Așa cum s-a anunțat, durata armistițiului în Fâșia Gaza a fost prelungită cu două zile, până joi dimineață la ora 7,00. Primul acord expirase deja marți dimineață. În noaptea de luni spre marți, aproape de ora 24,00, a fost eliberat un nou grup de ostatici contra 33 deținuți palestinieni. După eliberările din 24 noiembrie (24 ostatici), din 25 noiembrie (17 ostatici), din 26 noiembrie (17 ostatici) și în 27 noiembrie (11 ostatici), în mâinile teroriștilor Hamas se mai află 170 de persoane răpite în cursul atacului terorist din 7 octombrie. Israelul a eliberat în același interval 150 deținuți palestinieni. O sursă apropiată Hamas, citată de France Presse, a anunțat marți că urmează a fi eliberați în jur de 10 ostatici israelieni și 30 deținuți palestinieni. Este de asemenea anunțată eliberarea de către Hamas a noi muncitori străini angajați pe teritoriul Fâșiei Gaza, aflați în stare de arest sub bănuiala că sprijină Israelul.
Condiția prelungirii armistițiului a fost continuarea eliberării de ostatici și deținuți palestinieni în termeni similari celor stabiliți la prima încetare temporară a focului și contra creșterii consistente a ajutoarelor umanitare destinate civililor din Fâșia Gaza. În consecință, anunță agențiile occidentale de presă, șefii serviciilor de informații american și israelian (CIA și Mossad) se aflau deja marți la Doha, capitala Qatarului, pentru continuarea discuțiilor intrate într-o nouă fază vizând realizarea unui acord definitiv între Hamas și Israel privind Gaza.
OMS avertizează că în Gaza pot fi declanșate maladii ”mai ucigașe decât bombele”
Dacă sistemul de sănătate în Fâșia Gaza nu revine la stare normală, bolile ar putea provoca mai mulți morți decât bombardamentele, a avertizat marți Margaret Harris, purtător de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății; la o reuniune organizată de Națiunile Unite la Geneva. Ea a expus pericolul multiplicării epidemiilor cu boli infecțioase, în special diareele. Citând un raport ONU privind condițiile de viață ale rezidenților deplasați în nordul Fâșiei Gaza, Margaret Harris a spus: Nu sunt medicamente, apă, electricitate, hrană. Ea a calificat drept „tragedie” prăbușirea spitalului Al-Shifa, din Gaza și și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu deținerea în stare de arest a unor membri ai personalului medical de către forțele israeliene.
Razboiul Palestina – Israel continua pana la gasirea unei solutii pentru palestinieni, caci israelienii si-au facut tara pe teritoriul altora.