Autori: Adriana Dobre, Partener, Avocat Băncilă Diaconu și Asociații
Ioana Pârvu, Senior Manager, Strategy and Execution, EY-Parthenon
Deși legislația românească în domeniu este perfect aliniată standardelor europene, concordatul preventiv continuă să fie utilizat semnificativ mai rar decât mecanismele echivalente din jurisdicțiile europene considerate repere în restructurarea preventivă, precum Franța, Germania, Țările de Jos sau Italia.
În 2022, România a modificat substanțial Legea nr. 85/2014 prin Legea nr. 216/2022, care a transpus în dreptul intern principiile Directivei (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă. Scopul reformei a fost acela de a stimula prevenirea insolvenței, de a încuraja restructurarea timpurie a companiilor viabile și, evident, alinierea la practicile europene avansate.
Concordatul preventiv reprezintă una dintre cele mai importante evoluții ale dreptului restructurării din ultimii ani, oferind companiilor viabile posibilitatea de a depăși dificultățile financiare înainte ca acestea să conducă la insolvență, simultan cu protejarea intereselor creditorilor și continuitatea activității economice. Cu alte cuvinte, restructurarea are cele mai mari șanse de succes, atunci când începe devreme, prin urmare, concordatul preventiv trebuie privit ca un instrument de management aliniat celor mai bune practici europene, orientat spre conservarea valorii economice a afacerii.
Întrebarea principală rămâne, însă: de ce în România concordatul rămâne excepția, în timp ce Europa îl plasează în prima linie de apărare? Deși a făcut un pas important către standardele europene în materia restructurării companiilor aflate în dificultate, prin modificările legislative mai-sus amintite și a transformat concordatul preventiv într-un instrument comparabil din punct de vedere juridic cu mecanismele de restructurare utilizate în economiile occidentale, România încă joacă slab pe acest segment al restructurării preventive.
Potrivit datelor ONRC, în primele cinci luni ale acestui an au fost deschise 80 de proceduri de concordat preventiv, cu 158% mai multe decât în perioada similară din 2025. Evoluția este semnificativă, însă instrumentul rămâne încă puțin utilizat, cel puțin prin prisma unei cifre oficiale: din 100 de proceduri de insolvență deschise doar trei sunt concordate preventive, ceea ce sugerează că problema este gradul de utilizare al acestui instrument, nu cadrul legislativ în sine.
Filosofia Directivei europene este simplă: companiile viabile trebuie salvate înainte de a deveni insolvabile. De aici derivă instrumente precum suspendarea executărilor silite, votul pe clase de creditori, finanțările protejate și posibilitatea confirmării judiciare a unui plan de restructurare negociat.
În România, însă, dificultățile financiare continuă adesea să fie adresate tardiv sau amânate până în ultimul moment. Am putea aprecia, drept potențiale cauze, lipsa unei culturi a restructurării preventive, informarea insuficientă privind mecanismul în sine și tendința antreprenorilor de a acționa doar după ce blocajele de lichiditate devin acute. Rezultatul este că multe companii ajung în proceduri de insolvență și preinsolvență într-un moment în care opțiunile de redresare sunt deja limitate și costurile economice sunt considerabil mai mari.
Datele publicate până la 30 iunie 2026 indică însă faptul că multe dintre procedurile de concordat preventiv sunt respinse de către judecătorul sindic, dovadă a faptului că cererile nu au fost riguros pregătite, iar în cazul procedurilor de concordat deschise, doar o mică parte sunt finalizate cu succes, în marea majoritate a cazurilor debitorul ajungând în insolvență. Ori acest lucru este o dovadă a faptului că planul de reorganizare nu a fost gândit într-o variantă sustenabilă și/ sau că modul de operare a afacerii nu a fost ajustat spre eficientizare.
Cum se poziționează România față de jurisdicțiile europene considerate repere
În prezent, nu există o statistică europeană unitară, care să permită clasificarea statelor membre după numărul restructurărilor preventive raportat la insolvențe. Totuși, există un consens în literatura de specialitate privind jurisdicțiile considerate model în materia restructurării timpurii.
