulă, va deveni insulă; Mării Mediterane îi va creşte nivelul cu 150 de metri, făcând posibilă…chiar şi istoria Atlantidei, cea înecată în unde; peticul de pământ ce lega Peninsula Balcanică de azi de Asia Mică se va “scufunda” lăsând la vedere doar înălţimile lui, ca o puzderie de insule noi, dar şi o mare nouă, Marea Tracică, cunoscută mai târziu sub numele de Marea Egee. Civilizaţii surprinzător de avansate vor fi identificate pe aceste insule sau, mai corect, pe… înălţimile  muntoase scăpate de ridicarea – cu peste 150 de metri! – a nivelului Mării Mediterane.

Aproape în toate mitologiile lumii găsim relatări despre  potop, ceea ce devine credibil prin însuşi faptul că populaţii la distanţe mari unele de altele au păstrat, de-a lungul mileniilor, în special în memoriile lor religioase,  „amintirea” acestui eveniment catastrofic.

Ca urmare a acestui cataclism, o migraţie de mari proporţii a oamenilor porneşte de pe malurile fostului lac de apă dulce Marea Neagră – spaţiul de geneză al viitorului popor Dac – spre centrul Europei, explozie migratoare recent identificată şi recunoscută ca atare.

Au fost identificate 8 grupuri sociale care s-au deplasat din zona Mării Negre spre toate punctele cardinale.

1)   LBK (linear-band-keramik), ceramică lineară, necolorată

2)   Civilizaţia Vincea

3)   Danilo-Hvar cu subramura Butmir

4)   Hamangia

5)   Proto-indo-european: a) ramura vestică şi b) ramura estică- tocharieni

6)   Ubaid

7)   Anatolian, pre-dinastic egiptean

8)   Semitic.

1) Grupul social cunoscut drept LBK: linear-band-keramik (ceramică lineară, necolorată) ajunge pe malurile Rinului şi al Senei. Acest grup numeros, ca o invazie în masă a oamenilor din centrul Europei, a determinat, de pildă, apariţia unui nou tip de case, mult mai lungi, de aproape 150 de picioare  (circa 50 de metri), nemaiîntâlnite în Europa, aşa cum sunt în zona Parisului de azi. Apar vase decorate cu forme de spirală – spirala carpato-dunăreană-, cu valuri concentrice, desene rectangulare şi tot felul de forme geometrice, identice cu cele din Moldova, (spre exasperarea experţilor care, la început, nu puteau explica acest fenomen!). Prăpastia culturală, diferenţa de civilizaţie dintre invadatori şi băştinaşi sunt evidente. Carpato-dunărenii aduc animale domestice, plante de cultură şi un tip nou de fortificaţii.

2)  Al doilea grup din spaţiul de geneză carpato-dunărean dacic se afirmă în centrul Europei, grup cunoscut sub numele de CIVILIZAŢIA VINCEA. Membrii acestuia construiesc case pe un teren bine nivelat, cu străzi orientate paralel. Podeaua caselor este alcătuită dintr-un pământ albicios iar pereţii sunt ridicaţi din cărămizi de pământ. Arta de a decora vasele este excepţională, în contrast vizibil cu cea primitivă de dinaintea afirmării lor.

Primul mesaj scris din istoria omenirii apare în Vechea Europă, în spaţiul unde aceasta s-a născut, în Spaţiul Carpato-Dunărean.

–  Sofia Turmă din Orăştie, România, excavând în Transilvania, la Turdaş, aproape de Cluj, în 1874, găseşte primele tăbliţe scrise pe care le prezintă la un congres organizat la Berlin de către Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei.

– Miloje Vasici, săpând, între 1908 şi 1926,  în Iugoslavia, la Vincea, lângă Belgrad, descoperă numeroase figurine şi vase, având inscripţii asemănătoare cu cele din Lesbos, Grecia de azi.

– Jovan Todorovic, excavând un alt sit arheologic din Vincea, lângă Belgrad, descoperă sute de inscripţii pe obiecte de cult pe care le publică în 1961.

– Nicolae Vlasa descoperă în Transilvania, lângă Tărtăria, aproape de Cluj, câteva plăcuţe cu inscripţii din perioada timpurie a Culturii Vincea. În 1968, M.S.F.(Sinclaire) Hood considera plăcuţele de la Tărtăria “nişte imitaţii după unele ale unor popoare mai civilizate”. El a fost incapabil să realizeze că scrisul din Vechea Europă, ca cel al Culturii Vincea, îl preceda pe cel sumerian cu câteva mii de ani.

Constatările, confirmând ceea ce noi de mult ştiam, aparţin cercetătoarei Marija Gimbutas, The living Goddesses, University of California Press, 1999, p.50-51.

Scrisul pictografic i-a făcut cunoscuţi în lume, oamenii acelor locuri folosindu-l cu aproape 2.500 de ani înaintea sumerienilor. Localităţile Tărtăria din judeţul Alba, România de azi, precum şi Vincea din Iugoslavia de azi sau Gradesnita-Bulgaria, păstreză urmele scrise ale acestor strămoşi.

