Unitățile școlare au primit o adresă oficială de la Inspectoratul Școlar Județean Dolj în care se solicită asigurarea condițiilor necesare amenajării secțiilor de votare pentru referendumul din 6-7 octombrie. În consecință, pentru amenajarea acestor secții de votare, unele dintre unitățile de învățământ au făcut deja o repartizare a copiilor care au sălile de curs unde se amenajează secțiile de votare în alte clase, dar sunt și situații în care părinții spun că au fost anunțați să nu își mai aducă la cursuri copiii. Conducerea ISJ Dolj susține însă că a făcut o centralizare a programului pentru zilele de vineri și luni și nu sunt situații în care să se suspende cursurile.
Unitățile școlare din județul Dolj au primit o notă telefonică prin care li s-a cerut să asigure sprijinul material pentru amenjarea secțiilor de votare, în vederea derulării referendumului în zilele de 6 și 7 octombrie și accesul persoanelor însărcinate pentru amplasarea sau ridicarea cabinelor de vot în perioada 1-18 octombrie. În aceste condiții, au apărut deja situații în care părinții au fost deja informați că vineri, înainte de referendum, dar și luni după derularea lui nu se fac cursuri. Informarea a fost făcută verbal. În unele unități de învățământ s-a dat liber chiar mai devreme, după cum spun părinții. „Am copilul la grupa mică la grădinița din Brazdă și încă de marți ne-au spus să nu îi mai aducem miercuri în cazul în care avem cu cine să-i lăsăm acasă. Dar să rezolvăm situația pentru joi. Vineri nici atât!“, a spus mama unui preșcolar de la Grădinița cu program prelungit „Căsuța cu povești“ din Craiova.
Suspendarea cursurilor la această unitate școlară este susținută și de un alt părinte, dar numai pentru ziua de vineri. „La grupa mare ne-au spus că vineri să nu îi ducem. Pentru ziua de miercuri sau de joi nu am primit astfel de recomandări“, a spus mama unui alt copil de la „Căsuța cu povești“ din Craiova. Managerul unității școlare nu a putut fi contactat telefonic nici pe mobil, nici pe numărul de telefon fix afișat pe site-ul unității școlare, pe care după un timp de sunat intră faxul.
Pentru vineri, sunt și elevi de gimnaziu care nu vor face cursuri. De exemplu, la Colegiul „Ștefan Velovan“ din Craiova, sunt elevi care deja știu că vineri nu vor merge la școală. Sunt și situații în care programul este mai scurt. „Am copilul la Colegiul «Carol I», la învățământul primar, și se va duce vineri la film, dar asta înseamnă că programul va fi mai scurt“, a spus un alt părinte. În unele situații, părinții nu știu de nici o modificare a programului. „Pentru vineri am primit mesaj pe WhatsApp să-i costumăm pe copii în ținutele specifice pentru zilele de serbare. Au ținute asortate fetițele cu băieții. Nu știu exact ce vor face, dar nu stau acasă. Au activitate. Pentru ziua de luni nu am informații“, a spus mama unei copil de la Grădinița „Sfânta Ana“ din Craiova.
Vineri, 5 octombrie, este Ziua Mondială a Educației. Conform Contractului Colectiv de Muncă pentru învățământul preuniversitar, părțile convin să sărbătorească ziua de 5 octombrie organizând împreună, în timpul programului de lucru, manifestări specifice dedicate acestor evenimente. În perioada desfășurării acestor manifestări nu se vor presta activitățile prevăzute în fișa postului specifică fiecărui salariat din învățământ“.
ISJ Dolj: Nu avem adrese scrise în care să se anunțe suspendarea cursurilor
Pentru programul din zilele de vineri și luni, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dolj a trimis o altă solicitare către unitățile de învățământ în baza unei adrese de la Ministerul Educației Naționale, nr. 38464/25.09.2018, privind modificarea programului de desfășurare a activităților specifice Zilei Internaționale a Educației în unitatea de învățământ, respectiv suspendarea activității specifice Zilei Internaționale programate în unitățile de învățământ sau a cursurilor din zilele de 5 și 8 octombrie. Inspectorul școlar general Monica Sună a precizat ieri pentru GdS că a centralizat situația și că nu sunt unități școlare care să suspende activitatea sau cursurile în cele două zile, iar că pentru mesajele transmise părinților sunt răspunzători managerii și cadrele didactice ale unităților școlare.
„Pe 5 octombrie este Ziua Mondială a Educației și se fac activități specifice cultural-artistice și sportive, care nu se desfășoară neapărat în unitatea de învățământ. Și noi vom participa la aceste activități. La grădinițele cu program prelungit se va asigura copiilor inclusiv masa. Pentru luni nu avem nici o unitate școlară care să suspende cursurile. În toate unitățile de învățământ personalul va dezinfecta spațiile dimineața, iar cadrele didactice vor aștepta copiii în clasă. În situația în care nu se fac cursuri, răspunzători sunt managerii și cadrele didactice ale unităților școlare respective. Noi nu avem documente din care reiese acest aspect“, a precizat inspectorul școlar general Monica Sună.