Viorel Morari, fostul şef al Procuraturii Anticorupţie din Republica Moldova, a lansat acuzații grave la adresa procurorului general, Alexandr Stoianoglo, după ce a fost arestat preventiv 20 de zile, într-un dosar în care este bănuit că a înfăptuit ilegalități la indicațiile fostului șef PD Vladimir Plahotniuc, potrivit b1.ro.
Viorel Morari a menționat că se declară nevinovat în privința acuzațiilor aduse și că dosarul în care este cercetat penal este unul politic, executat la comanda lui Igor Dodon, dar și conducerii Procuraturii Generale.
La rândul său, procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, neagă acuzațiile lui Viorel Morari.
„Eu nu vreau să comentez prostiile oamenilor care au fost reținuți sau arestați. El are drepturile sale, poate ataca decizia instanței. Decizia de a-l reține și înaintarea demersului de arestare au fost adoptate de procurorul de caz. Noi am respectat toate normele procesuale, am respectat legea. Din 2007 nu am lucrat în Procuratură, nu am avut nicio conexiune cu domnul Morari”, a declarat procurorul general, Alexandr Stoianoglo, potrivit unimedia.info.
În privința acuzațiilor precum că primește indicații de la președintele Igor Dodon, Stoianoglo susține că a discutat ultima dată cu șeful statului la ședința Consiliului Suprem de Securitate.
Viorel Morari, care a preluat în anul 2016 conducerea Procuraturii Anticorupţie, până acum o lună a primit luni mandat de arestare pe un termen de 20 de zile. Viorel Morari este suspectat că a acționat în interesul fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, pentru a-l proteja de implicare în calitate de bănuit în cauza penală privind frauda bancară.
Cauza penală pe numele lui Viorel Morari a fost pornită la data de 26 decembrie 2019 pentru abuz de serviciu și fals în acte publice din Codul penal.
Procurorul este bănuit că în martie 2017 a primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care a înregistrat-o contrar cerinţelor legale, pornind un proces penal şi ulterior urmărirea penală. Acesta ar fi falsificat în cauza penală mai multe acte procesuale. Toate aceste acţiuni au fost făcute în interesul lui Vlad Plahotniuc şi al mai multor persoane din anturajul lui, pentru a-i proteja de implicare în calitate de bănuiţi în cauza penală privind frauda bancară.
Justitia 12/8 HRISTOS DUMNEZEU 12/8, JU.STITI.A. JU-Judecata, STITI-Tisbitul, A-Alb. Judecata alba a Lui Hristos Dumnezeu si Tisbitul.
The justice 16 Jesus Christ 16, JU.STI.CE. JU-Judgement, STI-Tishbite, CE-Clear. The clear judgement of Jesus Christ and Tishbite.
Justicia 11 Jesus Cristo 11, JU.STI.CI.A. JUCI-Juicio, STIA-Tisbita. El juicio de Jesus Cristo y Tisbita. Acestea sunt definitii ceresti.