3) Simultan cu cele două culturi descrise mai sus, apare – de-a lungul Mării Adriatice, pe coasta Dalmaţiei, tot din spaţiul de geneză dacic, grupul DANILO-HVAR, lângă el găsindu-se şi grupul BUTMIR, în jurul localităţii Sarajevo de azi.

4) Grupul social numit HAMANGIA apare în aceeaşi perioadă, tot în aria de geneză a poporului dac, lăsând sculpturi remarcabile cum este cea a celebrei statuete numite de arheologi „GÂNDITORUL”. Membrii acestui grup sunt singurii cărora nu le-a fost teamă să se aşeze lângă Marea Neagră.

Aceste două statuete reprezentând fiinţe umane au fost descoperite în 1953 la Baia-Hamangia, pe malul lacului Goloviţa, în apropierea litoralului Mării Negre, în provincia Sciţia Minor, numită azi Dobrogea.

Statuetele, „apărute de nicăieri”, au dat multă bătaie de cap specialiştilor obişnuiţi doar cu ideea deplasării de ici-colo a triburilor străvechi. Inițial au fost considerate, greșit, drept un produs al „culturii de origine meridională  instalată pe coasta occidentală a Mării Negre”, deoarece s-a folosit marmura pentru sculpturi; de asemenea, prezenţa scoicilor spondylus ar fi atestat venirea oamenilor, ca emigranţi, din Levant sau de undeva din sud-vestul Asiei.

În prezent se poate considera cu temei că grupul Hamangia corespunde zonei Crimeii sau poate chiar părții sudice a vechiului lac de apă dulce, Marea Neagră de azi.  Cultura Hamangia acoperă o arie geografică ce include actuala provincie Dobrogea, până la malul stâng al Dunării, în Muntenia, şi nord-estul Bulgariei.

5)  Al cincilea grup social, numit PROTO-INDO-EUROPEAN, s-a aflat puţin mai la nord de aria LBK, dar tot în spaţiul de geneză al viitorului popor dac. Oamenii din acest grup vor pleca spre vest şi vor contribui la formarea noii diaspore europene.

Exodul de populaţie, plecat din zona noastră de geneză, din Vechea Europă, va determina primul val cultural numit “Golden Age” european şi va forma “Prima diasporă europeană”.

Dar epopeea strămoşilor noştri nu a fost numai una europeană.

Ramura asiatică estică, Proto-Indo-Europeană va fi cunoscută şi sub numele triburilor de Tocharieni. Ei s-au răspândit până spre sudul Chinei de azi, în zona Tarim Basin, unde urmele scheletelor şi ale corpurilor lor mumificate au creat probleme mari, la început, specialiştilor. Membrii acelor colectivităţi tribale erau înalţi, blonzi, îmbrăcaţi în haine confecţionate din lână europeană, în vădit contrast cu aspectul asiatic al băştinaşilor. Migraţia lor se pare că a atins chiar şi insulele Japoniei, fiind cunoscuţi şi acum sub numele de populaţia Ainu, precedând cu multe mii de ani pe japonezi, sosiţi acolo abia prin anii 300 d.H.    

Geografic, sudul şi sud-estul Mării Negre, aşa cum s-a format ea, sunt delimitate de două grupuri muntoase: Munţii Taurus, în sud, şi Munţii Caucaz, în est.

6)  Ca urmare a aceluiaşi cataclism, din zona Munţilor Caucaz, de pe malurile fostului lac de apă dulce Marea Neagră, arie dacică de geneză, porneşte un grup migrator sudic, cunoscut sub numele de UBAID. El va cuceri paşnic, se pare, Mesopotamia/Sumerul. Dovada acestui fenomen o găseşte Sir Arthur Keith, descoperind “a time capsule”, veche de 5.000 de ani; el scoate la lumină, de fapt, cimitirul regal din Ur, unde fusese sacrificat un întreg anturaj al unei regine. Cercetătorul remarcă tipul Caucazian/European al scheletelor, considerându-le ca aparţinând unor indivizi asemănători cu predinasticii egipteni.

Din acest al VI-lea grup, grupul Ubaid, se desprinde o mică ramură de fermieri care se vor aşeza pe malul râului Rioni în Transcaucazia.

7)  Al VII-lea grup, cel sud-estic, prezintă două ramuri. Ramura ANATOLIANĂ, care este atestată în zona Catal Huyuk şi Hacilar din Turcia de azi, este descrisă de James Mellaart încă din 1957. A doua ramură, PRE-DINASTICĂ EGIPTEANĂ, va trece prin Jerico/Palestina de azi, ajungând pe valea Nilului.  Reprezentanţii acestui grup aduc cu ei arta olăritului, (necunoscută până atunci pe valea Nilului!), animale domestice, plante de cultură, cereale, tehnica irigării terenurilor etc.

8)  Al VIII-lea grup, care  va fi forţat să părăsească malul sudic al fostului lac de apă dulce Marea Neagră, este cel SEMITIC.