Cadrul comparativ al principalelor mecanisme europene de restructurare preventive
| Țară | Instrument | Utilizare în practică | Element distinctiv |
| România | Concordat preventiv | Utilizare în creștere, dar încă limitată față de insolvență. | Cadrul legal a fost aliniat în 2022 la standardele UE. |
| Franța | Mandat ad hoc; Conciliation | Instrumente consacrate de intervenție timpurie pentru companiile viabile. | Confidențialitate ridicată și negociere rapidă cu creditorii. |
| Germania | StaRUG | Utilizare în creștere pentru restructurări pre-insolvență. | Restructurare selectivă și mecanisme de cram-down. |
| Țările de Jos | WHOA | Sistem avansat în restructurări complexe, înainte de insolvență. | Flexibilitate în restructurări complexe. |
| Italia | Composizione Negoziata della Crisi (CNC) | Încurajată activ prin noul Cod al Crizei. | Avertizare timpurie și negociere asistată. |
| Spania | Planes de Restructuración | Dezvoltare accelerată după transpunerea directivei europene. | Restructurare înainte de deschiderea insolvenței. |
Notă metodologică: Tabelul nu reprezintă un clasament după numărul de proceduri și nici după Selecția jurisdicțiilor este bazat pe surse legislative, analize comparative privind transpunerea Directivei (UE) 2019/1023 și literatura de specialitate care identifică aceste sisteme drept repere în materia restructurării preventive.
De ce companiile românești ajung mai des în insolvență decât în restructurare
În economiile cu tradiție în restructurare, creditorii acceptă frecvent negocieri timpurii deoarece experiența arată că valoarea unei afaceri viabile depășește de cele mai multe ori recuperarea obținută într-o procedură de faliment. În Franța, Germania sau Țările de Jos, instrumentele preventive sunt integrate în practica financiară și bancară.
Astfel, avem o explicație de luat în seamă, care ține de comportamentul creditorilor și al debitorilor. Practic, în România, restructurarea este încă percepută deseori ca o etapă intermediară către insolvență, nu ca o alternativă preventivă la aceasta.
În plus, forma actuală a concordatului funcționează efectiv doar din 2022, iar practica instanțelor și jurisprudența se află încă într-un proces de consolidare. Această lipsă de maturitate instituțională reduce predictibilitatea și contribuie la reticența unor creditori de a susține restructurări complexe. În practică, succesul procedurilor de concordat deschise este afectat și de planuri de restructurare prea optimiste, lipsa finanțării în procesul de restructurare demarat, ponderea ridicată a creanțelor fiscale (fiind cunoscut faptul că negociarea cu creditorii fiscali este dificilă) și probleme operaționale, pe care simpla restructurare a pasivului nu le poate corecta.
Nota bene: problemele operaționale care alimentează dificultatea financiară trebuie identificate cât mai devreme: deteriorarea marjelor, pierderile recurente, concentrarea excesivă a veniturilor pe câțiva clienți, creșterea costurilor fixe, termenele lungi de încasare și altele. Intervenția timpurie permite reorganizarea activităților, renegocierea relațiilor comerciale și reducerea consumului de numerar într-un moment în care societatea încă dispune de alternative. În acest fel, concordatul preventiv nu rămâne doar un mecanism de rearanjare a datoriilor, ci devine parte a unui plan mai larg și credibil de redresare.
5 recomandări pentru companii
1. Nu așteptați apariția blocajelor de plată. Scăderea lichidității, întârzierile la încasare sau acumularea datoriilor fiscale ar trebui să declanșeze o analiză de restructurare.
2. Concordatul preventiv este o bună modalitate de a restructura compania și a evita intrarea în insolvență, păstrând controlul asupra activității și relațiilor comerciale. Nu-l priviți ca pe un eșec.
3. Analizați din timp expunerea fiscală și financiară și identificați din timp riscurile și opțiunile de restructurare.
4. Plecați de la considerentul că succesul unui plan de restructurare depinde de dialogul transparent cu băncile, furnizorii și ceilalți creditori. Negocierile timpurii cresc șansele de aprobare a planului, așa că încercați să implicați creditorii cât mai devreme.
5. Concordatul funcționează doar dacă este susținut de măsuri concrete: optimizarea costurilor, îmbunătățirea lichidității, atragerea de finanțare și adaptarea modelului de business, deci construiți un plan credibil de redresare. Este însă foarte important ca în acest plan de redresare, și în general, în tot ceea ce înseamnă restructurări și reașezări de business, tocmai pentru a nu ajunge în insolvență sau, mai rău, în faliment, să lucrați cu o echipă de experți în restructurări de afaceri.
Companiile care folosesc concordatul preventiv la timp au șanse mai mari să își păstreze valoarea și să evite insolvența; cele care amână intervenția ajung, de regulă, cu mai puține opțiuni de salvare disponibile. În jurisdicțiile europene considerate modele de bune practici, restructurarea preventivă este tratată ca un instrument de guvernanță și management al riscului.
