Anul şcolar 2019-2020 a început, ştiut fiind că sub aspect economico-financiar şi administrativ orice an şcolar ţine de la 1 septembrie la 31 august. În perioada rămasă până la revenirea elevilor în bănci, este firesc să existe o parte de pregătire, pentru formarea claselor, definitivarea încadrărilor cu profesori, alcătuirea orarului, recepţionarea manualelor, finisarea lucrărilor de construcţii şi reparaţii mari şi mici de peste vară. Normal este ca dintre toate aceste activităţi, dominante să se dovedească cele de conţinut, privind învăţătura de carte. Din câte se constată, nu este aşa. Atenţia, discuţiile, frământările în lumea şcolii vizează cu precădere forma şi cadrul: spaţii, anexe, instalaţii, servicii etc. Ce şi cum se va desfăşura în interiorul lor e lăsat în plan secund.
Parcă dintotdeauna, la noi grija supremă premergătoare începerii şcoli o constituie igiena spaţiilor de învăţământ. Nu este vorba, aşa cum s-ar zice că e normal, de reflexul asigurării condiţiilor banale pentru un mediu civilizat, ci de punerea în discuţie a capacităţii de funcţionare a unor infrastructuri, mereu aflate sub semnul incertitudinii şi frecvent sub limita admisabilităţii. Tema autorizaţiei sanitare de funcţionare face parte dintre temele eterne ale educaţiei româneşti, reluată la fiecare început de an şcolar în mod stereotip, sub forma unei statistici reduse la un singur item, procentajul unităţilor care nu deţin autorizaţie, precum şi sub forma unor ultimatumuri ale autorităţilor centrale către autorităţile locale, în sensul că să facă ce-or şti, să se dea peste cap, încât până la intrarea elevilor în clase, procentajul în cauză să se diminueze. Evident, autorizaţia sanitară de funcţionare nu e un bon care să fie obţinut la un ghişeu, cu dată de livrare ajunul începerii cursurilor. Cu atât mai mult, condiţiile de îndeplinit pentru obţinere nu se reduc la aşezarea unor dozatoare de apă potabilă pe holurile unor şcoli, cum anunţă ca rezolvare un prefect. Anul acesta, zorul rezolvărilor întru igienă îşi găseşte o disimulare în instalarea unor toalete. Problema s-a pus de la nivel de guvern cu termen începutul săptămânii trecute, a venit şi începutul săptămânii prezente, speranţa fiind, vorba unui ministru, „să rezolvăm problema grupurilor sanitare şi cu apa până la începutul anului şcolar. Dacă reuşim să ne mişcăm foarte repede. Dacă nu, în perioada imediat următoare”.
Reluată la fiecare început de an şcolar este şi tema securităţii la incendiu a şcolilor. Cum se schimbă situaţia statistică a acestora (dacă se schimbă) e greu de sesizat. În preajma actualului început de an şcolar, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) informează că 4.091 de clădiri folosite ca spaţii de învăţământ funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu. A rămas uitată promisiunea ministerială de pe la începutul anului şcolar trecut, potrivit căreia imediat vor fi alocate fonduri şi resurse umane ca să nu mai existe vreo şcoală neautorizată din punctul de vedere al securităţii la incendiu.
Cum sunt, cum nu sunt spaţiile de învăţământ, referitor la cei care urmează să-i înveţe carte pe elevi în ele, este de ştiut că le-a fost luată o piatră de pe inimă acelora dintre ei care la concursul pentru posturi didactice (zis “concurs de titularizare”, deşi nu este numai pentru aşa ceva) au obţinut note sub 5 ori au abandonat, prevalându-se de nota mai mare obţinută la concursul de anul trecut: au primit dreptul de a candida la concursurile organizate în aceste zile pe plan local pentru suplinire.
În pragul noului an şcolar, dacă oprirea la nota 5 a accesului mai departe pentru profesori s-a dovedit imposibilă cu obiectivitate, pentru elevi oprirea echivalentă este pe cale să fie reglementată: la sfârşitul anului şcolar care va începe în curând, absolvenţii clasei a VIII-a şi ai evaluării naţionale cu medii sub 5 nu vor mai avea dreptul la repartizare în liceu. Este o prevedere apreciabilă şi încurajatoare la început de an şcolar.
